La 26 ianuarie, Australia sărbătorește Ziua Națională – aniversarea fondării primei așezări în New South Wales (1788). De ziua Australiei, vă propunem câteva dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le puteți vizita aici. Dacă nu v-ați făcut planuri de vacanță, sperăm ca acest material să vă inspire.

Marea Barieră de Corali

Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume, fiind declarată una dintre cele șapte minuni ale lumii. Este alcătuită din peste 2900 de recife individuale, iar 900 de insule cu diverse dimensiuni ocupă o suprafaţă de peste 2600 de kilometri.

Marea Barieră de Corali este situată în Marea Coral, în largul coastei Queensland, Australia și ar fi fost descoperită în anul 1768 de către Louis de Bouganville în timpul unei misiuni de exploatare.

pinterest

Insula Fraser

Insula Fraser este unul dintre cele mai frumoase locuri din Australia. Cu lungime de circa 120 km și o lățime de 24 km, și-a câștigat locul de cea mai mare insulă de nisip din lume. Insula este de o frumusețe rară, fiind împânzită de păduri tropicale, păduri de eucalipt, păduri de mangrove, mlaștini și dune de nisip.

Insula Fraser găzduiește specii de mamifere, o gamă variată de păsări, reptile și amfibieni, inclusiv crocodilul de apă sărată. Insula face parte din regiunea Coasta Fraser și este protejată de UNESCO.

pinterest

„Cei 12 apostoli”

Cei 12 apostoli” este un monument natural format dintr-o colecție de stânci situată pe coasta Australiei, în Parcul Național Port Campbell. Stâncile au făcut parte inițial (în urmă cu peste 10 milioane de ani) dintr-un monolit de coastă care, în urma acțiunii apei și a vântului, s-a rupt, formând un grup de stânci unicat. Deși structura este încă denumită „Cei 12 apostoli„, în prezent din monumentul natural mai pot fi observate doar 8 stânci, restul prăbușindu-se ca urmare a eroziunilor.

pinterest

Insula Cangurului

A treia cea mai mare insulă a Australiei după Tasmania şi Melville, Insula Cangurului se află amplasată în partea de sud a continentului, la 112 kilometri de oraşul Adelaide, la intrarea în golful St. Vincent.

Numele a fost dat insulei de exploratorul britanic Matthew Flinders care, ajuns în această regiune în martie 1802, a denumind-o insula “Kanguroo” datorită numărului mare de canguri întâlniţi aici. Odată ajunși pe insulă, turiștii pot vizita și se pot bucura de golful Seal, capul Willoughby, peşterile Kelly Hill, dunele de nisip Little Sahara, panorama de pe muntele Thisby, laguna Murray, Kangaroo Island Penguin Centre din Kingscote etc. Insula Cangurului găzduiește și o serie de rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, cele mai importante arii protejate fiind Flinders Chase National Park, Seal Bay Conservation.

pinterest

Casa Operei din Sydney

Unul dintre simbolurile Australiei, capodoperă a arhitecturii secolului XX, Casa Operei din Sydney (Sydney Opera House), compusă din trei clădiri în formă de scoică, boltite și întrepătrunse, este unul din cele mai vizitate obiective ale Australiei.

Construită pe vârful unei peninsule din portul orașului Sydney, Casa Operei a fost realizată după un proiect al arhitectului danez Jorn Utzon, fiind cea mai modernă și celebră construcție până în momentul terminării lucrărilor la Muzeul Guggenheim în 1997.

Opera din Sydney a fost inaugurată la 20 octombrie 1973, de către regina Elisabeta a II-a, cu „Simfonia a 9-a‘” de Ludwig van Beethoven. Prima reprezentație la Opera din Sydney a avut loc la 28 septembrie 1973, cu spectacolul „Război și pace” de Serghei Prokofiev, iar la 29 septembrie a avut loc, în Sala de concerte, un spectacol al Filarmonicii din Sydney.

pinterest

Deșertul Foișoarelor („Pinnacles”)

Deșertul Foișoarelor este unul dintre cele mai rar vizitate locuri din Australia. Acest lucru este explicat de faptul că, în ciuda peisajului extraordinar, zona este greu accesibilă, vehiculele de teren fiind singurele care pot răzbate pe terenul extrem de neprietenos, steiurile și colții de calcar putând sfâșia cu ușurință cauciucurile altor mașini.

Foișoarele au fost dezgropate din nisip în ultima sută de ani, însă specialiștii consideră că pilaștrii de piatră au 25.000-30.000 de ani vechime și că trebuie să se fi aflat la suprafața nisipului măcar o dată înainte de secolul al XX-lea, deoarece la baza unor formațiuni au fost descoperite grămezi de cochilii și artefacte din Epoca de Piatră.

pinterest

Puteți citi mai multe despre minunile Australiei aici.

Citește și Balcic, paradisul din inima Reginei Maria