Profesorul de astăzi nu este cine crede elevul sau părinții că este și, mai tragic, nici ceea ce crede el însuși că ar fi.

Hrănit cu emoții și idei, dascălul este, în general, un idealist. Desigur, atunci când este un dascăl adevărat și nu un oportunist strecurat în sistem de vreo rudă influentă.

Provine din rândul elevilor de succes. A învățat toată copilăria. Are un dosar cu toate diplomele din copilărie, peste care își plimbă uneori privirea cu duioșie și cu un pic de regret pentru anii aceia în care nu s-a jucat cât ar fi vrut.

Crede că are o misiune, o datorie nobilă față de umanitate și că ceea ce face el este important. Iubește materia pe care o predă cu pasiune și este mai degrabă recunoscător că își poate împărtăși pasiunea cu elevii, a căror tinerețe și voioșie sunt molipsitoare. De altfel, deși nu o va recunoaște, suferă când nu este în preajma lor.

A învățat mult, exagerat de mult. A dat titularizări. A reușit să prindă un post făcând și mai multe sacrificii personale: timp, viață personală,sănătate, familie și, uneori, felii mari de demnitate. Apoi a dat grade.

Mi se pare un sistem diabolic, gândit meticulos ca să stoarcă din tânărul idealist orice dram de energie ori de stimă de sine. Deși ceea ce știe el nu mai este astăzi prețuit, orice informație ratată – din motivele pe care le enumeră și elevii, că probabil nu a avut nevoie de ea nici măcar după ce a început să predea materia respectivă – este aspru sancționată.
Iar examenele, în număr impresionant în primii 10-15 ani de carieră, reprezintă tot atâtea ocazii de a se expune privirilor necruțătoare ale elevilor, părinților, colegilor și inspectorilor, care așteaptă să descopere măcar o mică breșă în pregătirea lui. Nu ne mai condamnați fiindcă suntem atât de anxioși după ce trecem prin toate lucrurile acestea, după o vârstă, după o viață, vă rog.

Face sacrificii mari în viața personală. Amână căsătoria sau primul copil după titularizare, după definitivat, după grade. Își planifică până și copiii după calendarul gradelor didactice, care, de multe ori, ajunge să nu mai coincidă cu cel biologic. Cred că în puține domenii veți descoperi atâția oameni fără familie sau fără copii.

Când au copii, aceștia sunt cei mai neglijați și cei mai frustrați, fiindcă părinții nu numai că nu le dau atenția necesară, dar dau această atenție, menită lor prin legile naturii, altor copii.

Majoritatea profesorilor nici nu știu, până destul de târziu, că nu au bani. Fiindcă nu au avut niciodată, fiindcă se hrănesc cu ceea ce le oferă profesia. Mai mult, un profesor bun este adeseori, într-o anumită măsură, sprijinit de comunitate, care îl ajută să nu simtă atât de mult lipsa banilor. De aceea, prima boală adevărată sau nevoile familiei – părinții care îmbătrânesc și copiii care cresc – îi găsesc adeseori nepregătiți. Abia atunci realizează că, de fapt, sunt săraci.

Între timp, LUMEA REALĂ a trecut într-un alt stadiu. Oamenii au descoperit concediile dese în străinătate. Au aflat că își pot lungi tinerețea prin proceduri costisitoare. Își fac dantura. Își duc copiii la cursuri interesante. Au mașini scumpe și performante. Dumnezeule, știți că dacă ai o mașină nouă care nu este Logan, te ajută angajații de la benzinărie?!

Mai ciudat este că elevii au mașini mai scumpe decât dascălii lor. Ei știu de la 18 ani faza cu benzinăria. Au haine mai scumpe. Au deja tratamente dentare și proceduri de înfrumusețare. Ba, culmea, unii au deja familii și copii (da, se întâmplă și suprinzător de des). Desigur, nu este vorba despre copiii profesorilor…

Aici se naște discrepanța, conflictul. Aici apare frustrarea, când profesorul află că, privat de puterea financiară, nu înseamnă pentru lume atât de mult pe cât credea el că înseamnă. Află, în sfârșit, că după standardele elevilor, nu se află așa de sus pe cât credea el. Poate unii îl plac, poate unii chiar îl iubesc, aproape pe jumătate din cât îi iubește el, dar respectul, în lumea aceasta, presupune putere financiară. Mai mult decât atât, performanța în carieră ajunge să fie condiționată de bani. Cu bani își cumpără cărți, cu bani își cumpără ochelarii care costă o avere, accesul la cursuri, la tablete, la tehnologie.

Este momentul în care profesorul intră, în sfârșit, în GREVĂ. Momentul în care tot sistemul său valoric s-a prăbușit. Atunci când relevanța lui socială este condiționată de câștigul său și de proprietățile materiale, când validarea devine din ce în ce mai mult financiară, are nevoie de resurse.

Un profesor care pregătește lumea de mâine nu poate rămâne în afara celei de astăzi.

Nu mai poate face apostolat, fiindcă apostolatul nu mai înseamnă nimic pentru ei, pentru elevii cărora le-a dat totul și pentru lumea materialistă în care trăiește. Poate nici măcar pentru el însuși…
Și fiindcă toți cei care astăzi contează, câștigă, învârt lumea și lucrurile, conduc mașini scumpe, pleacă în concedii în străinătate, cresc copiii fericiți, se bucură de toate privilegiile financiare și pun dinți, au fost, odată, ELEVII lor …

REMINDER: Ce au obținut profesorii?

Un articol de Gina Varga

Găsiți toate informațiile necesare pe subiecte legate de sistemul învățământ.