Femeia, Vioara …
Pretextul invitației la frumusețea de sârbă pizzicato, interpretată la vioară de către Laurențiu Cazan, este selectarea unei perechi întrebare/răspuns dintr-un interviu al acestuia:
- Ai studiat vioara, care este un instrument foarte dificil. E mai greu să înveţi să cânţi la vioară decât să înveţi ce vrea o femeie?
Ce întrebare, de zece puncte! Dar să-ţi răspund… E foarte important ca în viaţă să ştii să-ţi pui întrebări la care trebuie să şi răspunzi. Mai ales dacă eşti artist. Eu, ca artist, caut să găsesc răspunsul la întrebarea “Ce este iubirea?” studiind un instrument. De fapt, un instrument este glasul lui Dumnezeu. Muzica reprezintă ecoul paradisului pierdut. Această definiţie nu-mi aparţine, dar eu cred că aşa este! Dar să revin la ceea ce m-ai întrebat. Este greu să înveţi să cânţi la vioară, care este un instrument netemperat şi căruia trebuie să-i cauţi singur notele pe coardă. La fel de greu este să înveţi ce vrea o femeie de la noi, bărbaţii. Trebuie să-i arăţi femeii că ea este ceva pierdut din Paradis. Niciodată n-am fost dezamăgit de sexul frumos. Nu poţi să trăieşti fără femei. Dar nici fără vioară. Aşadar este necesar să înveţi să “cânţi” la amândouă sau să înveţi să le “asculţi”.
… s-o cânți și s-o asculți
Larențiu Cazan (multiinstrumentist, compozitor, textier, solist vocal și orchestrator) cântă la vioară de la 6 ani, de la 3 la muzicuţă, de la 12 ani a început turneele prin ţară cu orchestra de muzică populară, iar de la 15 a plecat prin lume cu o orchestră de muzică simfonică. Artistul este cunoscut românilor prin intermediul muzicii ușoare, în special al piesei “Say something” care făcea furori la începutul anilor ’90. El este unul dintre primii artişti români care a obținut recunoaştere internaţională după 1990.
Pe mine m-a fermecat însă această sârbă și am căutat mai departe să văd cine a fost compozitorul ei.
Nicușor Predescu (n. 2 iulie 1919, Drobeta Turnu Severin – d. 12 aprilie 1986, București) a fost un cunoscut dirijor compozitor și violonist român de café-concert și muzică populară. Este fratele mai mic al violonistului român Victor Predescu, sub a cărui îndrumare a crescut. Împreună cu acesta a dăruit în stânga și-n dreapta comori ale cântecului românesc. Amândoi sunt stele ale anilor ’50-’60.
O altă bijuterie pizzicato a lui Nicușor Predescu este valsul următor.
Drumul întortocheat către frumos este chiar frumusețea mereu găsită și căutată mai departe.
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
