Îmi duc creionul la buze
și-ncep
să fluier, din vârf
tâșnește-o pasăre mică
grăbind în cercuri
concentrice ziua
Azi universul
îl învață pe ”a”
mic de mână
”a” de la alma
arde o apă în palma
din care pasărea vine
să bea
o trag de limbă și-i
îndrăznesc litera ”a”
înclin-o puțin spre dreapta
să fluier mai tare
din lacul ăsta de aripi
nu pot mișca, prea
grea mi-atârnă spre
cer, inima.
foto pictură de Irene Sheri
Citește și erai legată peste frunte cu flori

Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.