când îmi trece prin fața ochilor umbra aceea
când doar mi se pare că trece
mă reped asupra apei și-o mototolesc
o-nțep, îi fac o mie de furnici la-ncheieturile mâinilor
până izbucnește în lacrimi de usturime
mi-e clar, de la bun început,
ea nu va ține cu mine și-mi va juca
fel și fel de feste
să se păstreze,
vezi doamne, liberă pentru alții
mai darnici, mai cu moț,
mai cu vino-ncoa’
ce știu ei
cât sufăr eu
ca un orb țintuit în crucea zilei
ca o saca uitată în burta unei corăbii sparte

umbra-mi suflă acum în ceafă
îi simt mirosul de soare ud
și știu
apa se va lăsa netezită și mângâiată.

foto tumblr.com

Citește și risipă