”Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.”
Asta spunea James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie 1941), prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea.
Este cunoscut mai ales pentru romanele „Portretul artistului în tinerețe” (1916), „Ulise” (1922) și „Veghea lui Finnegan” (1939). A mai scris nuvele („Oameni din Dublin”, 1914), poezii („Muzică de cameră”, 1907 și „Poezii de doi bani fiecare”, 1927) și o piesă de teatru („Exilați”, 1918). Criticii îl așază astăzi în fruntea modernismului anglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound.
*****
În 2 februarie 1928 este publicat primul număr din revista „Bilete de papagal” sub coordonarea lui Tudor Arghezi. Revista, deschisă scriitorilor consacrați, dar și tinerelor talente, era de foarte mici dimensiuni, fiind publicat în 4 pagini cu dimensiunile de 32×12 cm. Primele numere ale Biletelor de papagal au fost tipărite în tipografia instalată în curtea casei lui Tudor Arghezi, pe locul căreia se află în prezent Casa memorială Tudor Arghezi.
Primele două numere ale ziarului au fost integral scrise de Tudor Arghezi. Începând cu al treilea număr, apar colaborările. În numărul 3, George Topîrceanu a semnat două parodii (“Psalm” și “Utrenie”) după două poezii semnate de Arghezi în volumul „Cuvinte potrivite”, și alte două parodii originale. Numărul 4 s-a bucurat de contribuția Otiliei Cazimir, iar numărul 5 de cea a lui Felix Aderca. Numărul 9 a fost scris de Ionel Teodoreanu, iar numărul 16 de Urmuz, împreună cu directorul publicației.
Primele două numere ale ziarului au fost integral scrise de Tudor Arghezi. Începând cu al treilea număr, apar colaborările. În numărul 3, George Topîrceanu a semnat două parodii (“Psalm” și “Utrenie”) după două poezii semnate de Arghezi în volumul „Cuvinte potrivite”, și alte două parodii originale. Numărul 4 s-a bucurat de contribuția Otiliei Cazimir, iar numărul 5 de cea a lui Felix Aderca. Numărul 9 a fost scris de Ionel Teodoreanu, iar numărul 16 de Urmuz, împreună cu directorul publicației.
2 februarie 1974 …
Barbra Streisand obține primul ei #1 când piesa „The Way Were” ajunge pe primul loc. Cântecul este piesa de titlu din filmul omonim din 1973 cu Streisand alături de Robert Redford. Publicul se îndrăgostește de povestea de dragoste, iar cântecul devine un succes uriaș, petrecând un total de trei săptămâni pe locul 1 și devenind cel mai bine vândut single din 1974 în America.
Cântecul câștigă Oscarul pentru Cel mai bun cântec original și premiul Grammy pentru Cântecul anului, iar partitura lui Marvin Hamlisch din film ia, atât Oscarul, cât și Grammy-ul la aceași categorie. (Streisand pierde premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în fața Glendei Jackson în A Touch Of Class.)
Marvin Hamlisch a scris melodia împreună cu echipa formată de soții Alan și Marilyn Bergman. Streisand a avut totuși o mică contribuție la compoziție, sugerând ca versurile originale, „Daydreams, like the corners of my mind”, să fie schimbate cu „Memories, like the corners of my mind”.
*****
NĂSCUT ÎN 2 FEBRUARIE … 
„Nu există perfecțiune, există doar standarde. Și după ce ai stabilit un standard, vei afla că nu a fost suficient de înalt. Vei voi să îl depășești.”
Născut într-o familie ruso-evreiască la Vilnius (Imperiul Rus), Jascha Heifetz (2 februarie 1901 – 10 decembrie 1987) a emigrat în adolescență în Statele Unite, unde debutul său de la Carnegie Hall a fost primit cu entuziasm. A fost un violonist virtuoz încă din copilărie.
Într-o scrisoare, George Benard Shaw ia scris lui Heifetz după debutul său la Londra (la vârsta de 19 ani) că: „Dacă provoci un Dumnezeu gelos cântând cu o asemenea perfecțiune supraomenească, vei muri tânăr. Vă sfătuiesc cu sinceritate să cântați un pic mai prost în fiecare seară înainte de a merge la culcare, în loc să vă spuneți rugăciunile. Niciun muritor nu ar trebui să prezumă să joace atât de impecabil.” Realizările sale și performanțele cu adevărat magistrale au fost subliniate într-o ediție recentă a American Masters de la PBS, intitulată „God’s Fiddler”, iar moștenirea înregistrărilor pe care a lăsat-o inspiră și astăzi ascultătorii și alți muzicieni.
