Doar de atât ai nevoie, de un singur moment, unic! să atingi cerul și nemurirea. Atunci când răsplata tuturor eforturilor și însuși rostul tău în lume se va fi revelat și împlinit!
”VOCEA”, așa cum era denumită Whitney Houston, împreună cu producătorul Michael Walden, compozitorul Albert Hammond și textierul John Bettis au fost cei care s-au aliniat cu astrele în anul 1988, la Seoul, pentru a arde și străluci precum torța olimpică, dând lumii cel mai memorabil imn al Jocurilor Olimpice!
Compozitorul Albert Hammond a creat „One moment in time” avându-l în gând pe Elvis Presley și astfel, tumultul vieții Regelui rock-
“The words just say exactly what those athletes go through after four to eight years of working and working and working, and then in seconds it’s over. That’s why it says: ‘you’re a winner for a lifetime if you seize that one moment in time’. It’s just a perfect song.” (Albert Hammond)
Inițial, „One moment in time” nu a beneficiat de un clip și a fost interpretată de Whitney, în premieră, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Seoul – Coreea de Sud, în 1988.
Marea atletă Paula Ivan, dublă medaliată în Coreea de Sud (aur 1500 m și argint 3000 m) povestește: „Noi nu am reușit să vedem întreaga ceremonie și nici pe Whitney pentru că eram în acele camere de sub stadion și așteptam să intrăm la defilare, dar ulterior am auzit pe tot parcursul competiției acea melodie cu mesaj tulburător.”
În clipul care a făcut apoi înconjurul lumii apare și gimnasta româncă Daniela Silivaș, sextuplă medaliată în Asia (trei medalii de aur, două de argint și una de bronz), una din scînteietoarele succesoare ale Nadiei și figură simbol a acelei ediții.
La 16 octombrie 1988, Whitney Houston cucerea, pentru a 3-a oară, clasamentul single-urilor din Marea Britanie cu minunata, fabuloasa ștafetă ”One Moment In Time”. Whitney Houston a fost una din cele mai premiate femei din toate timpurile. A obţinut două premii Emmy, şase Grammy, 30 de premii muzicale Billboard şi 22 de premii American Music Awards.
”I Will Always Love You”, Whitney!
Citește și Să nu lăsați muzica mea să moară!
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.