harta nesupunerii noastre
mistuită de combustia cuvântului
tăcerea ca o zăpadă
pe limba copilului făcut din dragoste
pentru iubire te-am cunoscut și
cândva
ne vom despărți în măiestrie
lăsând tainei
acuarela întârzierii
se-mbracă siliciul cu haina strâmtă a gloriei
transpiră saxofoanele mării
scâncetul lor face mai somnoroasă
steaua de dimineață
prea devreme frumoasă
un desen de copil peste
târzie hartă a nesupunerii noastre
foto sursa
cineva a tușit
toate capetele s-au întors spre întunericul sălii
iar scena își pipăie fața
căutând semnul adâncitura
în care vântul își smulge pleoapele
și le aruncă la câini
luați
eu nu voi dormi de-acum încolo
(de gura lui un fluture alb
se lipi)… Citește și tuse
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
