Pentru toți bărbații din lume, cu dragoste!
Mae West face o afirmație extrem de tranșantă, cum că „sărutul unui bărbat este semnătura lui.”, pentru că trăia într-o lume a bărbaților, cu toate că, în calitatea ei de sex simbol recunoscut de întreaga Americă, își etala fără prejudecăți independența sexuală, ultragiind spiritele mai… sensibile. Supremația sexului tare se manifesta, din acest punct de vedere, fără echivoc, ca inițiator al jocului erotic, văzut ca moment de înstăpânire asupra femeii, de luare în posesie prin atributele masculinității dominante. Astăzi, lucrurile au devenit mai laxe, pentru că jocul puterii a trecut în arsenalul de cucerire al femeii, odată cu slava egalității ei în drepturi și a nediscriminării care acționează, iată, exhaustiv. O femeie care sărută prima nu mai este deloc o erezie, ci un model de forță pe care pasiunea o declanșează fără a mai ține cont de legile nescrise ale relațiilor amoroase. Ceea ce ar fi fost apanajul femeilor ușoare sau un gest considerat imoral – sau, mai bine zis, de neconceput – în erele puritane reprezintă astăzi, în societatea deplinei libertăți a individului și a uniformizării, o dovadă limpede a intensității sentimentelor și a purității lor. Cu atât mai bine: o femeie care sărută prima nu poate fi bănuită de înșelătorie, falsitate sau interese ilicite în măsura în care o poate face un bărbat. Cel puțin așa spun studiile, și cine suntem noi să punem la îndoială acest lucru?
Asta ca un preambul la o mini-filozofie a sărutului, pentru că suntem în 6 iulie și nu putem trece peste evenimentul care dă farmec acestei zile. În 2006 a fost declarată Ziua Internațională a Sărutului, deși rădăcinile acestui gest datează încă din vremuri ancestrale, fiind menționat de către textele sacre și, mai apoi, șlefuit de-a lungul vremii, în epopeile homerice, unde cunoaște mai multe forme și conotații.
Sărutarea mâinii în semn de respect al vârstei sau al ierarhiei, sărutul preoțesc sau sărutul filial, exprimă venerație și încredere tacită, transmițând ideea unei legături care transcende profanul și implică o legătură deosebită în sens spiritual.
Să nu uităm nici sărutul lui Iuda, care pervertește sensurile iubirii creștine la cele ale trădării fatidice, lumina la întuneric și dragostea la suferință. Știm deja că lumea stă pe un butoi de pulbere care se numește dualism și că, în orice clipă, comutatorul dintre bine și rău se poate răzvrăti împotriva oricui îndrăznește să treacă peste legile destinului.
Sărutul din dragoste este, însă, cea mai provocatoare, mai complexă și mai inefabilă temă în istoria dragostei și a fericirii de când e lumea lume. Ne referim la sărutul pe gură, cel pe care Zoharul în menționa în varianta: „Să mă sărute cu sărutările gurii sale”, înțelegând prin aceasta alăturarea inseparabilă de la spirit la spirit, gura fiind obârșia respirației, care este legătura cu Creatorul divin. Tot atâtea formule poetice s-au creat câte povești de iubire au existat, pentru că semnificația acestui gest este una cu totul aparte, și nu doar dintr-un singur punct de vedere.
În primul rând, sărutul presupune încrederea în celălalt și în tot ceea ce transmite corpul său. Nimeni nu acceptă să fie sărutat dacă nu există atracție reciprocă și nu îl percepe pe celălalt în sens erotic, prin toate simțurile, incitat de apropierea lui/ei și de semnalele vizuale, olfactive, tactile pe care le transmite. Vorbim despre un gest îndelung pregătit, visat, așteptat, un gest de maturitate emoțională cu efecte cuantificabile. Este momentul când chimia în care se transformă legătura dintre oameni, cu toate procesele biologice, fiziologice și antomice implicate, înlătură orice suspiciune legată de partener, de construcția lui umană și de sănătatea lui. Până și cei atinși de philemafobie (frica de sărut) pot fi vindecați într-un moment de îndrăgostire, pentru că, nu-i așa, dragostea alină orice suferință, șterge orice teamă, vindecă orice boală…
Ne mai spun medicii că sărutul are efecte și la nivel bucal, datorită mineralelor conținute în salivă care acționează protector la nivelul mucoasei și al gingiilor. Există și boli care se transmit prin sărut, este adevărat, dar să luăm un exemplu la îndemână: mononucleoza infecțioasă (cauzată de virusul Epstein-Barr) care afectează circa 90% din populație, denumită popular boala sărutului, este o boală benignă, cu rată mare de autovindecare și imunitate îndelungată după boală. Așadar, un sărut (sincer!) n-a stricat nimănui, din contră, i-a sporit puterea de apărare corporală.
