Cititul ăsta are și el un schepsis. Nu poți citi așa, la comandă.

Primesc, de câteva luni, o mulțime de reclame feisbuciene care promovează metode inovatoare de citit o mie de cărți într-o lună. Cum să faci să devii campion la citit, cum să parcurgi trei cărți pe zi, cum să revoluționezi cititul. Le-am ignorat inițial, până m-am prins că treaba asta devine un soi de nou trend. Nu sunt doar niște biznismeni care vor să facă un ban cinstit, ci este o nouă fațetă a epocii pe repede înainte și hiper competitivă pe care o trăim zilele, anii ăștia.

Mirându-mă eu de va prinde la public o astfel de grozăvie, dau, pe final de an, de câțiva oameni de litere, să zicem, care-și contabilizau lista de lectură din 2018. Socoteau acolo că, la naiba, n-au reușit să se țină de planul stabilit la începutul anului și n-au citit cele enșpe sute de cărți programate, ci numai jumate, dar lasă ca facem mai bine în 2019.

Am dat din lac în puț, practic. Scăparăm de odioasa listă de lecturi obligatorii din liceu – fuse mai deunăzi – și dădurăm de maratonul cititului. Scuzați perfectul simplu, sunt teleolteancă și nu mă pot abține. Adică, e de acum important nu numai să citim – că citim puțin oricum – dar să citim muuuult, nene, și repede. Cam trei cărți pe zi.

A citit cartea Prințului Harry…(Fain&Simplu)

Stop joc! Păi ce facem aici? La ce bun să contabilizăm cărțile citite, la ce bun să batem recordul cine citește mai multe cărți pe minut? Parcă treaba asta cu cititul avea altă noimă. Chiar scriitorii de ficțiune o spun cu orice prilej: rostul cărților (de ficțiune, cel puțin) este să spună o poveste și să-i creeze cititorului o altă lume în care să se poată refugia oricând poftește și unde poate trăi alături de personaje, de-a lungul poveștii. Și, în definitiv, oricare ar fi menirea fiecărei cărți, pun pariu că nu și-o poate duce la bun sfârșit dacă e citită în ritm de sprint.

Milenial mai bătrâior ce sunt, îmi amintesc cu câtă plăcere aruncam într-un colț lista cu lecturi de vacanță și îmi alegeam eu ce poftea pipota să citească peste vară. Și cu ce poftă devoram fiecare volum, tolănită sub un cais, în curtea bunicilor. Mai dădeam o pagină, mai întindeam mâna după o caisă, mai o găină îmi dădea târcoale, mai ațipeam. Citeam cu nesaț și negrăbit. Țin minte că am trăit efectiv în Cireșarii de la prima până la ultima pagină din ultimul volum. Viața reală era practic o nălucă, viața mea era în povestea aia superbă. Ce aventură!

Acum, la treizeci plus, citesc – când apuc – la fel de tihnit. Am încercat să grăbesc ritmul, mai ales la cărțile non-fiction, de dezvoltare personală, cum le zice acum, și nu mi-a ieșit. Adică am dat gata repede cartea, dar după două zile n-am mai știut ce am citit.

Altfel, cumpăr cărți aproape compulsiv. Fără vreo șansă de a putea vreodată citi cu viteza cu care cumpăr respectivele bijuterii. Citesc mai multe cărți în paralel, pe unele le-am abandonat temporar sau definitiv, după cum m-a afectat povestea pe care o aveau de zis. Mă simt vinovată, desigur, că nu pot citi atât cât mi-aș dori, dar nu cred că varianta cititului pe repede înainte sau sub presiunea unui obiectiv prostesc – dacă îmi îngăduiți – de a citi un anumit număr de cărți pe lună sau pe an este o soluție pentru a crește apetitul cititorilor sau vânzările de carte.

Cititul ăsta are și el un schepsis. Nu poți citi așa, la comandă. Sau orice carte, la rând, de pe listă sau de pe raftul bibliotecii. Cărțile se împerechează cu stările cititorului, ai nevoie de ele în anumite momente din zi, din săptămână sau din viață. Unele îți cer o pauză sau o revenire asupra unor capitole. Poate e nevoie să citești de mai multe ori o pagină ca să înțelegi ce naiba a vrut să zică autorul.

Pentru numele lui Hemingway, de ce să te grăbești? Cu cine te iei la întrecere? Ce câștigi dacă citești în viteză 200 de cărți pe minut? Fastfood-ul îngrașă. Asta știm. În general, ce e făcut repede nu-i și de calitate.

Oameni buni, citiți frenetic, citiți cu poftă, cu furie, citiți în pat, pe canapea, în cadă, în parc, în brațele iubitului, citiți cărți tipărite sau ebook-uri, citiți orice vă place. Citiți, însă, în tihnă. Savurați fiecare cuvânt, fiecare propoziție, trăiți povestea cărții, dați-i timp să vă cucerească. Cititul nu poate fi grăbit.

Citește și ava-marinescu-proza-spovedanie-si-vindecare/

Ava Marinescu

Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.