E atât de simplu să salvezi vieți! Donează sânge!
Am pășit în holul Centrului de Transfuzii cu emoții fantastice, dar în același timp cu sfială. De parcă aș fi intrat într-un templu. Templul vieții. Așa trebuie să fie devreme ce aici începe un drum nou pentru cei care au nevoie de sânge. Aici se naște a doua lor viață. Era prima mea donare sau cel puțin așa speram. Nu eram însă prima oară la Centru. Întâia venire la Templul Vieții se petrecuse într-un moment de mare cumpănă: Colectiv. Când oamenii veniseră cu miile să ajute, chemați de durerea celor deveniți îngeri prin focul purificator sau rămași pe pământ cu o cruce grea de dus mai departe. Atunci nu puteam dona, dar am ajutat cum am putut. Și-am promis Templului punga mea cu sânge.
Acum Centru nu mai forfotea ca atunci. Câțiva oameni în sala completau formularul sau așteptau cuminți să le vină rândul la ghișeu. M-am așezat și eu pe un scaun, cu foaia și pixul în mână, aproape tremurând de emoții. Nu frica de ace. Frica de a fi respinsă la donare. Dacă ceva nu e bine? Dacă sângele nu e bun? Dacă n-am să pot dona niciodată?
Sângele dvs. e foarte bun. Mai ales pentru copii.
După ce am predat formularul completat, am primit carnetul de donator și o fișă cu care m-am plimbat țanțoșă de la cabinetul de control la cel de analize și înapoi la control. Vestea hemoglobinei potrivite pentru donare a fost extraordinară. Dar n-a putut-o egala pe cea a unei grupe sanguine cu Rh negativ (ciudat, până atunci habar nu aveam care e grupa de sânge). Au urmat îndemnuri din toate părțile: „Trebuie să veniți mai des, domnișoară. Sângele dvs. e foarte bun. Mai ales pentru copii”.
Cu vestea asta nemaipomenită, am grăbit pașii spre cabinetul de donare. Chipuri zâmbitoare m-au primit călduros și m-au condus spre locul unde se petrece magia. Un banal ac a făcut numaidecât legătura între vieți, a mea și a celor care depindeau de sângele acela. Vedeam seva vieții curgând liniștită și roșie în punga miraculoasă ce purta cu fală eticheta pe care era trecută grupa cu Rh negativ. Gândurile se rostogoleau către sufletele care urmau să se bucure în scurt timp de elixirul vieții. În mai puțin de un sfert de ceas am fost gata. Nicio reacție adversă, nici amețeală. Doar o stare generală de bine.
Încurajată din nou să revin cât mai curând (dar nu mai devreme de două luni), am ieșit din centru alt om, renăscut parcă. M-am uitat la ceas. Trecuse doar o oră de când intrasem pe ușa centrului. Atât de puțin din timpul tău e necesar pentru a fi erou. E atât de simplu să salvezi vieți!
Pentru detalii privind procesul de donare, vizitează site-ul CTSB (http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html).
Sursa foto: Centrul de Transfuzie Sanguină București
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.
