te aştept îmbrăcată-n ceai verde
în orașul acesta nu sunt străzi
doar trasee de gâze
desenate cu umbletul lor ca limba
unui clopot pitit într-o hieroglifă
vei găsi drumul, tu, vânt de miază-noapte al coastelor mele
vino deseară la mine
te aştept îmbrăcată-n ceai verde
și-n colțul genelor două
corăbii
la masa de apă vom sta
spate în spate pe-o rodie
de persia
la brutarul cu stele în frunte intră
și ia o lunetă
de poftă nu-i rupe colțul
cum altfel să poți naviga?
foto painting ChristianSchloe sursa
***
ce nu înțelegi dintr-o vară complexă este
partea imaginară, așa că te străduiești
faci voluntariat, poți îngriji,
de pildă, o caracatiță neuronală
sau să te ocupi de musafirii lui pi… Citește și voluntariat
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
