De ce te temi de moarte?

Te poți teme de necunoscutul care te așteaptă dincolo. Sau poate consideri că nu ai trăit destul. Da, majoritatea cred că nu trăiesc destul!

Adevărul dureros însă este că nu știm să trăim! Ne-am născut, am crescut, și nimeni nu ne-a învățat să trăim. Iar în momentul în care te vei opri și vei realiza că viața trebuie trăită, moartea va fi la doar un pas de tine!

Seneca, în lucrarea sa, De brevitate vitae, se axează exact pe acest fenomen, al oamenilor care nu trăiesc pentru ei, al oamenilor care trăiesc… fără să știe să trăiască!

„Mulți bărbați foarte de seamă, lăsând deoparte tot ceea ce îi împovăra, după ce au renunțat la bogății, funcții și plăceri, și-au păstrat un singur scop, până la capătul vieții: să știe cum să trăiască; totuși, cei mai mulți dintre ei au plecat din viață mărturisind că încă nu știu; cu atât mai puțin știu ceilalți.”

Fiecare om trăiește în funcție de un set de valori și de niste priorități pe care și le-a stabilit. Pot constitui niște priorități deficitar ierarhizate un motiv pentru care suntem nefericiți, și pentru care viața ni se pare scurtă? Evident! Alergarea continuă a oamenilor după avere, faimă și putere a constituit un motiv literar secole de-a rândul, si este considerat unul dintre principalele cauze ale nefericirii omului.

”Fericit este omul care se ține departe atât de dorință, cât și de teamă, prin darul rațiunii. Fericit este cel împăcat cu condiția sa și cel care iubește ceea ce are. […] Nu duc o viață de tihnă cei ale căror plăceri le dau mult de lucru. […] Partea din viață pe care o trăim cu adevărat este subțire.  Cei care uită trecutul și se tem de viitor au o viață foarte scurtă. […] Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut.”

*

Nu avem puterea de a ne prelungi viața, dar ne putem schimba perspectiva asupra ei. În momentul în care vei calcula fiecare minut, conștient de importanța lui, ei bine, acel moment va reprezenta marele tău salt către eternitate! Putem spune că este omenește să te temi de moarte, deși poate nu ar trebui. Și totuși există acel moment când te temi… dar nu pentru tine, ci pentru cineva din jurul tău. Acel sentiment este într-adevăr. Fiind la o lansare de carte de curând, am auzit pe cineva din audiență spunând că, din momentul în care devii părinte, ești condamnat la o viață de frică! Ce poate fi mai adevărat?! Este momentul în care nu te mai temi doar pentru tine, pentru că nu mai răspunzi doar de tine!

În deschiderea cărții sale, Frică de umbra mea, Cezar Paul-Bădescu are o frază care mie, personal, îmi tot apare în minte de ceva vreme.

„Sentimentul că duci un miel la tăiere – pe ăsta-l ai când stai de vorbă cu un om despre care știi că nu mai are mult de trăit, iar el nu știe. Mielul se bucură de viață, zburdă fericit sau se gudură pe lângă tine, iar tu ești conștient de inconștiența lui.

Cu cât starea lui e mai departe de ceea ce i se pregătește, cu atât povara ta e mai mare.”

Nu moartea în sine este copleșitoare, ci neputința noastră în fața ei…

Ca să încheiem totuși într-o notă optimistă, am selectat un ultim citat din Seneca, la care toți ar trebui să reflectăm!

    „Să nu ne lăsăm tulburați de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm…”

Citiți și „Fericit cel ce are-n minte  numele unei iubiri”…