Am eu ce am cu gândirea asta pozitivă, sintagmă pe care o aud foarte des, din ce în ce mai des. Da, știu, se promovează printr-o groază de locuri, ca și cum toți specialiștii ar fi de acord că e o chestie măreață, care stă la îndemâna oricui să și-o cultive.
Ei, bine, eu nu sunt deloc de acord cu ea.
O consider o altă găselniță menită să dea senzația că e suficient să mergi la niște cursuri de dezvoltare personală ca să ajungi să gândești pozitiv iar lucrul ăsta să-ți impacteze în cel mai fericit mod cu putință viața.
Păi, oameni buni, dacă ar fi fost atât de simplu, de ce nu suntem o planetă de oameni fericiți? Că un curs, acolo, ne permitem cu toții, mai ales că promite atât de mult.
La curs afli că e suficient să-ți repeți în cap propoziții precum: „Sunt bine.”, „Pot.”, „Trece, trece.”, „Sunt fericit.”, „Sunt optimist.”, etc, etc, etc. Ți se spune să ai stimă de sine, că fără stimă de sine nu poți gândi pozitiv.
Ți se spune să ai o viață echilibrată, că fără nu poți gândi pozitiv.
Ți se spune să fii înconjurat de oameni pozitivi, că lângă ăia negativi nu poți gândi pozitiv.
Și alte bazaconii de genul ăsta.
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu te învață cum ajungi la stimă de sine, cum ajungi la echilibru, cum arată oamenii pozitivi și cum cei negativi, de parcă ar fi colorați diferit și ce mare lucru ar fi să-i diferențiezi? Nimeni nu te învață nici măcar ce e gândirea asta pozitivă, ți se dau doar niște mantre pe care să le tot repeți.
Cică să gândești pozitiv despre cei din preajma ta. Păi când soacră-ta nu te are la suflet, cum să gândești pozitiv despre ea? Când te cerți o dată la două zile cu soțul, cam cât de des poți gândi pozitiv despre el?
Vând educatoarea fiicei tale îți spune că e agresivă doar pentru că i-a smuls din mâini colegei ei jucăria pe care colega i-a luat-o, cum să gândești pozitiv despre educatoare?
Când te duci să plătești facturile și ți se dă de înțeles că deranjezi, cum să gândești pozitiv? Și tot așa.
Să te amăgești că ești bine când, de fapt, te simți la pământ, nu poate fi decât ceva împotriva ta.
Când ai rată la bancă pe 20 de ani și firma tocmai a dat faliment, trebuie să fii de-a dreptul dus crezând că mantrele de gândire pozitivă îți vor plăti ratele.
Nu mai dau exemple, ați înțeles.
Eu cred așa: că dacă un om gândește „negativ”, tot timpul „negativ”, există un motiv, o setare prin minte de vreme ce vede negru tot mereu. La fel și cu cel care gândește mereu „pozitiv”.
O fi tot vreo setare. Dar ceea ce nu cred în ruptul capului este că există oameni pozitivi și oameni negativi. Asta-i o mare tâmpenie. Există oameni, punct.
Mai pesimiști, mai optimiști, mai descurcăreți, mai puțin descurcăreți, mai cu încredere în sine, mai lipsiți de încredere în sine, cu mai multă sau mai puțină stimă de sine, da, există, dar nimeni pe lumea asta nu e pozitiv sau negativ și atât.
Iar dacă suntem într-un fel sau altul, asta se datorează unor motive despre care, în general, nu știm nimic.
Nu ne naștem într-un fel sau altul (doar temperamentul e înnăscut), ci devenim.
Devenim ceea ce mediul face din noi.
Așa încât, nu putem modifica absolut nimic din ceea ce suntem doar învățând să gândim pozitiv, pentru că toate motivele acelea pentru care suntem într-un fel sau altul nu pot fi influențate de niște mantre, fiind profund inconștiente.
Pe scurt, cam asta-i treaba. 🙂