scriitor de vagoane
trebuie să fi fost scriitor de vagoane ca să-nțelegi
mersul lucrurilor așa cum creta
se șterge pe degete de grăsimea uitării
ca să uite mai bine
dreptul la (ne)fericire se câștigă prin sudoarea
fiarelor vechi
ele stau și așteaptă până le intră văzduhul în ochi
din întretăiate șine timpul fură și vinde
bucăți
de pâine cinstită ca să câștige
mi-am făcut abonament la
mersul trenurilor
la privilegii și la unele
publicații sunt scriitori de vagoane
ce trec prin dinții mașinii
de tocat vieți
fluierând
foto sursa
Citește și bis
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
