Cu ceva timp în urmă, la Ploiești, o profesoară a fost înjunghiată, chiar în fața cancelariei, de un fost elev, care intrase în școală având asupra lui un cuțit. Femeia a fost atunci la un pas de moarte și, după o spitalizare îndelungată, a renunțat la catedră. Emisiuni, articole, promisiuni. Nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, în România educată a lui 2023, situația a escaladat dramatic.

Astăzi, o profesoară de numai 26 de ani a fost înjunghiată în timpul orei de un elev de clasa a X-a. N-am crezut niciodată că voi ajunge să mă întreb de ce ar mai veni un tânăr de 26 de ani să predea într-o școală de la noi, dar azi chiar am făcut-o. Nu am găsit răspunsul. Aflăm din postarea ministerială că “incidentul de astăzi este regretabil”. Atât, doamnă? Atât? Violența verbală, agresivitatea crescândă, bullyingul, consumul de droguri, disprețul, dezinteresul față de tot și toate, fuga de la ore, cu clasa, de-a dreptul, de la 11, când programul e până la 14, pe sub ochii vigilenți ai celor care îi protejează, sunt parte din realitatea școlii românești.

O acoperim cu floricele de hârtie lipite pe geamuri, alături de fluturași colorați. Nu, adevărul este cu totul altul și vinovații suntem fiecare dintre noi și toți laolaltă. Părinții care acoperă orice faptă a copilului, oricât de gravă ar fi și care nu înțeleg că de acolo, din lipsa de asumare, din negarea de tip mam-mare din ”Domnul Goe” pleacă răul de mai târziu al viitorului adult care va acuza- fără să clipească- pe oricine, de orice, deși știe prea bine că e vinovat, ba chiar are puterea de a te privi în ochi strigându-ți că îl nedreptățești.

Profesorii care tac și care, nu voi obosi să repet, sunt complici prin tăcere la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, pentru că nu suntem o breaslă unită, nici măcar nu cred că suntem vreuna, acceptăm compromisuri, îndurăm abuzuri și comportamente de vătafi în școlile care au devenit feude și cel mai bine ne pricepem să ridicăm din umeri și să ne întrebăm retoric ”și eu ce să fac?”. Uite, să taci în continuare, să taci și să aștepți să-ți vină rândul la abuz, la reclamații, la amenințări, la cuțitul din buzunarul elevului, la furia lui de după jointul din pauză, că doar ei au toate drepturile din lume, nu-i așa?, nimeni nu-i oprește de la nimic.

Nici măcar de la o tentativă de omor. Nu mai puneți școala pe umerii elevilor buni și foarte buni, pe ai copiilor serioși care aduc diplome și poze cu podiumuri! Nu sunt nici mulți, dar nici puțini. Sunt. Au fost dintotdeauna. Problema e că riscă să fie înghițiți de masa celorlalți, pentru care școala nu este decât o sumă de reguli imbecile făcute pentru a fi încălcate.

O dată, de două, de trei, de patru mii de ori… Problema nu e că ei vă vor plăti pensiile. Stați liniștiți, nu vi le vor plăti. Nici că nu respectă nimic în jurul lor. Stați liniștiți, din ce în ce mai mulți se comportă așa. Problema e că, la un moment dat, vor deveni părinți.

Încercați un exercițiu de imaginație: cum vor arăta școlile și profesorii copiilor lor? Ați tresărit? Mai încercați o dată. Și încă o dată. Și tot așa, de câte ori îi veți vedea scuipându-și adidașii (de firmă, cum altfel?) în stațiile de autobuz, ascunzându-se de jandarmi după un container ca să nu le găsească ”un cuțit cu lama de 43 de cm” sau poate atunci când invocă repetat și cu voluptate, adică la 2-3 cuvinte, singurele elemente de anatomie pe care le cunosc, când îi veți vedea încăierându-se nici nu mai contează pe unde și de ce, pocnindu-și prietena cu pumnul, din iubire, cum, nu ați înțeles?…

Vedeți? Nu sunteți moderni.

Mai încercați. Poate, cine știe…