În al doilea rând, sărutul este o declarație nescrisă prin care partenerii stabilesc un legământ de credință pe termen nelimitat. Nu e un sport și nici un hobby – decât, poate, pentru cei atinși de vreo deviație psihologică, morală sau etică – și nu despre acea categorie vorbim aici. Un sărut este o promisiune a unei legături mai presus de cele obișnuite, un pact de legitimitate care însă, atenție, nu presupune subjugare, ci fidelitate reciprocă. Un fel de „ești al meu și sunt a ta” hic et nunc, care implică luciditate, seriozitate și deschidere către celălalt, prin acceptarea lui simbolică drept parte a ființei proprii. Buzele sunt limanul răsuflării, al cuvintelor (al Logosului primordial, acel Cuvânt cu care Dumnezeu a creat lumea), al vieții și al morții, iar gura este sediul nutriției care ne ține vii.
E un sacrilegiu acela de a încredința altcuiva dreptul de a pătrunde în intimitatea corpului și de a căpăta, la rândul său, acceptul. Asta nu înseamnă că sărutul leagă pe vecie sau e o garanție a căsătoriei, așa cum se purta pe vremuri, când femeile erau silite să se mărite cu cel cu care se sărutau prima oară. Ceea ce e important este că sărutul este un prim pas, important, spre recuperarea noastră androginică și că nu trebuie să bagatelizăm importanța lui, pentru că el ar trebui să rămână, ca valoare umană, drept păstrător al sincerității, lucidității, libertății și al iubirii în forma ei pură. El dă legitimitate emoției, iar ea este calea dreaptă spre adevărul sentimentelor.
În al treilea rând, oricât de mult am studia, am filozofa, am găsi argumente pro sau contra sărutului, ficare va face după cum va considera oportun la momentul dat. Sau necesar. Sau moral. Sau îndreptățit, binevenit, de bun augur… Important e să fie sincer. Și viu. Declanșator de valuri imense de emoție și recunoaștere. Mii de volți. Reîntrupare. Cu ochii larg închiși, vorba filmului. Pentru că sărutul e menit să însuflețească și să îndumnezeiască. Să te plimbe prin timp și să te facă să crezi în Iubire, de la crearea lumii și până când va exista ea.
Un sărut este un truc minunat conceput de natură pentru a opri vorbirea atunci când cuvintele devin de prisos. (Ingrid Bergman)
Atinge steaua de neatins și nu-i uita pe cei ce au crezut în tine, iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrățișare patimașă și un suflet smuls din piept. (Octavian Paler)
Sărutul este nemuritor. Călătorește din buză în buză, din secol în secol, de la o vârstă la alta. Bărbații și femeile adună aceste sărutări, le oferă altora și apoi mor pe rând. (Guy de Maupassant)
Un trandafir înflorește pe obrazul meu dacă mă săruți si ma uit la tine și mi-e frică să nu mă rup. (Alda Merini)
Sărutul unui bărbat este semnătura lui. (Mae West)
Cum gândește un bărbat și ce vrea el de la o femeie? (click!)
Primul sărut este cuvântul pronunțat concertat de patru buze care fac din dragoste un rege. (Khalil Gibran)
Și când buzele noastre s-au întâlnit, am fost sigură că aș putea trăi o sută de ani și să vizitez toate țările lumii, dar că nimic nu ar egala intensitatea acelui moment în care am sărutat-o pentru prima dată pe fata visurilor mele, gândindu-mă că dragostea noastră ar dura pentru totdeauna. (Nicholas Spark)
A săruta pe cineva pentru prima dată este întotdeauna un fel de miracol, o călătorie amețitoare de-a lungul rapidelor valuri ale unui râu ciudat. (Peter Cameron)
În carnea poeziei, sărutul nu este doar materie poetică, ci și mod de expresie prin care se transferă emoția, contaminând cu emoție sufletele celor care (mai) citesc poezie. Un adevăr trist al zilelor noastre este acela că lumea, îndepărtându-se de lirică, pierde contactul cu una dintre cele mai profunde modalități de a simți, în formă concentrată, acel amalgam de sentimente pe care îl provoacă iubirea. Nicio altă capacitate umană nu este mai bogată în manifestări decât aceasta, și totodată, atât de dificil de exprimat, pentru că ne paște mereu riscul de a cădea în desuetudine sau de a repeta ceea ce a mai fost spus de mii de ori poate, cu mijloacele literaturii.
Și totuși, astăzi, 6 iulie, dacă lumea întreagă celebrează Ziua Internațională a Sărutului, putem considera că e și Ziua Poeziei, pentru că undeva, în miezul tainic al lucrurilor care le înfrățește, cele două forme de iubire se contopesc și animă întreg universul, cu toate ale lui, văzute și nevăzute, animate sau inanimate, căci „singurul limbaj adevărat din lume este sărutul.”, spunea romanticul Alfred de Musset.
Tinerii
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, după sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.
