Îți mărturisesc, te-ai înșelat cu totul în privința mea. Să mă crezi, eu și unii dintre ai voștri au tot spus că noi vedem ceva mai mult adevăr decât voi, bine, alții spun că vedem mai mult tocmai pentru că nu vedem nimic. Nu știu dacă nu e cumva același lucru. Nu știu dacă au dreptate în privința a ceea ce vedem noi, animalele. Că ne pun pe toate laolaltă.

Pe mine, urs, alături de cine știe ce vierme mărunt din scoarța copacului sau din pământ. Eu nu stau cu un vierme ca ăsta de vorbă, nu îl văd, se rostogolește în stomacul meu împreună cu grămada de ierburi pe care o înghit în fiecare zi sau cu hălcile de carne, mănânc mai rar carne. Cum ar fi asta? Dacă viermele îmi este asemenea și nu îl văd, nu ar însemna că nu mă văd și că, până la urmă, nici noi nu vedem mai mult, cum nu o faceți nici voi.

Vedem diferit, asta să le spui deștepților voștri, văd iedul pe care îl ucid, văd muștele adunate pe hălcile de carne desprinse din el și uite, muștele, nu văd decât carnea aia moartă a iedului, iar înainte de asta, i se așezau pe ochi, sorbind curgerea din ei, un fel de lacrimi ca ale voastre, vedeau lacrima ca mulți poeți de-ai voștri. Și ce mai contează că voi vedeți în lacrimă suferința, muștele hrana? Tot acolo vă așezați.

Ți-am spus cum văd eu și îți spun cât de greșit mă vezi. M-ai observat prins între gratiile cuștii, m-ai văzut cum mă izbeam de ele. Ce ți-ai închipuit? Că eu caut libertatea, că aș vrea ca din nou să stau flămând și să mestec ierburi, mult mai rar carne, din ce în ce mai rar, pentru că, nu știu cum este la voi cu vârstele, dacă simțiți cum dispăreți de la o zi la alta, eu însă am îmbătrânit, sub blana asta brună arăt poate ca unul dintre ai voștri, plin de riduri.

Bătrân, nu poți alerga după pradă, mai grav, nu mai vezi animalele ca posibile prăzi, ți se scurg undeva la marginea ochilor pândiți de muște și le lași să îți scape în trupurile lor mărunte, le lași să adulmece în continuare pericolul și hrana. Așa ar fi libertatea mea, a unui ochi mare, greoi în blana asta, un ochi de pe care se scurg animalele în asemenea hal, încât, mă întorc la înțelepții voștri și îmi vine să cred că sunt una cu ele și că ne scurgem împreună.

Nu, nu caut libertatea. Mă izbeam de gratii pentru că voiam ca în gratiile alea, în fierul din care sunt alcătuite, să găsesc un loc unde să pot scăpa de privirile voastre. Sigur, aș fi vrut să existe în cușcă posibilitatea de a mă ascunde de voi, chiar și de ochii tăi, îi simțeam diferiți de ai celorlalți, doar curioși, fascinați și uneori înduioșați, alteori scârbiți, ai tăi parcă aveau un fel de mâini cu care mă mângâiai pe blană ca pe un câine și îmi spuneai că nu e nevoie să mă mai zbat atâta, că mă ai în stăpânirea ta mai moale decât gratiile.

Nu e mai puțin adevărat, mă priveai pentru puțin timp, chiar dacă directorul grădinii zoologice, un om, pare-mi-se tatăl tău, îți îngăduia să treci pe aici în fiecare zi. Treceai, dar nu mă priveai niciodată nopțile, știi, nopțile din grădina zoologică sunt teribile. Mai mult decât ziua, se apucă să ragă, să urle din cuștile lor o mulțime de animale. Nu știi care, este întuneric peste tot. Vei obiecta că noi vedem noaptea.

Da, vedem, însă mie cel puțin îmi apar arătări albe, arătări care urlă și arătări care stau pe loc, noaptea nu mai observ gratiile. Mă întreb despre ele, de ce nu fug? De ce rămân pe loc și țipă? Dar mă dumiresc că este o întrebare nătângă, unde să fugă, dacă totul în jur este așa, întunecat și urlător? În întunericul ăsta dispăreau și ochii tăi. Lăsai afară peste noapte câinele care nu știa să latre, nici nu putea să muște din arătările albicioase și urlătoare.

Da, te întorceai dimineață, când animalele vi se îmbrăcau în culori și se învârteau în jurul hranei pregătite de ai voștri. Pe mine mă vedeai lovindu-mă de gratii. Și credeai că vreau libertatea, nu, voiam să mă ascund, cum spuneam, în fierul gratiilor, iar după lovituri zdravene cu țeasta în gratii, îmi închipuiam că gratiile sunt brațele tale ori mâinile alea care îți ieșeau din ochi. Că nu aveam nevoie de o stăpânire moale, la fel de moi erau și arătările de peste noapte. Și la fel de îndepărtate.