În ultima perioadă am început să urmăresc diferite documentare despre secte & culte, după ce am avut ocazia să vizionez un podcast cu o fostă membră din gruparea ,,Copii soarelui”. Ea a povestit foarte deschis atât despre modul în care a intrat în grupare, cât și despre componența grupării, respectiv metodele folosite pentru îndoctrinare.

Spre exemplu, membrii grupării au fost descriși ca persoane educate și funcționale, ceea ce m-a dus cu gândul la întrebarea centrală formulată de teoria profesoarei Gayatri Chakravorty Spivak expusă în: Can the Subaltern Speak?”. Anume, cine poate fi (deveni-) subaltern? Oare există subalterni sau ei au fost creați/ transformați în subalterni?

”Odată cu acest eseu, interesele lui Spivak se deschid către feminism și studiile postcoloniale, domenii în care va avea publicații majore pînă în prezent. În prelegerea susținută cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universi­tății „Babeș-Bolyai“, Științele umaniste pentru pace, Spivak include în rîndul „subalternilor“acele grupuri mici de la marginea istoriei care nu sînt consemnate de istorie – nu sînt protagonistele umanismului – și sînt victimele de gen și rasiale ale viziunii sistemului politic“.  (Vezi:https://www.observatorcultural.ro/articol/gayatri-spivak-la-universitatea-babes-bolyai-din-cluj/)

Pentru abordarea acestor întrebări, apelez la serialul Cultul Poarta Raiului realizat de HBO. Acest mini serial expune în patru episoade evoluția cultului, care a dus la decesul a 39 de oameni (de altfel cea mai mare sinucidere în grup de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii).

Povestea începe cu Do, care este fiul unui pastor baptist și un pretendent artist muzical, însă după o decădere nervoasă îl va cunoaște pe Ti și împreună inițiază o mișcare bazată pe o lectură New Age, a realității cotidiene, considerându-se ființe extraterestre – superioare.

Însă, într-o a doua etapă, după moartea lui Ti, Do suferă de o disonanță cognitivă, ceea ce duce la impunerea unui model bazat pe o (re-)lecturare biblică a învățăturii anterioare. Deci, noua etapă a cultului, este caracterizată de introducerea unui model patern, fiind impus cel mai probabil de experimentele avute de Do, în copilărie cu propriul tată.

În ceea ce privește construirea grupului, se poate observa că într-o primă etapă, când Do și Ti formau un cuplu membrii grupării erau selectați într-un mod liber, bazate pe interesele comune. Dar, odată ce Ti părăsește formula, Do recurge la ștergerea eului și modelarea ”clasei” după chipul și asemănarea lui. Acest proces, a durat mai mult de două decenii și începea prin separarea de membrii familiei lor, redenumirea persoanelor și îndoctrinarea lor. Îndoctrinarea a presupus atât adaptarea a unor idei – însoțite de preluarea unui limbaj comun, cât și asimilarea unui comportament străin de cel propriu.

Deconstruirea sinelui a ajuns într-o fază atât de avansată, încât bărbații au apelat la castrarea voluntară, pentru a renunța la gen/sex. De asemenea această acțiune, ascunde și renunțarea la orice fel de identitate asumând identitatea grupului dictat de doctrină și supunerea față de voința lui Do. În timp ce, într-o lectură psihanalitică, castrarea a avut drept scop eliminarea impulsurilor sexuale și victoria tatălui tribal.

În lectura deconstructivistă aplicată de mine, îndoctrinarea și renunțarea la eul trăitor s-a datorat renunțării la realitatea proximă pentru asumarea unei realități inserate. Această, nouă realitate a fost inserată printr-o ideologie căutată de membrii grupului, prin idei ce ofereau inițial un sentiment de superioritate, însă creșterea egoului a dus la ștergerea sinelui.

De asemenea, poate fi ușor observat cum noua realitate, a fost construită de la bun început, pe un limbaj ce a oferit realității proxime o nouă formă, un nou sens. Astfel, chiar și sinuciderea a devenit un banal act de părăsire a vehiculului. Deci, transformarea realității poate aduce o explicație a modului în care membrii retrași din cult în momentul sinuciderii în grup s-au sinucis după actul celor 39 de membri.

În final, consider că întrebarea inițială găsește răspuns doar în eseul lui Spivak, deoarece subalternul/supușii au o origine, ei provin, nefiind creați, situația lor fiind adâncită și perpetuată. Membrii cultului au avut o origine, au avut o nevoie, iar această nevoie a fost folosită de Do și nu creată. Do a (re-)construit supușii, prin iluzia unui sens ce a dus la un nonsens fatal.

La fel cum și la nivel mondial, subalternii provin din lumea a treia – de la periferie, iar cei din centru se folosesc de sărăcia lor, oferindu-le un plus, ce se dovedește a fi în realitate un minus.