se vorbește mult, se-ascunde
și mai mult, dar tu să numeri până la 45 sau 109
cine nu-i gata
va înfia toate poemele de pe stradă
le va întoarce cu fața în sus și le va da nume: unu, doi, tu, eu, ploaie,
nisip, plete, zâmbet, clinchet de linguriță, dragoste, disperare
și tot așa până la 45 sau 109
iar când vor începe să se repete tu vei fi
murit de mult sprijinit
pe ambele coate-ntrebându-te
la ce s-o fi gândind Dumnezeu
când nu se gândește la nimic
foto sursa
între declarații de roze și petale de război
printre funiculare
zâmbete
și tăceri
cuvintele par că-și fac harachiri.
în ochii mei pumnalul suav
lucește ca un argint stins cu salivă
de insomnie.
ce vreți de la mine? Citește și cuvinte nicicând
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.