S-a întâmplat ca în urmă cu ceva timp, o perioadă să citesc numai literatură română. Și critică de ultimă oră, reviste, comunicări, tot ce apărea în acei ani…

Atunci l-am descoperit eu pe Gellu Naum și literatura lui. Astăzi, Zenobia (Editura Polirom, Iași, 2014, 220 pagini, ultima ediție), roman suprarealist, este încă pe biroul meu și nu se întoarce în bibliotecă, o mai răsfoiesc când și când, cred că este cartea mea preferată, pentru viziunea fără granițe asupra ființării în fabulos, un  Pohem, cum ar spune autorul, în care o scorbură poate fi locuința a doi iubiți, de exemplu, sub mantia magică a firescului…

„Zenobia” este „o carte neobișnuită, șocantă, provocatoare, de factură singulară în literatura română.” Despre Gellu Naum, poetul extraordinar al avangardei românești, nu s-a scris niciodată cu atâta competență ca în „Zenobia”, spune Lucian Raicu, și cred că are dreptate.

 

Cartea este structurată în șapte capitole : Mlaștinile, Orașul, Coridorul, Scara, Ultima întâlnire a lui Dante cu Beatrice pe o ceașcă de cafea fabricată în Suedia, Martorii și Scândura. Nu avem o acțiune ce ar putea fi povestită, totul este visare sau imaginație, halucinație sau iluzie, redate cu un ton de absolută normalitate, imagismul creând stări de spirit personajelor care apar și dispar, sunt și nu sunt, realul și posibilul, visul și fabulosul aproape coincid.  Un capitol are mai multe subcapitole, notate cu cifre arabe și fragmentate cu câte un citat aparent din presa vremii, în orice caz halucinant.

Exemplu, capitolul VII, Martorii, are 18 subcapitole, după capitolul II, inserându-se un astfel de anunț, care nu are absolut nicio legătură cu textul propriu-zis : Pe aeroportul din Nairobi, un Boeing 747, având la bord 361 de pasageri, s-a lovit de o hienă, fiind nevoit să renunțe la zbor. ( Zenobia, p. 164)
sau un altul, precum acesta:
De 19 luni, în orășelul Rogerville Franța, un câine vine zilnic la mormântul fostului său stăpân, își lipește fața de marmura monumentului funerar  și urlă îndurerat. Faptul pare cu atât mai surprinzător cu cât în ziua înmormântării câinele fusese închis și n-a putut cunoaște locul în care i-a fost înmormântat stăpânul .(Z.,p. 169)
sau : Charlotte Mottinger, de 33 de ani, a fost ținută în captivitate timp de două decenii de mama sa, în vârstă de 61 de ani, ș a m d …

Scriitor suprarealist, Gellu Naum imaginează o proză eliberată de orice dogmă. Romanul său, „Zenobia”, este o proză poetică, poate una dintre cele mai frumoase din literatura română, în care imaginarul este debordant, conexiunile atingând magicul:

Am să viermuiesc singur, am să umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtând în mine imaginea ei aproape leșinată pe care o iubesc neînchipuit de mult, am să-i vorbesc, în gând, prin păduri și prin gări, am să-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seară, s-o învelesc în cârpe, voi știti foarte bine câte cârpe poartă în sine fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun nani-nani, pentru că acolo, în mine, în cârpele din ea, are să-l învelească pe iubitul ei care o va purta învelită în cârpele din el și o va legăna și îi va spune nani-nani și așa mai departe;”

Pentru Gellu Naum, sensul existenței este miracolul :

“… întelegeți că trăim într-o pasăre imensă care ne poartă în ea”

“Câte nu se întâmplă în noi și le uităm acolo ca într-un ghiozdan și fiecare crede că numai el știe lucrul acela pe care îl știu foarte bine și altii.”“

Fiecare îsi comunică erorile cum poate, iar ele cuprind totdeauna un pic de adevăr; ceilalti înțeleg cât pot; fiecare spune mai puțin decât înțelege și înțelege mai mult decât i se spune, iar ce întelege nu i se spune, fiindcă ce i se spune nu întelege, și asa mai departe.”

Iubirea poate fi „o nenorocire”, dar atunci când se întâmplă, iubirea pentru personajul feminin este configurarea unei responsabilități de natură miraculoasă, crearea unei atmosfere eliberată de orice fel de prejudecăți, femeia fiind pur și simplu emoție, trăire afectivă, personaj fantastic, amintind de personajele lui Mircea Eliade sau Ștefan Bănulescu.

Iubirea, pentru Gellu Naum, este personificarea unei trăiri și transpunerea ei in pagini a căror magie atinge visarea :

. . . el crede că asistăm de câteva milenii la moartea clinică a iubirii și că, tot de atunci, toata lumea a înnebunit, fiecare se culcă, cu fiecare, dar se iubește singur. . . singura constanta, singurul punct comun al pseudoiubirii omenești la ora actuală, zămislit și susținut cu perfidie pentru-contra de o întreagă poliție spirituală, este credința că iubirea nu poate să aducă, până la urmă, decât nenorocire […] E drept, mai recunoaste și câteva excepții, le numeri pe degete, câte o pereche, ici-colo, la câteva milioane de oameni, le plângi de mila dacă îi compari. Niste amarâți, vai de mama lor, trăiesc retrași prin cine știe ce coclauri, fac dragoste acolo, în colibe, până îi viziteaza zeii. Atunci devin copaci, cu atâta se aleg… Pe ăștia îi consideră aleșii, păstrătorii dragostei pe lume…

Textul suprarealist oferă refuzul realității până la ultima ei limită, refuzul total al oricarei realităti decât aceea a visului, al oricărui alt adevăr decât acela al viziunii, refuzul oricărei conștiințe și a falsității:

„Urăsc mai presus de toate oamenii care cu o teribilă seriozitate țin în mână chinuitoarea sete de cunoaștere a unora, insomnia altora, delirul liberator al celor mulți, în lugubrul scop de a le putea eticheta cu îngustele lor etichete obscurantiste, îi urăsc cu aceeași pasiune cu care caut să mă înconjor de visurile tuturor nemulțumiților planetelor, ale celor pe totdeauna nemulțumiți, în orice climat, în orice uragan, în orice fund de ocean sau vârf de munte.

Mergeam încet, pe cerul compact și sticlos alergau niste nori destul de urâți. Orașul zăcea în covorul lui de praf. Mă simțeam în afara oricărei legaturi favorabile cu norii aceia adunați sub ochii mei, într-o harababură menită parcă să-mi demonstreze cât de iluzorii ne pot fi uneori disponibilitătile..”

Monica Lovinescu scria despre Zenobia : În afară de dicteul automat – căruia, de altminteri, suprarealiștii nu i-au fost totdeauna credincioși – , toate refuzurile, împlinirile și idiosincraziile suprarealismului pot fi regăsite în acest roman sau dacă prefer autorul, în acest Pohem de iubire…

Citiți și despre John Galsworthy, în viziunea aceleiași autoare…