Beatles și Pink Floyd
Beatles și Pink Floyd, două acte monumentale din muzica britanică; ambele au schimbat fața rock n’roll așa cum o știm astăzi. Căile pe care le-au luat, totuși, au fost divergente.
The Beatles, a cărui muzică se auzea pe posturile de radio încă din 1962, a început ca o formație de skiffle, în timp ce primele zile ale lui Pink Floyd, conduse de studentul la arte, Syd Barrett, aveau să apară ceva mai târziu.
Syd Barrett vs John Lennon
În timp ce stilul celor două trupe este considerabil diferit, membrii ambelor formații au început cu rădăcini similare. Roger Waters a vorbit despre influența celor de la Beatles asupra lui Floyd, citând în mare parte aceleași inspirații ca și Fab Four:
„Mă simt de parcă mi-aș fi învățat lecțiile din legendele timpurii ale bluesului, Huddie Ledbetter și Bessie Smith și am ascultat mult jazz și Woody Guthrie. Am învățat multe din toată muzica acea de protest, pe când eram în primii ani ai adolescenței.”
”Era în regulă să scriem despre experiențele noastre și despre ceea ce simțim”
Același lucru este valabil și pentru John Lennon și Paul McCartney; marca lor timpurie de rock ‘n’ roll (pre-Sgt. Pepper) a fost extrem de influențată de mai marii bluesului. Cu toate acestea, ceea ce au făcut în mod diferit Beatles și modul în care și-au influențat semenii și succesorii a fost modul lor de a cânta despre orice doreau.
Roger Waters continuă:
„Am aflat de la John Lennon, Paul McCartney și George Harrison că era în regulă să scriem despre experiențele noastre și despre ceea ce simțim. […] Că am putea fi artiști liberi și că există o valoare în acea libertate. Și a existat.”
Întâlnirea
Întâlnirea dintre cele două trupe a avut loc pe 21 martie în 1967. În mod întâmplător, cele două formații lucrau la albumele lor în studiourile Abbey Road din Londra; Pink Floyd lucra la albumul de debut, Piper at The Gates of Dawn, în timp ce The Beatles înregistrau ceea ce mulți consideră unul dintre cele mai bune albume realizate vreodată, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band.
S-a întâmplat ca înregistrările să aibă loc în studiouri adiacente – Beatles se aflau în Studioul 2 în timp ce Pink Floyd în Studioul 3; Floyd urma să înregistreze de la 14:30 până la 19:30 iar Beatles urma să înceapă munca în studio chiar când Pink Floyd își terminau ședința.
Pink Floyd
Producătorul Norman Smith care se ocupa de albumul celor de la Pink Floyd a reprezentat persoana de legătură. Smith lucrase ca inginer de studio pentru Beatles până în 1965. De vreme ce membrii Pink Floyd știau despre această legătură, l-au rugat să se intereseze la George Martin dacă ar putea intra în Studio 2 pentru a-i urmării pe Fab Four în timpul înregistrărilor.
Scriitorul Hunter Davies, care se afla acolo, își amintește: „A sosit un bărbat într-o cămașă mov, pe nume Norman. Fusese unul dintre inginerii lor de înregistrări și acum avea un grup al său, The Pink Floyd. Foarte politicos l-a întrebat pe George Martin dacă băieții săi ar putea să apară pentru a-i vedea pe Beatles la lucru. George a zâmbit. Norman a spus că poate ar trebui să-l întrebe pe John personal însă Martin a spus „Nu, asta nu va funcționa.” Dar, dacă întâmplător, el și băieții lui ar fi pe aproape în jurul orei unsprezece, s-ar putea să reușească.”
Admițând cererea lui Smith, George Martin i-a permis lui Syd Barrett și grupului său să stea și să observe din sala de control.
Nick Mason, bateristul lui Pink Floyd, își amintește:
„Am fost introduși în Studio Two, unde Fab Four erau ocupați cu înregistrarea piesei ‘Lovely Rita’. Muzica suna minunat și incredibil de profesional. Am stat umili în spatele camerei de control în timp ce se lucra la mixaj și, după ce a trecut o perioadă de timp adecvată, am fost introduși din nou … Erau niște figuri de zei.”
Este clar că Pink Floyd au avut și încă mai au un respect enorm pentru Fab Four. Nick Mason a adăugat: „Toți păreau extrem de drăguți, dar păreau că se aflau într-un fel de înveliș, cu mult deasupra noastră.”
Membrii Pink Floyd au înțeles importanța albumului Sgt. Pepper ca o înregistrare ce definește o întreagă epoca, cunoscută ca „Vara Iubirii”.
Roger Waters:
„Îmi amintesc când Sgt. Pepper a ieșit. Am tras bătrânul Zephyr Four pe dreapta, am stat acolo și am ascultat. Au transmis albumul întreg la radio. A fost nemaipomenit.”
Cu toate că sunt foarte diferite una de cealaltă, este o coincidență ciudată și remarcabilă și un semn sigur al spiritului momentului că, în timp ce o trupă își înregistra debutul, iar cealaltă lucra la al optulea și cel mai semnificativ disc, ambele sunt considerate opere psihedelice. Această întâmplare va deține pentru totdeauna un loc special în istoria rock ‘n’ roll.
Un articol de Tibi Kovacs
Citește și Global Beatles Day
