În peisajul teatral actual, Octavian Saiu a devenit simbolul bucuriei de a privi și de-a vorbi despre teatru. Profesorul, cercetătorul și scriitorul Octavian Saiu se mișcă într-o lume care are baze și repere solide. La două decenii distanță de la debutul său în lumea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a lansat un volum „Teatru și cuvinte. Arta dialogului despre teatru” în care a încapsulat zece dialoguri despre artele spectacolului.

Tăceri şi cuvinte – Arta dialogului despre teatru de Octavian Saiu / coperta I © Adnan Vasile / Nemira

Cultura teatrală și-a dialogului în egală măsură devine mereu surprinzătoare în prezența lui Octavian Saiu. În toate aparițiile sale, scriitorul este o prezență vie, cordială, de o cuceritoare gentilețe. Personalitățile din sumarul acestui volum ar putea constitui un « decalog » afectiv al gândirii teatrale actuale dublate de performanțe de excepție. Așadar, după o substanțială introducere, subtil intitulată „Singurătăți însoțite, printre tăceri și cuvinte”, ne sunt prezentate titlurile unor divanuri ad-hoc: „Despre dans ca rugăciune laică: Sasha Waltz, „Teatrul, o provocare fără sfârșit: Thomas Ostermeier”, „Între Tokio și Londra, între Japonia și Europa: Hideki Noda”, „Miracolul iubirii, pe scenă și dincolo de ea: Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc”, „Neconvențional, până la capăt: Neil La Bute”, „Dans, teatru, spirit, suflet, corp: Akram Khan”, „Steaua prieteniei, mai presus de granițe: John Malkovich și Ingeborga Dapkūnaitė ”, „Poetica gestului și gestualitate poetică: Ohad Naharin”, „Libertatea de a exista cu adevărat: Jin Xing”, „Luminile și umbrele teatrului vin din suflet: Robert Wilson”.

Multifațetate, dublate de experiențe din zona artelor spectacolului: teatru, film, dans contemporan, balet, dramaturgie, dialogurile au profunzime, iar textul scris reușește să surprindă, în filigran, adevăruri personale.

Lansarea volumului la București, 04 dec. 2024 © Teatrelli

Legat prin profunde afinități elective de Sasha Waltz, personalitate unică în zona artelor spectacolului, Octavian Saiu își găsește calea către sensibilitatea acestei artiste: „Unele creații semnate de Sasha Waltz par desprinse din universul nepământean al oniricului, vise oglindite pe scenă de dansatori cu o grație perfectă, dublată de o măsură exact calibrată a fiecărei mișcări.” – mărturisește autorul despre cea care a devenit succesoarea Pinei Bausch. Dialogul cu această artistă decurge lin, oferind prioritate onestității. În fiecare parte a dezvoltării ei artistice, Sasha Waltz a reușit să se surprindă și să se autodepășească. Ea însăși se descrie ca fiind mereu în căutarea propriilor spații și arhitectură în care nu ar fi o simplă dansatoare, ci ar putea co-crea locul din postura de coregraf. Deși nu are o scenă permanentă pe care să-și prezinte trupa, poate fi « acasă » oriunde.

Rămânând în zona germanică, neobositul moderator al Conferințelor de la Sibiu / FITS îl abordează și pe Thomas Ostermeier despre care ne mărturisește că: „Îngroapă orice energie, o strivește cu greutatea imaterialului. Cu o coerență de invidiat, acest regizor care citește enorm, poate vorbi despre subiectele cele mai diferite.” Așa cum îl surprinde Octavian Saiu, celebrul director artistic al teatrului Schaubühne este optimist, ascuțit și extrem de spiritual.

Octavian Saiu @ Lansarea volumului la București, 04 dec. 2024 © Teatrelli

Al treilea dialog ne confirmă faptul că Octavian Saiu a realizat aici o carte a detaliului, emoției, reflecției și filosofiei teatrului, avându-l drept interlocutor pe Hideki Noda: „Figură emblematică a unei avangarde pe care nu a părăsit-o nici chiar când a ajuns în centrul imperiului teatral al Japoniei (…) a rămas între lumi, ancorat într-un același sistem solid, dar mereu implicat în experimente neobișnuite care l-au transformat într-un reper al generației sale”. Acest traseu dintre percepția vestică și experimentarea estică a teatrului este străbătut neîncetat de-a lungul dialogului. Hideki Noda rămâne o figură legendară, cu o poetică aparte menită să ofere impulsuri occidentalului inițiat.

Miracolul iubirii care transcende scena îl regăsim în dialogul purtat cu soții Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc despre care Octavian Saiu declară: „Rămân cel mai important și mai cunoscut cuplu din teatrul românesc. Sunt deja parte din istorie și, mai mult, mult mai mult decât atât, au intrat în legendă.” Încărcat de o sinceră admirație și emoție, acest dialog nu trimite spre informații, ci către sensuri, nu caută continuitate, ci spontaneitate, nu face apel la critică de teatru, ci la absorbție în esența lui. Vom găsi, de asemenea, fascinație, uimire, îndoială, admirație, analiză fină, cu adevărat un miracol teatral al unor personalități pe care Octavian Saiu le numește «parabole de umanitate».

Miezul decalogului dialogat îl surprinde pe neconvenționalul autor Neil LaBute: „Neil pare un copil mare. Mare și la propriu și la figurat. (…) Orice întâlnire cu el pare un joc și o joacă, un fel de experiență ludică pe care o dirijează discret. ”

Un alt merit al acestui volum îl constituie și faptul că Octavian Saiu pune în lumină paralele și tangențe, angoase și revelații, dar și osmoze și preluări. Astfel, iconoclasmul proaspăt devine firesc din perspectiva acestui insolit dialog. Informațiile desprinse din această conferință sunt doar crâmpeie într-un ocean de reflecții și impresii, puncte de pornire pentru acestea, sursele din spatele poveștii neconvenționale.