Jascha Heifetz a avut o carieră artistică lungă și de succes. Spre sfârșitul vieții, după o leziune la brațul drept, și-a îndreptat atenția către predare.
*****
”Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.”
Figură de prim ordin a logicii şi filozofiei secolului XX, lordul Bertrand Russell (18 mai 1872, Trelleck, Regatul Unit – 2 februarie 1970, Penrhyndeudraeth, Regatul Unit) a fost totodată un autor prolific şi în probleme de interes pentru publicul larg: religia, organizarea socială, relaţiile internaţionale, războiul şi pacea, educaţia, etica, influenţa ştiinţei asupra vieţii sociale etc.
În toate aceste chestiuni a exprimat o gândire originală şi viguroasă, adesea în răspăr cu mentalităţile dominante şi stârnind nu o dată nemulţumiri şi reacţii adverse din partea autorităţilor.
În 1950 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru literatură, „drept recunoaştere a activităţii sale scriitoriceşti variate şi de mare importanţă, prin care apără idealurile umaniste şi libertatea de gândire“.
Traduceri cunoscute ale lucrărilor sale sunt: Istoria filozofiei occidentale (2005), În căutarea fericirii (2011), Cunoaşterea lumii exterioare (2013), Credinţele mele (2014), Eseuri sceptice (2015).
*****
2 februarie 1795 … 
Are loc premiera simfoniei nr.102 în Si bemol major a lui Joseph Haydn.
Simfonia cu nr. 102 în Si bemol major, Hoboken I/12, este a zecea din cele douăsprezece simfonii londoneze scrise de Joseph Haydn, la cererea impresarului Johann Peter Salomon.
În ciuda faptului că este mai puțin cunoscută decât multe dintre celelalte lucrări din grup, este uneori privită ca cea mai bună simfonie a lui Haydn, în ceea ce privește utilizarea cu succes a forțelor compoziționale unificate într-o calitate netulburată pe tot parcursul lucrării.
Un martor la eveniment relatează:
„Seara zilei de 2 februarie 1795, la King’s Theatre, Londra. Publicul așteaptă cu mare nerăbdare interpretarea unei noi simfonii a celui mai faimos vizitator al orașului, Joseph Haydn, în vârstă de 62 de ani. Este o perioadă de război, fervoare revoluționară și radicalism care amenință instituția. În timp ce afișele anunțau că Haydn va dirija el însuși noua pies, publicul „a înaintat spre orchestră” încercând să-l vadă pe maestru de aproape. Astfel, locurile de la mijlocul sălii au rămas în mare parte libere iar când, către sfârșitul concertului, un candelabru a căzut, el a lovit doar locurile goale, mai degrabă decât capetele spectatorilor. „Minune! miracol!” a strigat publicul. Haydn însuși a fost foarte mișcat și a mulțumit Providenței că viețile a cel puțin treizeci de persoane au fost salvate, aceștia scăpând doar răni minore.„
*****
1536, o zi de 2 februarie, se pune piatra de temelie a orașului Buenos Aires, de către Pedro de Mendoza. Distrus de indieni și refondat în 1580 de Juan de Garay, este al patrulea cel mai mare oraș de pe pământ.
La început, numele său era „Ciudad de la Santisima Trinidad y Puerto de Santa Maria del Buen Aire”, tradus prin „Orașul sfintei Treimi și portul sfintei Maria a vânturilor bune”.
Numele scurt „Buenos Aires” a început să fie larg folosit începând cu secolul al XVII-lea.
În 30 septembrie 2009, Comitetul Interguvernamental pentru Patrimoniul Imaterial al UNESCO a declarat tango-ul parte a patrimoniului cultural mondial. Viva el tango!
