Și iar…
am să te las să pleci,
căci pasul tău
miroase-a dor,
și-aproapele te-ndepărtează
mușcând în mine
drumuri reci.
Sădite palme moi, pe unde treci
la intersecții cu zăvor,
vei căuta,
dar eu
putea-voi să mai
zbor?!
foto tumblr.com
Citește și La apus, răsărit
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
