Viața are felul ei de a ne arăta uneori drumul drept, făcându-ne să greșim mai întâi. De câte ori nu am fost tentați să judecăm un om înainte de a-l cunoaște, exprimându-ne părerea și dând cu nuca în perete? Dar omul din greșeli învață, zice un proverb vechi de când e lumea. Ceea ce nu pot eu înțelege e de ce oamenii uită repede și revin la vechile lor obiceiuri? Oare chiar nu putem să avansăm deloc în relațiile interumane? Cu atâta tehnologie, cu atâta informație la botul calului și unii dintre noi continuă să rămână încrâncenați în propriile convingeri, deși e clar că greșesc? Aș fi curioasă de exemplu, cum pot unii să doarmă liniștiți când știu exact că fac rău altora!
Cât o fi de greu să „mind your own business?” Ne-am împărțit, de la o vreme în cunoscători și novici, în tradiționaliști și în moderniști ( dar care și-ar scoate ochii, dacă s-ar putea), în apărători ai „adevărului” și în apărători ai imoralității, în unii care „știu mai bine” și alții care „nu știu nimic”. Și uităm, de fapt, că tocmai diferențele ar fi bine sa ne facă să ne iubim, sau măcar să ne respectăm.
Nunta Principelui Nicolae, un subiect dezbătut de te miri cine, care știe el că „are un copil nerecunoscut”, deși încă nu este clară situația, care zice „știa el, bietul rege, de ce l-a scos din lista succesiunii”, și altele câte și mai câte. Când am putea să luăm exemplu de simplitate și frumusețe sufletească, și să ne bucurăm să vedem doi tineri frumoși care se căsătoresc. Sau vrajbă asta cu referendumul, că unii votează da, alții nu, alții nu merg la vot. Până la urmă fiecare face cum crede de cuviință, își exercită dreptul de a vota sau dreptul de a nu vota. E ca atunci când ateii vor cu tot dinadinsul să îți arate că nu există Dumnezeu, sau cu religioșii care țin să precizeze că vei arde in focurile Iadului dacă nu crezi. Oare chiar nu mai avem alte treburi? Nu ne putem concentra pe ce știm să facem mai bine și să facem asta fără a ne jigni și fără judecăți false? Cât de greu e să ajungi sus și cât de ușor e să denigrezi în cinci minute reușita cuiva!
Nu știm să trecem nicio informație prin niciun filtru, de cele mai multe ori și ajungem să ne îndepărtăm de orice model uman cândva admirat, pentru că încolțește cuiva gândul că e „imposibil să fi făcut asta fără ajutor”, și asta doar pentru că cei care gândesc așa, de fapt, nu au reușit niciodată nimic. Și sunt înveninați de propriile eșecuri. Deunăzi vorbeam cu prietenii mei și încercam să ne dăm seama de izvorul acestor răutăți.
Da, e vorba de răutate pură, de dorința unora de a se cocoța mai sus decât alții și de a arăta că nimeni nu este bun dacă nu gândește sau acționează ca ei. Egoism feroce, bărbați care vorbesc urât de fostele neveste sau iubite, femei care vorbesc urât de alte femei, de obicei mai zen și mai fericite, de copii învățați de acasă că „ăla e bogat și are haine de firmă, dar e prost neapărat”, de vecini care îi pizmuiesc pe ceilalți că au o mașină mai frumoasă, o casă mai mare( dar nu știu cât de greu le-o fi fost să o facă), și tot așa.
“Trăiți,bă, trăiți, că de murit nu e nicio scofală!”, spunea Adrian Pintea. Și mare dreptate avea!
Citiți și „Serile cu ea deveniseră un drog foarte plăcut”, de aceeași autoare.(click aici!)