*****
Cu 150 de ani în urmă, chimistul rus Dmitri Mendeleev (n. 27 ianuarie 1834 – d. 20 2 februarie 1907) şi colegul său german Julius Lothar au descoperit în mod independent o legătură sistemică între masa atomică şi proprietăţile chimice ale elementelor. Cu acestea au creat „Tabelul periodic al elementelor”, numit şi „Tabelul lui Mendeleev”. În anul 1869, Dmitri Mendeleev a publicat primul tabel periodic recunoscut la nivel mondial. Pentru a marca înfiinţarea acestui instrument de chimie, UNESCO a declarat 2019 Anul Internaţional al Tabelului Periodic al Elementelor. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
*****
“Pe mine existenţa mă interesează numai în înfăţişările ei stupide. Eroismul, patosul, cutezanţa, etica, igiena, moralitatea, tandreţea şi hazardul – astea sunt cuvinte pe care nu le pot suporta, însă eu înţeleg şi respect pe deplin: extazul şi admiraţia, pasiunea şi sobrietatea, desfrâul şi pudoarea, tristeţea şi suferinţa, bucuria şi râsul.”
Daniil Harms ( 30 decembrie S.V. 17 decembrie 1905 — 2 februarie 1942), a fost un reprezentant al avangardei literare rusești Născut Daniil Ivanovich Yuvachev în St. Petersburg, scriitorul și-a ales aproximativ 30 de pseudonime, dintre care cele mai frecvente au fost Kharms (de la „Charms” – farmec(-e) în limba engleză) și Harms (semnificând, tot în engleză, „vătămări”).
Daniil Harms ( 30 decembrie S.V. 17 decembrie 1905 — 2 februarie 1942), a fost un reprezentant al avangardei literare rusești Născut Daniil Ivanovich Yuvachev în St. Petersburg, scriitorul și-a ales aproximativ 30 de pseudonime, dintre care cele mai frecvente au fost Kharms (de la „Charms” – farmec(-e) în limba engleză) și Harms (semnificând, tot în engleză, „vătămări”).
*****
„Dumnezeu le-a dat femeilor intuiția și feminitatea. Folosită corect, combinația poate să zăpăcească imediat creierul oricărui bărbat pe care l-am cunoscut.” (Farrah Fawcett)
Pe 2 februarie 1947, în Corpus Christi, Texas, USA, se năștea Mary Farrah Leni Fawcett, fiica lui James Fawcett și a Paulinei Evans (d. 25 iunie 2009).
Viața ei la Hollywood a fost atât de tumultuoasă și plină de suișuri și coborâșuri încât se poate scrie o carte despre celebra actrița. A devenit cunoscută prin filmul serial „Îngerii lui Charlie” (1976). A fost și un sex-simbol, coafura ei fiind copiată de milioane de femei.
Pe 2 februarie 1947, în Corpus Christi, Texas, USA, se năștea Mary Farrah Leni Fawcett, fiica lui James Fawcett și a Paulinei Evans (d. 25 iunie 2009).
Viața ei la Hollywood a fost atât de tumultuoasă și plină de suișuri și coborâșuri încât se poate scrie o carte despre celebra actrița. A devenit cunoscută prin filmul serial „Îngerii lui Charlie” (1976). A fost și un sex-simbol, coafura ei fiind copiată de milioane de femei.
*****
„Am scris fiecare carte fix în treizeci şi cinci zile – mai mult doar pentru termina mai repede.” (Alistair MacLean)
Alistair MacLean, cunoscut și sub pseunonimul Ian Stuart (n. 28 aprilie 1922 – d. 2 februarie 1987) a fost un scriitor scoțian de thriller.
Romanul „Tunurile din Navarone” este una din operele sale consacrate. Romanul are în prim-plan soarta a două sute de soldați britanici izolați pe insula Kheros, de pe coasta turcească, în așteptarea morții. Toate aceste vieți ar putea fi salvate dacă tunurile din Navarone, vigilente și catastrofal de exacte, ar fi reduse la tăcere. Navarone este ea însăși o fortăreața inexpugnabilă, păzită de o garnizoană mixtă de soldați germani și italieni. Căpitanului Keith Mallory, sabotor priceput și alpinist experimentat, îi revine sarcina de a conduce un mic grup de soldați care urmează să escaladeze uriașul și dificilul versant al insulei Navarone, pentru a aruncă în aer tunurile ucigașe.
