Nu te purta ca și cum ai avea de trăit zece mii de ani. Moartea plutește deasupra capului tău. Așadar, cât mai trăiești și până poți, fii om de bine. – sarcinile vieții morale sunt atât de mari și viața atât de scurtă, încât nu trebuie risipit timpul pe care-l avem la dispoziție.

Marcus Aureliu

Îți petreci cea mai mare parte a vieții făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, toată viața te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit.

Seneca

„Învăţăm zilnic cum să numărăm secundele, minutele, orele, zilele, anii, dar nimeni nu ne explică exact cât valorează o clipă.”

Donato Carrisi

„Timpul este focul în care ne ardem existenţa.”

Friedrich Nietzsche

E bine că timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească, așa că e bine ca timpul să fie o construcţie.”

                                                                                    Antoine de Saint Exupery

„Nu avem la dispoziție o eternitate pentru a ne împlini visurile,

ci numai timpul cât suntem pe pământ.”

                                                                                           Susan Taylor

„Un om care îndrăzneşte să risipească o oră din timpul său nu a descoperit valoarea vieţii.”

  Charles Darwin

„Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.”

Garabet Ibrăileanu

Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.”

Octavian Paler

Suntem păcăliți; ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră, sau că e șase – ca și cum asta ar avea vreo importanță. Important e faptul că Timpul nostru, așa zis al Vieții, e un Timp al Morții.”

  Mircea Eliade

Timpul este moneda vieții tale. Ești singura monedă pe care o ai, și numai tu poți hotărî cum să o cheltui. Fii atent ca nu cumva alți oameni să o cheltuiască în locul tău.”

 Carl Sandburg

Timpul linişteşte și lămureşte. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată

de-a lungul timpului.

  Thomas Mann

Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.

Descartes

Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară.”  Jose Saramago

 

Citiți și Cele mai frumoase citate despre căsătorie…