Poți să citești cărți care te ajută să te dezvolți personal sau cărți care te ghidează în următoarele tale relații, sau poți doar să îți scufunzi capul într-o carte clasică a literaturii universale. Mai ales dacă e plină de romantism. Sunt sute de lucruri ascunse pe care le poți învăța din marile piese, romane sau jurnale de acest gen – și nu, nu e vorba doar despre „Romeo și Julieta”, „La răscruce de vânturi” sau „Caietul”. Desigur, există multe alte forme de experiență din care poți trage învățături, dar cel mai bine ar fi să le trăiești pe cele mai puțin agresive, iar din acest punct de vedere lectura este nu doar inofensivă, ci și foarte generoasă ca sursă de învățare.

Ce poți face mai eficient într-o perioadă de „urgență” sau de „alertă”, fie că este dorită sau provocată de realități exterioare, cum trăim zilele acestea? Să stai acasă și să te uiți la filmele pe care ți-ai dorit demult să le vezi și n-ai avut astâmpăr, datorită preocupărilor zilnice, sau să citești – ce ideal ușor de atins zilele acestea!

Ce miraculos este faptul că din aceste obiecte mici, plate și rigide ni se dezvăluie lumi după lumi, lumi care ne încântă, care ne calmează sau care ne entuziasmează. Cărțile ne ajută să înțelegem cine suntem și cum ar trebui să ne purtăm. Ele ne arată ce înseamnă comunitatea și prietenia. Ele ne spun cum să trăim și cum să murim.” – afirmația îi aparține scriitoarei Anne Lamott.

Să ne preocupăm, așadar, de câteva cărți fundamentale și de mesajul (explicit sau nu) pe care îl transmit.

  1. Hamlet, de William Shakespeare

Morala: Nu cădea în mirajul dragostei pentru un angajament indecis.

Hamlet, prințul Danemarcei, este un personaj cu totul atipic. A vorbit și Freud despre el, analizând obsesiile și efectele pe care acestea le au asupra individului, în primul rând, apoi asupra celor în mijlocul cărora trăiește. Încăpățânarea cu care își dorește să afle adevărul îl apropie de galeria eroilor tragici care comit hybrisul, începând cu Oedip. Tragică este și povestea lui de iubire cu Ofelia, care se sinucide, aruncându-se în apele învolburate ale râului, după ce se descoperă prea fragilă pentru a-și îndura nefericirea. Destine sfârâmate pe altarul unor căutări zadarnice, care nu aduc decât dezastrul.

Așa că: stai departe de întuneric, de oameni care sunt mult prea distrași de propriile probleme pentru a-ți acorda și ție atenție. Găsește pe cineva bun pentru tine, chiar dacă asta poate dura chiar și decenii întregi. E mai bună singurătatea în și cu tine însuți/însăți, decât singurătatea în doi, spunea o vorbă.

Mi se pare important ce spune Ursula Yvonne Sandner: „Pune-te pe primul plan în viaţa ta. Nu pentru că eşti egoist, ci pentru că ştii că dacă ai avut grijă de tine şi de nevoile tale, dacă ţi-ai satisfăcut dorinţele, poţi să le oferi altora din prea-plinul tău. Atunci când trăieşti pentru a-i satisface pe alţii, egoismul şi nevoile lor, când te laşi pe tine pe ultimul loc, poate ei sunt fericiţi, dar tu? Când eşti nefericit şi secătuit, ce valoare mai poţi tu să aduci în vieţile lor? Nu te sacrifica şi nu face compromisuri. Ai grijă de tine, umple-ţi rezervoarele şi apoi, dacă şi cât simţi tu, oferă-le şi altora din împlinirea ta.

Lawrence Olivier în „Hamlet”, 1948

  1. „Lady Chatterley’s Lover” („Amantul doamnei Chatterley”), de D.H.Lawrence

Morala: Uneori trebuie să îți urmezi pasiunea, indiferent de ce ar spune cei din jurul tău.

Chatterley a încercat să fie „reală” cu iubitul ei, însă aceasta avea nevoie de anumite lucruri. În plus, soțul ei a fost un personaj destul de „retras” emoțional. Mellors era, însă, foarte pasionat și plin de viață și… frumos. Uneori, urmarea pasiunilor este singurul mod de a supraviețui. Prinsă între (cei) doi bărbați, femeia trăiește stări contradictorii, hrănindu-și, pe rând, instinctualitatea și acea morală cu care trebuia să viețuiască în lipsa afecțiunii. Un labirint în care există două sau mai multe drumuri nu este, însă, un loc al pierzaniei decât într-o societate puritană care nu acceptă compromisul. Până în ziua de astăzi, însă, opiniile asupra relațiilor de cuplu sunt arbitrare și nelegitimate de o percepție colectivă bazată pe valori asumate. O problematică foarte spinoasă, mai ales acum, când se vorbește despre libertatea individuală în termeni cât se poate de subiectivi.

