Aflat la a treia montare după textele scriitorului Ivan Vîrîpaev, cutezătorul director de scenă Bobi Pricop dezvăluie «răni deschise» ale lumii contemporane, invitându-ne la o confruntare incisivă, problematică și simptomatică a realității. Bunăoară, reprezentanți ai elitei intelectuale daneze și mondiale, cele mai bune minți ale timpului nostru, se adună la o conferință la Copenhaga pentru a discuta despre dureroasa „problema iraniană” – încălcarea drepturilor și libertăților, execuții zilnice, tortură și conflicte militare din Orientul Mijlociu. Locul acțiunii este Copenhaga, unde zece specialiști, reprezentanți din diverse domenii (jurnalism, literatură, teologie etc.) se întâlnesc în principala sală de adunări a Universității pentru a discuta despre situația actuală din Iran și alte regiuni din Orientul Mijlociu. Locul acțiunii este plasat în Danemarca, aproximativ aceeași Danemarca rezumată la castelul Helsingor din textul lui Shakespeare. De astă-dată, un orientalist, un teolog, un politolog, un jurnalist militar, o soție a unui prim-ministru (faimos ex- prezentator TV), un scriitor, un preot, un dirijor celebru și o poetă iraniană – laureată a Premiului Nobel pentru Literatură se reunesc pe scenă. Conexiunea directă cu textul shakespearean s-ar putea rezuma la celebra replică „Words, words, words / Vorbe, vorbe, vorbe.” Danemarca este locul acțiunii, conferința este dedicată problemelor din Orientul Mijlociu și problemelor legate de politica iraniană și de modul în care aceasta este văzută în Europa, dar scopul lui Vîrîpaev este de a prezenta o altă pildă filosofică uluitor de reală și autodepreciatoare despre umanitate, credință și iubire.

Textul dramaturgului rus este departe de teatrul aristotelic, nu există introducere, cuprins, o interacțiune evidentă a personajelor, așa cum se răgăsește în dinamica teatrului tradițional. Conferința reprezintă un eveniment centrat pe anumite discuții și are o listă de vorbitori. Prin urmare, directorul de scenă a optat pentru o montare sobră, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu,  lipsită de orice alte ornamente decorative, și a umplut cadrul scenografic doar cu scaunele pe care așteaptă vorbitorii; în fudal se zăresc proiecții uriașe (Scenografia, decorul și costumele: Oana Micu).

Raluca Iani – Foto: Dan Șușa

Personajele vorbesc, pe rând, la microfon și aduc în discuție o „problemă iraniană” dureroasă în formula unui raport și a unor dezbateri. Toți participanții par să aibă un «schelet în dulap» și o rană la inimă nevindecată. Cineva a fost violat, mama altcuiva a fost ucisă în fața familiei, o poetă iraniană a fost condamnată la moarte. Toți vorbesc despre problemele personale/private, încercând să implice publicul. Fiecare monolog din spectacolul lui Bobi Pricop se se transformă într-un portret în filigran. Realizatorul a asamblat nu doar o garnitură completă de actori, ci o întreagă galaxie de actorie. Bobi Pricop a descoperit cheia textelor lui Vîrîpaev cu mult timp în urmă. Regizorul ajută cuvintele să curgă atât de repede, încât actorilor le este imposibil să trăiască prin text, îl recită ritmic și muzical, ceea ce face din „Conferința iraniană” o declarație lirică și un recital de poezie lustruit până la cea mai mică întorsătură a replicilor.

