Doar de atât ai nevoie, de un singur moment, unic! să atingi cerul și nemurirea. Atunci când răsplata tuturor eforturilor și însuși rostul tău în lume se va fi revelat și împlinit!
”VOCEA”, așa cum era denumită Whitney Houston, împreună cu producătorul Michael Walden, compozitorul Albert Hammond și textierul John Bettis au fost cei care s-au aliniat cu astrele în anul 1988, la Seoul, pentru a arde și străluci precum torța olimpică, dând lumii cel mai memorabil imn al Jocurilor Olimpice!
Compozitorul Albert Hammond a creat „One moment in time” avându-l în gând pe Elvis Presley și astfel, tumultul vieții Regelui rock-
“The words just say exactly what those athletes go through after four to eight years of working and working and working, and then in seconds it’s over. That’s why it says: ‘you’re a winner for a lifetime if you seize that one moment in time’. It’s just a perfect song.” (Albert Hammond)
Inițial, „One moment in time” nu a beneficiat de un clip și a fost interpretată de Whitney, în premieră, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Seoul – Coreea de Sud, în 1988.
Marea atletă Paula Ivan, dublă medaliată în Coreea de Sud (aur 1500 m și argint 3000 m) povestește: „Noi nu am reușit să vedem întreaga ceremonie și nici pe Whitney pentru că eram în acele camere de sub stadion și așteptam să intrăm la defilare, dar ulterior am auzit pe tot parcursul competiției acea melodie cu mesaj tulburător.”
În clipul care a făcut apoi înconjurul lumii apare și gimnasta româncă Daniela Silivaș, sextuplă medaliată în Asia (trei medalii de aur, două de argint și una de bronz), una din scînteietoarele succesoare ale Nadiei și figură simbol a acelei ediții.
La 16 octombrie 1988, Whitney Houston cucerea, pentru a 3-a oară, clasamentul single-urilor din Marea Britanie cu minunata, fabuloasa ștafetă ”One Moment In Time”. Whitney Houston a fost una din cele mai premiate femei din toate timpurile. A obţinut două premii Emmy, şase Grammy, 30 de premii muzicale Billboard şi 22 de premii American Music Awards.
”I Will Always Love You”, Whitney!
Whitney Houston, una dintre cele mai renumite și talentate cântărețe din toate timpurile, a decedat pe 11 februarie 2012. A fost găsită fără suflare în cada camerei sale de hotel de la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills, California, cu o zi înainte de gala premiilor Grammy. Avea 48 de ani la momentul decesului.
Cauza decesului
Autopsia a dezvăluit că Whitney Houston a murit din cauza unei combinații accidentale de înec și efectele consumului de cocaină, alături de alte condiții cardiace preexistente. Raportul toxicologic a indicat, de asemenea, prezența în sistemul ei a unor medicamente precum marijuana, un medicament pentru anxietate (Xanax), un antihistaminic și un medicament pentru durere. Totuși, acestea nu au contribuit direct la deces.
Reacții și Omagii
Vestea morții lui Whitney Houston a șocat lumea muzicală și pe fanii săi din întreaga lume. Numeroase personalități publice, colegi de breaslă și admiratori și-au exprimat tristețea și au adus omagii memoriei sale. În noaptea premiilor Grammy din 2012, care a avut loc la scurt timp după moartea ei, ceremonia a inclus un tribut special în onoarea ei, cu Jennifer Hudson interpretând o versiune emoționantă a piesei „I Will Always Love You”.
Moștenirea
Whitney Houston a lăsat în urmă o moștenire muzicală impresionantă, fiind una dintre cele mai premiate artiste feminine din toate timpurile. Cu o voce excepțională și o prezență scenică magnetică, Whitney a influențat numeroși artiști și a inspirat generații întregi. Ea a cunoscut succesul mondial cu hituri precum „I Will Always Love You”, „I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)” și „Greatest Love of All”, printre multe altele.
De-a lungul carierei sale, Whitney Houston a obținut șase premii Grammy și a vândut peste 200 de milioane de discuri la nivel mondial, devenind astfel una dintre cele mai bine vândute artiste muzicale ale tuturor timpurilor. Deși viața ei a fost marcată de provocări personale și probleme cu dependența, talentul și muzica ei rămân nemuritoare, continuând să inspire și să aducă bucurie multor oameni.
Citește și Să nu lăsați muzica mea să moară!
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
