Nelson Mandela susținea că “Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”. Și lumea are nevoie continuă de schimbare…însă oamenii, asemenea unor lumânări, ard pentru o perioadă  determinată. În scurta și efemera lor existență unele luminează, altele mistuie totul în jurul lor iar altele doar împânzesc aerul cu fumul negru și înecăcios. Însă, oricum și-ar trece viața, cu toate ajung la epuizare și se sting. Alte lumânări le iau locul și în rugăciunile omenirii se înalță către cer râvnirile noastre, ale tuturor, prin care cerem celui de sus mai multe lumânări care fac lumină, care ghidează, care încălzesc, care ne bucură mințile și sufletele …și care ne ajută să vedem binele și adevărul.

Foto credit: Cristina Horotan

Toți copiii din lume sunt asemeni unor pietre prețioase, iar educația nu este nimic altceva decât procesul de șlefuire a acestora. Pentru ca rezultatul să fie unul desăvârșit, este imperios necesar ca atât șlefuitorul cât și logistica să fie de o înaltă calitate. Un șlefuitor nepregătit, fără har și o aparatură mediocră calitativ nu va livra vreodată un produs fără cusur, ci dimpotrivă, având în față un diamant, prelucrându-l cu stângăcie și pe bâjbâite, în final, nu poate decât să îi scadă incomensurabil valoarea, reducându-l la calitatea de rebut.

După familie, cea mai importantă fabrică de prelucrare a acestor pietre prețioase este fără doar și poate școala, prin dascălii care au de dus la capăt cea mai dificilă sarcină dintre toate – construirea viitorului lumii. Și nu întâmplător am comparat oamenii cu lumânările: un reformator progresist în materie de educație și învățământ, Mustafa Kemal Atatürk, cel care a rămas în istorie ca fiind părintele turcilor și primul președinte al republicii, spunea că „Un bun profesor este asemenea unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora.” , cu atât mai mult cu cât acesta continuă să învețe în timp ce îi învață pe alții, pentru că așa cum afirma un desăvârșit om de litere, avocat de profesie – John Cotton Dana „Cine îndrăznește să predea, nu trebuie niciodată să înceteze să învețe.”

Educația în sine nu ar trebui să se reducă la simpla memorare a unor fapte ci mai degrabă la cunoașterea valorilor. Este ușor să repeți ce au spus alții însă destul de dificil să pui la îndoială învățăturile lor – pentru acest din urmă aspect este nevoie de mult mai mult decât o memorie bună; Jean Piaget, psiholog, părintele Teoriei dezvoltării cognitive susținea că “ Principalul scop al educației …ar trebui să fie crearea de bărbați și femei capabili să facă lucruri noi, nu doar să repete ce au făcut alte generații.” Educația veritabilă este cea care ar trebui să ne transforme în ființe adaptabile, originale și creative, fapt subliniat și de poetul Alexander Pope în poemul “Eseu asupra criticii”: “O educație precară este un lucru periculos”, în contextul în care lipsa de învățătură sau educația făcută de mântuială poate  să intoxice creierul, ducând la false presupuneri, bazate pe o cunoaștere lacunară și eronată .  Ideea aceasta este susținută și de B.F. Skinner, un exponent de marcă al curentului behaviorist, psiholog și el, considerând că succesul învățării unui anumit lucru este demonstrat cel mai bine de consecințele comportamentale pe care le produce “Educația este ceea ce rămâne după ce am uitat ce am fost învățați.”

Astfel, sarcina dascălilor este una colosală. Dacă mă întrebați pe mine, un dascăl desăvârșit este cel care reușește să stimuleze curiozitatea și dorința celor pe care îi învață, însemnătatea lui “a ști” și “a gândi”, precum și relația și diferența dintre cele două dar mai ales rolul educabililor în lume.  Pentru că fiecare dintre oameni – cu un minim efort de memorare – ar putea, în orice conversație, să răspundă cu citate alese pe sprânceană din operele marilor scriitori din toate timpurile, folosind cuvinte mari, țesute cu migală în convingerile celor dintâi și apropriate în varii situații de recitatori sau reproducători, fără ca cel puțin să specifice și sursa gândurilor și a ideilor. Referitor la aceasta, Seneca are o părere destul de îndrăzneață “Pentru un om aflat în pragul bătrâneții, este o rușine să aibă o știință ce provine din citate. Toți oamenii aceștia, ce nu sunt niciodată autori, ci sunt întotdeauna interpreți ce stau ascunși în umbra altora, nu au în ei – după mine – simțiri pline de generozitate și nu au îndrăznit să facă măcar o dată ce au învățat vreme îndelungată. Și-au exersat memoria cu ideile altora: una este însă să-ți amintești și cu totul altceva este să știi. Să știi înseamnă să-ți construiești propriile tale idei fără să depinzi de modele și fără să privești mereu la un maestru. „Asta a spus-o Zenon, asta a spus-o Cleanthes”: Tu ce spui?”

Ei, acesta este rolul educației și al dascălilor care o înfăptuiesc, pentru că doar ei plămădesc viitorul, șlefuiesc minți și comportamente, deschid ușile cunoașterii și umplu recurent goluri, sedimentează istorii în speranța creionării unor viziuni noi, sănătoase, tânjind la irepetabilitatea propagării disprețului și urii între oameni, la pace, la egalitate, la bunătate și filantropie, la dreptate, la respect pentru pământ și naturalețea acestuia. Ultimele decenii ne-au demonstrat care este parcursul unui stat cu o educație furată – când educația este furată, totul este furat: drepturi și libertăți, identitate, justiție, imagine, viață. De aceea conchid cu spusele unui orator englez în timpul unui discurs adresat Camerei Comunelor la 1828, Lord Henry Brougham, , un om vanitos și arogant însă cu profunde principii morale, cel care s-a pronunțat vehement împotriva tarelor sclaviei și a altor forme de represiune, promovând educația femeilor și a clasei muncitoare și care a reușit să își lase amprenta în istorie ca un participant activ la evoluția și modernizarea statului britanic prin lărgirea dreptului la vot și abolirea sclaviei în perioada 1832 – 1833.

„Educația face un om  ușor de îndrumat, dar greu de mânat; ușor de guvernat, dar imposibil de înrobit.”