Graffiti a existat încă din antichitate, din perioada Greciei antice și a Imperiului Roman. Cu cât locul este mai privat, cu atât performanța realizării sale aduce o satisfacție mai intensă celui care, în acest fel particular, vrea să se facă înțeles bine, să își lase însemnul care să „țipe” de pe zidul suport cu fonturi stridente.
Un astfel de mesaj graffiti a găsit de cuviință să lase și prietena lui Kurt Cobain – solistul trupei Nirvana – pe peretele apartamentului acestuia, motivul fiind însă, mai degrabă, stârnit de pasiune și de dorința de a-și declara puternica impresie lăsată asupra sa de către năvalnicul iubit:
„Kurt Smells Like Teen Spirit”
Graffiti-ul a ajuns de pe perete la inima destinatarului: simțindu-se flatat de această manifestare și interpretând-o într-un mod măgulitor (cui nu-i place să se simtă adorat ?!), Kurt îi spune prietenei, după ceva timp, „Hei, îți amintești de seara aceea? Ai scris ceva pe peretele meu… este chiar cool și vreau să-l folosesc.”
Și l-a folosit! Este titlul piesei care i-a asigurat Nirvanei un succes nebun. Piesa face parte din cel de al doilea album al lor, Nevermind. Erau anii ’90.
Ceea ce este super amuzant, este faptul că „Smells like teen spirit” era, de fapt, denumirea deodorantului folosit de Kurt… puternică emoție olfactivă, cântată și azi!
Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația Lui.
Astăzi – Smells Like Teen Spirit!
Nirvana. Știu că exprimă liniștea perfectă, starea de libertate totală însoțită de o fericire înaltă, definitivarea supremă a ciclului repetat al nașterii, vieții și morții.
Și totuși ei, Nirvana, cântă așa. O metaforă inversată.
foto tumblr.com
Citește și despre Kurt Cobain
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