Alistair MacLean, cunoscut și sub pseunonimul Ian Stuart (n. 28 aprilie 1922 – d. 2 februarie 1987) a fost un scriitor scoțian de thriller.
Romanul „Tunurile din Navarone” este una din operele sale consacrate. Romanul are în prim-plan soarta a două sute de soldați britanici izolați pe insula Kheros, de pe coasta turcească, în așteptarea morții. Toate aceste vieți ar putea fi salvate dacă tunurile din Navarone, vigilente și catastrofal de exacte, ar fi reduse la tăcere. Navarone este ea însăși o fortăreața inexpugnabilă, păzită de o garnizoană mixtă de soldați germani și italieni. Căpitanului Keith Mallory, sabotor priceput și alpinist experimentat, îi revine sarcina de a conduce un mic grup de soldați care urmează să escaladeze uriașul și dificilul versant al insulei Navarone, pentru a aruncă în aer tunurile ucigașe.
*****
„Prin cărţi şi din cărţi am înţeles că cerurile nu sunt deloc umane, iar cine gândeşte astfel nu este nici el uman, nu pentru că ar vrea, ci pentru că acest lucru contrazice gândurile juste.”, spunea Bohumin Hrabal în cartea sa „O singurătate prea zgomotoasă”.
Bohumil Hrabal (n. 28 martie 1914 – d. 3 februarie 1997) este un scriitor ceh, considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragi-comic şi umorul savuros al operei sale. În timpul vieţii, aproape trei milioane de exemplare au fost vândute numai în Cehoslovacia natală. Opera sa se distinge prin umorul specific, explorarea adâncă a vieții umane, stilul narativ inovator și abordarea frecventă a absurdului și a situațiilor de viață aparent banale, pe care le transformă în povestiri captivante și profund umane.
Bohumil Hrabal (n. 28 martie 1914 – d. 3 februarie 1997) este un scriitor ceh, considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragi-comic şi umorul savuros al operei sale. În timpul vieţii, aproape trei milioane de exemplare au fost vândute numai în Cehoslovacia natală. Opera sa se distinge prin umorul specific, explorarea adâncă a vieții umane, stilul narativ inovator și abordarea frecventă a absurdului și a situațiilor de viață aparent banale, pe care le transformă în povestiri captivante și profund umane.
Hrabal s-a născut la Brno, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Praga. A studiat dreptul, dar a lucrat în diverse meserii, de la muncitor la căile ferate până la colector de maculatură, experiențe care au influențat profund temele și personajele din scrierile sale. Debutul său literar a venit relativ târziu, dar a câștigat rapid recunoaștere și apreciere atât la nivel național, cât și internațional.
Una dintre lucrările sale cele mai cunoscute este „O slujbă în stil mare” („Ostře sledované vlaky”), care a fost ecranizată și a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin. Romanul, la fel ca multe dintre lucrările sale, este o amestecătură de comic și tragic, explorând viața unui tânăr funcționar de gară în timpul ocupației naziste a Cehoslovaciei și dorința sa de a deveni un adult responsabil.
Stilul lui Hrabal este adesea descris ca fiind „povestit la bar”, o metodă narativă ce imită un monolog liber, uneori divagant, plin de anecdote și reflecții filozofice, care captează esența conversațiilor de la masa unui bar sau a întâlnirilor întâmplătoare. Această tehnică, împreună cu utilizarea limbajului colocvial și a umorului, face ca proza lui Hrabal să fie vibrantă și profund umană.
Alte lucrări remarcabile ale lui Hrabal includ „Trenuri bine păzite” („Ostře sledované vlaky”), „Rugăciuni pentru Maria G.” („Příliš hlučná samota”), care explorează viața și gândurile unui bătrân care lucrează la o presă de maculatură, și „Am servit regele Angliei” („Obsluhoval jsem anglického krále”), o satiră politică și socială despre un chelner care își croiește drum prin istoria turbulentă a Cehoslovaciei secolului al XX-lea.
Bohumil Hrabal rămâne o figură centrală în literatura cehă, opera sa fiind apreciată pentru umanitatea profundă, imaginația bogată și capacitatea unică de a găsi poezia și semnificația în cotidian.
Citiți și despre zodia Vărsătorului
