tristeți, iarna
de ce-aș fi tristă iarna,
când fumul cu buline, ca rochia ei de rouă
din care crește iarba
în pâlcuri mici de îngeri,
își sună tare goarna!?
cum să se audă fumul, doar focu-i o fină
sugestie pointilistă
îmbătată de sâmbăta
cu parafină.
urechi rotunde fac plângeri
strâng martori din rădăcină,
ochii zdrobesc violoncele în
orchestra de piele
la fereastră-o batistă stoarce vopseluri,
de ce aș fi tristă?
foto sursa
Citește și aseară-mpărțea cineva îngeri
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
