n-au observat.
cu gâturi lungi și cap semețit ei ascultă.
o bruscă umiditate-i mușcase.
și apa le intră în case.
sfios, ca un șarpe, le sărută sandalele vechi.
și crește. le intră vuind în urechi.
tânjește.
se face tot mai târziu, văd scafandri nefericiți
căutând trupuri celebre,
iluștri dispăruți în gurile astupate de febre,
fantome-magnet cu
lingurițe, ceainice de argint și mici catarame
încrustate în carne.
apoi totul băltește.
foto sursa
Citește și precauție
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
