se vorbește mult, se-ascunde
și mai mult, dar tu să numeri până la 45 sau 109
cine nu-i gata
va înfia toate poemele de pe stradă
le va întoarce cu fața în sus și le va da nume: unu, doi, tu, eu, ploaie,
nisip, plete, zâmbet, clinchet de linguriță, dragoste, disperare
și tot așa până la 45 sau 109
iar când vor începe să se repete tu vei fi
murit de mult sprijinit
pe ambele coate-ntrebându-te
la ce s-o fi gândind Dumnezeu
când nu se gândește
(în volumul „floare carnivoră, speranța”)
foto sursa
***
între declaraţii de roze şi petale războinice
printre funiculare şi zâmbete
îşi fac harachiri cuvintele.
în ochii mei pumnalul luceşte argintat.
de la mine ce vreţi?
otrava cernelii?
oarbă fântâna în care se‑aruncă apa botezului?… Citește și cuvinte nicicând
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