O carte care a ultragiat multe spirite la vremea ei (în S.U.A a fost publicat în 1928 și cenzurat până în 1944), merită citită măcar pentru următoarea frază: ”Femeile trebuie să fie foarte atente să descopere ceea ce doresc cu adevărat. Pentru că aproape întotdeauna se înșală. Când dobândesc ce-au crezut că vor constată că au parte de fructele Mării Moarte.

Sau asta: „De-am putea noi, oamenii, să fim ceva mai simpli și mai naturali ! Dac-am fi cu adevărat simpli ! Oamenii sunt atât de complicați și încâlciți în legi!

Și totuși: „O pasiune n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat sa fie înțeleasă și explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârșind abia când simte din nou nevoia de lămuriri.”, spunea Octavian Paler.

Sylvia Kristel și Nicholas Clay în filmul cu același nume din 1981, regizat de Just Jaeckin

  1. Odiseea, de Homer

Morala: Dacă adevărata ta iubire nu își dă interesul în această luptă, mai bine renunți.

În mod normal, nicio femeie n-ar trebui să aștepte pe cineva care a fost plecat timp de 20 de ani, cu atât mai mult cu cât a zăbovit în porturi mai puțin… ortodoxe. Așteptarea, cu alte cuvinte, trebuie să merite, atunci când există legături întreținute de o pasiune reală și de o corespondență, mai mult sau mai puțin intensă. Cu toate acestea, ea a avut parte de oameni „de bine”, care au încercat s-o scoată din starea de așteptare și să-i ofere un braț de bărbat pe care să-și sprijine restul vieții. Dacă ai răbdarea unui sfânt și dragostea ta este adevărată, Penelopa chiar poate să fie ghidul tău. Însă dacă vreodată, un singur moment te simți respinsă, abandonată sau, mai rău, respinsă, ar trebui să înțelegi că locul tău nu e acolo. Nu e vorba că nu ești bună sau nu valorezi suficient, ci, pur și simplu, nu faci parte din filmul acela. Nu pierde timp prețios! Vorba unui proverb englezesc: ”A rolling stone gathers no moss”!

Prin urmare: „Dorinţa fără o aşteptare corespondentă nu este altceva decât un vis iluzoriu.” (Bob Proctor)

  1. „Gone With the Wind” („Pe aripile vântului”), de Margaret Mitchell

Morala: Nu te purta ca o divă, sperând că lumea va fi extaziată!

Scarlett O’Hara era o divă cu sânge rece. Ea a flirtat, s-a căsătorit din motivele cele mai greșite – și… a pus capăt acestor lucruri într-o rochie zdrențuită, cu fața plină de noroi, singură. Cu toții o îndrăgim pe Scarlett, dar nu e un model pe care să-l urmăm, dacă ne dorim o viață fericită și liniștită. Desigur, i-a mai rămas speranța, de aici și celebra replică pe care o folosesc toți cei care mai speră la o minune care nu ține de cele lumești: „After all, tomorrow is another day”, adică „Și mâine este o zi.”. Păi hai să ne gândim mai bine. Mâine este o zi în care poți avea parte de un nou eșec, sau o zi bună în care să se schimbe ceva în avantajul tău. Aici e cheia: ai cântărit destul de bine sorții de izbândă? Te-ai schimbat între timp într-o ființă angelică sau ai ajutat ca lucrurile să se schimbe într-o manieră favorabilă, care să fie în avantajul tuturor? Cu ce te-ai implicat pozitiv? Așteptând o revelație din cer nu vei reuși decât să (te) pui pe pauză… Dar un moment de respiro n-a ucis pe nimeni, niciodată, „after all”. Asta numai dacă timpul îți permite.

Nota bene, cităm din carte: „Viața nu este obligată să ne ofere ceea ce așteptăm. Noi luăm ce primim și suntem mulțumiți că nu este mai rău decât ceea ce avem.”

Și nu uita: „Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit… Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.”, spunea Octavian Paler.

tumblr.com

Vivien Leigh în rolul titular

P.S. O îmbrăţişare în care buzele să nu se atingă era maximul acceptabil, în cazul actriței. Momentul în care Clark Gable urcă scările purtând-o în braţe pe Vivien Leigh în Gone with the Wind (1939), a fost echivalent cu un viol, iar pentru replica „I don’t give a damn„, din acelaşi film, producătorul David Selznick a fost amendat cu 5.000 de dolari! Era pentru prima oară când un cuvânt „rău-famat”- damn, cum spun americanii „un cuvânt în patru litere” se făcea auzit pe ecran. (Citiți aici mai multe, în articolul Mădălinei Dumitrache.)

Citiți și Timpul, Filmul, Amorul

– vom continua –