Diana Văcaru-Lazăr și Ofelia Popii – Foto: Dan Șușa

Așadar actorii ajută spectatorul să digeară documentarul protocolar – deliberat „plictisitor” – reliefând accentele necesare din textul dramaturgului, în fond, esența spectacolului.Treptat, întrebările despre cine este vinovat pentru ceea ce se întâmplă în lume sunt înlocuite de reflecții asupra ființei umane și asupra sensului vieții. Piesa lui Vîrîpaev reunește o varietate de opinii ale europenilor despre problema Orientului Mijlociu, dar de fapt – așa cum spune și unul dintre personaje – este vorba despre europeni înșiși, despre propria lor identitate, despre testul moralității creștine occidentale, despre valorile democratice; în esență, despre limitele umanismului european. Așa se explică de ce argumnetele eroilor de pe scenă virează de la tragedia din spațiul iranian către probleme personale dintre cele mai intime. Totul devine veridic cu atât mai mult cu cât monologurile sunt  strălucitoare și contrastante, o pretext perfect pentru valorificarea măiestriei artistice a celor din distribuție. Pe lângă înalta calitate literară a monologurilor, se simte și distanța autorului față de fiecare dintre pozițiile susținute de vorbitori.

Pali Vecsei și Ciprian Scurtea – Foto: Dan Șușa

Dramaturgul găsește, în mod subtil, punctele dureroase și vulnerabilitatea din declarațiile fiecărui personaj. Monologurile eroilor nu sunt doar opinii depersonalizate și obiecte teoretice, grație actorilor, fiecare afirmație este și o experineță personală, o stare interioară și o reacție la alte replici, așa cum se întâmplă și în cuplul Astrid Petersen (mereu uimitoarea Ofelia Popii) – Gustav Jensen (charismaticul Marius Turdeanu). În încercarea de a prezenta rapoarte întocmite de lectori, totul se transformă rapid într-o conversație plină de viață de spre dileme etice (magistrală Diana Văcaru-Lazăr în rolul Emmei Schmidt-Poulsen), spiritualitate (exemplari actorii Pali Vecsei/Părintele Augustin, Florin Coșuleț/Daniel Christensen și Adrian Neacșu/Oliver Larsen), experiențe personale și chiar traume (emoționantă Raluca Iani în rolul Shirin Shirazi). Un interpret matur este Adrian Matioc (Philip Rasmussen). Este cel care „pasează replicile” și ajută spectatorul să se orienteze printre portretele tuturor personajelor. Contribuția maestrului Victor Rebengiuc (în postura elevatului Pascual Anderson) este esențială pentru a înțelege că textul este o reflecție poetică intimă despre lumea din jurul nostru și despre noi înșine.

Ofelia Popii – Foto: Dan Șușa

Montarea de pe scena Naționalului din Sibiu reprezintă un tip rar de spectacol care ajută spectatorul să lucreze constant în încercarea de a construi contraargumente la orice replică (aparent) îndoielnică. Arhitectura scenei, proiecțiile video (video: Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie) și ilustrația sonoră (muzica originală: Mihai Dobre), toate adâncesc neliniștea și multiplică efectul de perspectivă. Privitorul nu doar participă, ci chiar se bucură.

Victor Rebengiuc – Foto: Dan Șușa

Performanța devine o experiență unificatoare pentru „destinatar”. Directorul de scenă și întreaga echipă au desenat, în mod deliberat și fără simplificări, portrete veridice, cu respect pentru diferențele de viziune asupra lumii și, mai presus de toate, într-un sentiment de deplină încredere și admirație pentru spectatori.

 

„Conferința iraniană”

Autor: Ivan Vîrîpaev

Traducere: Raluca Rădulescu

Regia: Bobi Pricop

Scenografia, decorul și costumele: Oana Micu

Video: Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie

Muzica originală: Mihai Dobre

Distribuția:

Philip Rasmussen: Adrian Matioc

Daniel Christensen: Florin Coșuleț

Oliver Larsen: Adrian Neacșu

Astrid Petersen: Ofelia Popii

Emma Schmidt-Poulsen: Diana Văcaru-Lazăr

Magnus Thomsen: Ciprian Scurtea

Gustav Jensen: Marius Turdeanu

Părintele Augustin: Pali Vecsei

Pascual Anderson: Victor Rebengiuc

Shirin Shirazi: Raluca Iani

Și cu Ioana Blaga-Frunzescu, Viorel Rață, Liviu Vlad

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Durata: 1 h 50 min.

Spectacol realizat în parteneriat cu: Castel Film Studios, UNATC, prin Departamentul Cercetare, Dezvoltare și Inovare (DCDI), CINETic, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu