„Libertatea locuiește în munți.”

Desigur, nu în munții pe care îi vede toată lumea, limitând orizontul cu crestele lor trufaș seducătoare. Și nici de un lanț de munți. Ci de acel munte ”vrăjit” pe care îl vezi cu ochii închiși, căutându-ți drumul. Cu siguranță, nu e imposibil de găsit, pentru că Paul Thomas Mann ( 6 iunie 1875 – 12 august 1955) a ajuns pe înălțimile lui, făcându-l vizibil. E locul unei simbolice întoarceri acasă, o Ithaca, un centrum mundi situat în propriul sine, după ce a străbătut anevoios întregul labirint al existenței umane. O călătorie în lumea de dincolo.

tumblr.com

De altfel, cartea își selectează încă din titlu cititorii, prin proiecția mitologică pe care o propune: între viață – concret, realitate și ficțiune – fantezie, imaginație, ideal, există un popas în care cele două coordonate ale spiritului se regăsesc pentru a reclădi ființa arhetipală. Protagonistul acestui Bildungsroman (roman al  al formării unei personalități), Hans Castorp, reface întreaga evoluție spirituală a umanității, într-un parcurs odiseic: nici un detaliu al vieții nu este ignorat, nicio întrebare nu este eludată, nicio explicație nu rămâne incompletă, astfel încât opera devine o imagine a lumii cu valoare inițiatică și, în plus, în cheie optimistă.

Mulți se plâng de dificultatea lecturii, și pe bună dreptate, fiindcă ea este o probă a răbdării, a curajului de a coborî în tine pe măsură ce înaintezi în paginile ei și a înțelegerii, dar oferă, în schimb, o viziune atât de amplă și detaliată asupra Vieții, încât, la punctul final care încheie ultima frază, ai sentimentul alergătorului de cursă lungă, sosit pe primul loc: cutremurat din temelii, dar învingător, capabil să desfizi legea care pune limită ființei umane, prin moarte. Același lucru l-a experimentat și scriitorul care dă mai departe povestea, odată cu avertismentul că : ”Povestitorul nu va sfârși cât ai bate din palme istoria lui Hans. Nu-i vor fi suficiente nici cele șapte zile ale săptămânii și nici șapte luni. Cel mai potrivit este să nu se întrebe dinainte cât timp se va scurge pe pământ în vreme ce povestirea aceasta îl va ține în mrejele sale. Și, Doamne Dumnezeule, nu vor fi nici chiar șapte ani! Și cu aceasta, începem…

tumblr.com

Abia dincolo de rama cărții, cu adevărat, fiecare va avea de scris propriul final, pentru că orice capitol are în vedere, după ce este parcurs temeinic, de un test al propriei conștiințe.

Acest roman polimorf, capodoperă a literaturii secolului XX, alături de Casa Buddenbrook (…”care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”, motiv pentru care scriitorul a primit premiul Nobel în 1924), tetralogia Iosif și frații săiDoctor Faustus și alte patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regalăLotte la WeimarAlesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri  consacrate unor scriitori, cu precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani, un amplu jurnal și o răsfirată corespondență, constituie opera unui clasic născut sub zodia unui romantism structural, pe care îl afirmă tranșant, fără ezitare, dincolo de orice determinare spațială sau temporală.

Dincolo de trama epică, destul de simplă (un tânăr burghez din Hamburg face o vizită vărului său la sanatoriul elveţian pentru tuberculoşi, Berghof, dar va fi el însuși internat pentru o perioadă de șapte ani), am identificat alte straturi de profunzime care funcționează, la o privire mai atență, pe principiile Alchimiei, putând fi considerată, astfel, o Carte a Cărților: un plan în care se construiește imaginea Operei de Artă și, odată cu ea, a Creatorului ce străbate, ascensional, cele nouă cercuri ale infernului dantesc (lumea de la oraș, de jos, desemnată metonimic), încercând mereu să prelucreze materia amorfă a realității obiective astfel încât să cristalizeze în formele ideale ale ficțiunii acolo sus, pe muntele ”vrăjit!”, unde îl așteaptă Parnasul, întru dreaptă răsplătire.

Thomas Mann însuși declară: ”Povestea sa (n.n a lui Hans Castorp) este povestea unei înălțări (Steigerung), dar ea este și înălțarea în sine, ca poveste, ca povestire”. Povestea celor șapte ani petrecuți în sanatoriu (care poate echivala cu un laborator ezoteric), completați de cei doisprezece necesari evocării lor, completează semnificațiile mistice ale acestui proces de transfigurare în care se împletesc, subliminal, și alte destine creatoare – tânjirea lui Richard al III-lea, delirul lui Macbeth, împovărătorul legământ dintre Faust și Mefisto, teroarea supraviețuirii lui Cehov în salonul nr.6…

Desăvârșirea Operei presupune sfâșierea Creatorului ei ca ființă profană și reîntruparea lui în ordinea sacră a Idealității – Hans Castorp devine un alter ego al scriitorului, cu atât mai interesant în avatarurile sale inițiatice; al doilea plan este unul existențialist, o carte de înțelepciune datorită căreia drumul fiecăruia dintre noi își poate netezi abruptele suișuri și coborâșuri.

Mari prieteni

Colaborarea și prietenia dintre marii scriitori au produs evoluția fiecărei epoci. Thomas Mann a fost una dintre personalitățile care a atras în jurul său companioni de prestigiu.

Hermann Hesse: A fost un alt scriitor german de seamă și a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1946. Hesse și Mann au fost apropiați și au corespondat frecvent.

James Joyce: Autorul irlandez celebru pentru romanul „Ulysses.” Deși Mann și Joyce au avut opinii diferite despre arta literară, au dezvoltat o relație de respect și interes reciproc.

Rainer Maria Rilke: Poet și scriitor austro-german cunoscut pentru lirismul său profund. Mann și Rilke au avut schimburi de scrisori și au discutat aspecte literare și filozofice.

Gerhart Hauptmann: Dramaturg și scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1912. Hauptmann și Mann au avut relații amicale și de colaborare în lumea literară.

Stefan Zweig: Scriitor austriac cunoscut pentru operele sale de ficțiune și biografii. Mann și Zweig au avut o relație de prietenie și au colaborat în anumite proiecte.

Bertolt Brecht: Dramaturg, poet și regizor german, cunoscut pentru teatrul său epic. Deși au avut diferențe ideologice, Mann și Brecht au interacționat în anumite contexte culturale.

Mari iubiri

Iubirea vieții lui Thomas Mann a fost soția sa, Katia Mann (născută Katharina Hedwig Pringsheim). Relația lor a fost una profundă și durabilă, care a durat pe parcursul întregii vieți a lui Thomas Mann.

Thomas Mann și Katia s-au întâlnit în 1900 și s-au căsătorit în 1905. Au avut șase copii împreună și au format o familie mare și fericită. Katia a fost o susținătoare constantă a carierei literare a lui Thomas Mann, oferindu-i sprijin emoțional și intelectual. În scrisorile și jurnalele sale, Thomas Mann a vorbit adesea despre iubirea și admirația sa pentru Katia. Ea a fost văzută nu doar ca partenera sa de viață, ci și ca unul dintre principalii săi critici și consilieri literari. Katia a fost o femeie inteligentă, educată și cultă, care a avut o influență semnificativă asupra gândirii și creativității lui Thomas Mann.

pinterest.com

Relația lor a trecut prin numeroase provocări, inclusiv exilul lor în timpul regimului nazist din Germania. Familia Mann a părăsit Germania în 1933 din cauza opiniilor lor antinaziste și au trăit în diferite țări europene înainte de a se stabili în Statele Unite. În timpul acestor dificultăți, legătura dintre Thomas Mann și Katia s-a consolidat.

„Iubirea nu este ceva care să poată fi înțeles în mod intelectual. Ea vine din inima și trebuie să fie trăită.” – Din „Muntele vrăjit”

„Iubirea este în primul rând o artă, iar ca orice artă, ea necesită să te dedici, să te perfecționezi și să investești timp și pasiune în ea.” – Din „Doctor Faustus”

„Iubirea este singura lucrare care nu cere nici un obiect, nici un scop. Ea nu caută nici un lucru în schimb. A dărui este în sine satisfacția.” – Din „Despre iubire”

„Iubirea nu se bazează pe nimic altceva decât pe sine însăși și nu cunoaște altă scop decât pe sine însăși. Ea este fericită în propriul ei mers și în propriul ei scop. Iubirea nu cere nimic, pentru că nu vede nimic ce să aibă. Iubirea este recompensă în sine, și trebuie să nu ceri nimic pentru a fi iubit.” – Din „Despre iubire”

„Iubirea nu ține cont de convenții, de poziție socială sau de prejudecăți. Ea se naște dintr-o conexiune profundă între două suflete și își găsește propria cale.” – Din corespondența sa personală

„Iubirea nu poate fi îngrădită sau controlată. Ea este o forță care curge în mod natural și eliberează sufletele din limitările lor.” – Din corespondența sa personală

Katia Mann a fost un partener esențial în viața și cariera lui Thomas Mann, fiind un sprijin constant și un factor de stabilitate. Iubirea și respectul lor reciproc au fost o parte importantă a succesului și impactului pe care l-au avut în lumea literară și culturală.

Citate semnificative, invitație la o lectură autentică:

Timpul este un dar al zeilor.

*

Muzica trezeşte timpul.

*

Unde este mult Spaţiu, acolo este şi mult Timp.

*

Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui şi prin urmare el este mai nobil decât ele.

*

A fi tânăr înseamnă a fi spontan, înseamnă a fi rămas aproape de izvoarele vieţii, înseamnă a te ridica şi a te descătuşa de lanţurile unei civilizaţii perimate, a cuteza acolo unde altora le lipseşte curajul acţiunii.

*

Sentimentele noastre sunt o sursă preţioasă de viaţă şi individualitate.

*

Singurul fel de a contempla moartea în chip esențial și fără înflorituri constă în a o înțelege, a o percepe ca pe o parte, ca pe o împlinire și ca pe o condiție sacră a vieții, și în niciun caz – căci aceasta ar fi contrariul sănătății, nobleței, rațiunii și fidelității – nu trebuie să o separi de viață, să i-o opui sau chiar s-o transformi într-un argument împotriva ei.

*

Acela care nu este capabil să apere ideea, plătind cu ființa, cu brațul sau cu sângele său, nu este demn, și este vorba să rămâi om, oricât de spiritualizat ai fi.

*

Teama, decenţa, dezgustul izvorât din ruşine şi o înspăimântătoare nevoie de puritate înăbuşă iubirea, o ţintuiesc în sfere întunecate şi nu îngăduie decât în parte acestor revendicări confuze să pătrundă în conştiinţă şi să se manifeste prin acţiune. Această biruinţă a castităţii nu e, însă, decât o biruinţă aparentă, o biruinţă a lui Pyrus. Încă o victorie ca aceasta şi sunt pierdut, căci imperativul iubirii nu se lasă legat, violentat, iubirea prigonită nu e moartă, trăieşte în adâncul tainei ei, continuă să tindă spre împlinire, rupe cercul magic al castităţii şi reapare – deşi sub o înfăţişare schimbată şi de nerecunoscut.

tumblr.com

Lecția lui Thomas Mann e simplă: Viața înseamnă urcuș și neistovită creștere. Acolo sus, aerul se rarefiază, dar, oricât de năucit ai fi, trebuie să continui mereu a-ți pune întrebări, până ajungi în punctul în care vârful cel mai greu de atins capătă cea mai profundă adâncime, pentru că numai așa poți coborî în tine Soarele înălțimilor.

Cu alte cuvinte: Pacea dintre realitate şi gând a fost întotdeauna greu de încheiat (dar niciodată imposibilă n.n).

 

Citiți și despre Rudyard Kipling…