Ilie Șteflea, maestru blănar de lux și furnizor  al Curții Regale din România, călător prin capitalele Europei – Viena, Berlin, Londra și Paris, a creat ținutele de gală ale reginei Maria și regelui Ferdinand începând cu anul 1921. Cine a auzit astăzi de Ilie Șteflea? Ziarele și calendarele sibiene ale începutului de secol XX abundă în reclame ce apăreau cu o anumită periodicitate. Printre acestea și cea la magazinul său din centrul Sibiului.

S-a născut în Săliștea Sibiului în 1882, a urmat clasele primare în comuna natală, gimnaziul în Sibiu, apoi o școală de meserii pentru a deveni blănar. În anul 1900, pe când avea 18 ani, a plecat pe propria cheltuială la Viena pentru a se specializa. După doi ani pleacă la Berlin unde rămâne trei ani și urmează cursurile Academiei de Modă și Știință de unde obține un certificat de absolvire. La 23 de ani, absolvent al Academiei din Berlin, se îndreaptă spre Londra unde petrece doi ani, apoi la Paris unde mai zăbovește încă doi ani pentru a lua pulsul capitalei modei europene. După nouă ani de peregrinări prin Europa se întoarce specializat și fluent în patru limbi străine în Sibiul natal, unde își deschide atelier cu magazin de prezentare și desfacere în Piața Mare a orașului, apoi pe strada principală, azi Nicolae Bălcescu.

 

Regina Maria a României, purtând o mantie de blană creată de Ilie Șteflea

Pentru desfacerea produselor sale, dar mai ales pentru procurarea materiilor prime, face dese voiaje pe ruta Sibiu-Budapesta-Viena-Berlin unde își găsește furnizori, devenind un nume cunoscut în branșă dincolo de granițele țării sale. Pentru merite excepționale, în 1911 monarhia Austro-Ungară îi acordă medalia de bronz, iar din 1921 statul român, la recomandarea regelui Ferdinand, îl brevetează furnizor al Curții Regale a României. A avut și o sucursală de desfacere a produselor în centrul orașului german Leipzig. Toate acestea l-au făcut să evolueze în  ierarhia socială și materială a Sibiului și a României, devenind parte a aristocrației orașului care l-a asimilat treptat. Această colaborare benefică între Regina Maria și maestrul blănar de lux a rămas pentru mult timp o necunoscută.

Familia regală a României. Regina Maria purtând o mantie de blană, creată de Ilie Șteflea