Octavian Saiu @ Lansarea volumului la București, 04 dec. 2024 © Teatrelli

Despre un alt creator, de astă-dată de universuri scenice dincolo de teatru și dans, avem să aflăm în al șaselea dialog cu Akram Khan, despre care scriitorul Saiu mărturisește: „Un spectacol de Akram Khan are o energie unică, desprinsă din măduva acestui artist cu rădăcini în Asia străveche și brațele înălțate către cerul unei Europe pe care o înțelege fiindcă îi aparține de drept”. Deși aflate într-un plan secund al însemnătății, informațiile din această conversație creează, împreună cu dezvăluirile pe care le generează, un tablou fermecător, teleportând și inițiind cititorul în aspectele sale secrete și ancorându-l într-o lume artistică pe cât de diferită de sensibilitatea românească, pe atât de fascinantă.

Revenind în zona europeană, al șaptelea dialog ne plasează în intimitatea discuției cu un prețios duo actoricesc: John Malkovich și Ingeborga Dapkūnaitė  – „Privirile ni se întâlneau, iar energiile căpătau vibrații profunde, percepute ca atare de fiecare martor, iar cei de față erau părtași la acea atmosferă de comuniune prin sensibiltate”. Transpunându-și impresiile în texte-secvențe, apoi în dialoguri bine închegate, Octavian Saiu oferă impulsuri de reflecții spontane și expresii ale simțului estetic rafinat, fiind surprins cu sinceritate de noblețea firescului condiției unor actori de mare succes.

„Ca o semnătură pe o canava, între imaginea pictată și lumea din afara ei, între respectul față de celălalt și autenticitatea de sine, acea apropiere a fost și rămâne mărturia spiritului care ne înnobilează carnea” – esențializează autorul despre întâlnirea cu unul dintre cei mai importanți coregrafi ai lumii contemporane, Ohad Naharin. În acest dialog, imaginația este forțată să consolideze ideile transmise într-o senzație a concretului experimentat, iar spiritul este invitat să aprecieze și să se bucure de reprezentația oferită: o poetică a gestului.

Penultimul dialog uimește atât prin consistența informațiilor, cât și prin doza de neașteptat izvorâtă din personalitatea lui Jin Xing. Autorul mărturisește cu o netrucată emoție admirația sinceră pentru această personalitate artistică: „Era recunoașterea supremă a unui destin care a încălcat și dogmele și normele istoriei pentru a deveni un mit. Povestea ei a dus-o de la stadiul de copil neîmpăcat cu propria identitate de gen la statutul de femeie emblematică pentru un prezent în continuă prefacere, aleasă de revista Time între ‘cele mai  de impact o sută de femei’ din întreaga lume”. Cu tușe fine, pline se sensibilitate, Octavian Saiu izbutește să zdrobească conturul dintre spectacol și realitate.

Octavian Saiu @ Lansarea volumului la București, 04 dec. 2024 © Teatrelli

Ultimul dialog, al zecelea, închide simetric – cu o personalitate din lumea teatrului-dans contemporan – remarcabilul Robert Wilson. „Dacă există un dialog în acest volum care concentrează în el o ars poetica, o viziune despre teatru și o perspectivă asupra condiției umane, deopotrivă și în același timp, paginile următoare sunt cele care îl vor oferi.”- ne atenționează autorul. Avem să descoperim, printre cuvinte și tăceri semnificative, universul aparte al uni prolific creator, căci spectacolele sale neconvenționale îngemănează o varietate de mijloace artistice, inclusiv dans, mișcare, lumini, sculptură, muzică și text. Imaginile create de el au o estetică și o încărcătură emoțională impresionantă, iar producțiile lui au câștigat aprecierea publicului și a criticilor din întreaga lume.

Dincolo de secretele artei spectacolului pe care le transmite, volumul „Tăceri și cuvinte. Arta dialogului despre teatru” transmite o atmosferă, o stare de spirit, o dispoziție estetică, o curiozitate molipsitoare și o plăcere estetică care nu pot fi cunoscute și confirmate decât prin lectură. Din texte răzlețe / conferințe transcrise se naște un tablou închegat, o idee integră, un spectacol deplin. Imaginația este forțată să consolideze ideile transmise într-o senzație a concretului experimentat, iar spiritul este invitat să aprecieze și să se bucure de reprezentația oferită: bucuria de a privi emoția pură în intimitatea conversațiilor.

Video © Teatrelli

„Tăceri și cuvinte. Arta dialogului despre teatru”

Autor: Octavian Saiu

Editura: Nemira, București, 2024

Colecția: Yorick

Volumul face parte din colecția de carte a Festivalului de Teatru de la Sibiu

 

„Dialoguri. Dialoguri născute în atâtea clipe, cu atâția interlocutori de pretutindeni. Toate păstrate într-o arhivă a gândului, doar câteva înregistrate și puține, destul de puține, presărate prin câte-un ungher al galaxiei internetului. Clipe trăite în compania unor artiști care s-au mărturisit prin răspunsuri mai lungi sau mai succinte, mai originale sau mai previzibile, crâmpeie de timp regăsit cu adevărat numai în memoria afectivă. La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, am avut privilegiul extraordinar al unor astfel de întâlniri cu sute și sute de creatori din cele mai diverse orizonturi sau generații, de la debutanți promițători la maeștri consacrați. De două decenii, la fiecare ediție, parcurg emoția unor descoperiri dincolo de ceea ce un spectacol sau altul ar putea oferi, prin dialoguri cu ființe care mi se destăinuie privindu-mă în ochi. Emoția aceea e, pentru mine, totul.“
Octavian Saiu