trebuie să fi fost scriitor de vagoane ca să-nțelegi
mersul lucrurilor, așa cum
creta se șterge pe degete de grăsimea uitării
ca să uite mai bine.
dreptul la (ne)fericire se câștigă prin sudoarea
fiarelor vechi
ele stau și așteaptă până le intră sarea în ochi,
și, mai ales, după aceea
din șinele paralele timpul fură noaptea și vinde
o bucată
de pâine cinstită să câștige
și el.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
