Lucrurile nedeslușite rămase în negura timpurilor au acea putere de atracție irepresibilă din care se nasc marile întrebări: care e rostul artei, ce straturi sedimentate la baza ei dau înălțimile de necuprins ale semnificațiilor sale?
Relația dintre Salvador Dalí și Federico Garcia Lorca a fost una complexă și intensă, caracterizată printr-o combinație mistică de prietenie, iubire și inspirație artistică reciprocă. Cei doi artiști spanioli au devenit apropiați în timpul studenției lor la Universitatea din Madrid în anii ’20, fiind implicați în cercul artistic și intelectual vibrant al vremii și au avut o serie de interese comune, inclusiv arta, literatura și teatrul.
Dalí, pictor suprarealist, și Lorca, poet și dramaturg celebru, au avut o legătură strânsă și au petrecut mult timp împreună. Relația lor a fost marcată de o puternică atracție emoțională și sexuală, iar mulți critici și cercetători speculează că a existat o relație romantică între ei, există scrisori și jurnale care sugerează o legătură intimă între ei. Dalí îi scria lui Lorca în termeni de iubire și pasiune, iar unele din aceste scrisori au fost păstrate, aproximativ 40. Cu toate acestea, detalii exacte despre natura relației lor rămân neclare, deoarece amândoi artiștii au păstrat tăcerea în acest sens.
Se spune că prima lor întâlnire a avut loc în Grădina de Aur (Jardines del Retiro) din Madrid, unde Lorca și-a recitat poezia în fața unui grup de prieteni, iar Dalí a fost prezent. Se presupune că întâlnirea lor inițială a generat o imediată atracție reciprocă, care a condus la dezvoltarea unei prietenii strânse și a unei legături intime pe care nu avem intenția s-o descriem în detaliile ei, ci s-o amintim în sensul unei puternice influențe de natură spirituală.
”Federico,
Lucrez la picturi care mă fac să mor de bucurie, creez într-un mod pur natural, fără cea mai mică grijă artistică și descopăr lucruri care mă emoționează profund, încercând să pictez cu onestitate, adică exact. În acest sens, încep să înțeleg complet simțurile. Uneori cred că am redobândit – cu o intensitate neașteptată – „iluziile” și bucuriile copilăriei mele. Simt o iubire mare pentru iarbă, spini în palma mâinii, urechi roșii în fața soarelui și micile pene ale sticlelor. Nu doar toate acestea mă încântă, ci și vița de vie și măgărițele care umplu cerul. În acest moment, pictez o femeie foarte frumoasă zâmbitoare, înzestrată cu pene de toate culorile, susținută de un mic zar de marmură care arde. Zarul de marmură, la rândul său, se sprijină pe o plăpândă și modestă suflare de fum. Pe cer sunt măgărițe cu capete de papagal, iarbă și nisip de pe plajă, toate pe cale să explodeze, toate curate, incredibil de obiective, iar scena este inundată de o albastră inexplicabilă, de verde, de roșu și galben de papagal, de alb comestibil, de alb metalic al unei sâni rătăciți (știi că există și „sâni rătăciți”, tocmai opusul sânului în zbor, căci cel rătăcit este în pace, fără să știe ce să facă și este atât de neajutorat încât mă mișcă).
Sânii rătăciți (ce frumoși!). După aceasta, mă gândesc să pictez un privighetoare. Va purta titlul PRIVIGHETOARE și va fi un măgăruș vegetal împodobit cu pene, în mijlocul adăpostului pădurii într-un cer presărat cu urzici, etc., etc. Helle, stimate domn! Da, cu siguranță ești bogat. Dacă aș fi cu tine, aș fi curva ta ca să te învăluiesc și să fur bancnotele de pesetas ca să le înmoi în urină de măgăruș… Sunt tentat să-ți trimit o bucată din pijamaua mea culoarea homarului, sau mai bine spus, pijamaua cu culori de „vis de homar”, ca să văd dacă, în opulența ta, ești mișcat să-mi trimiți bani […]. Oricum, gândește-te, cu puțini bani, cu 500 de pesetas, am putea scoate un număr al revistei ANTI-ARTISTICE și am face să-i dăm în cap tuturor și la tot, de la Orfeo Catalán până la Juan Ramón. (Dă-i Margaritei un sărut pe vârful nasului, întreaga situație este ca un cuib de viespi anesteziat.)
La revedere, domnule,
Un sărut pe palmier din partea mea,
MĂGĂRUȘUL PUTREZIT”
pinterest.com
„Jurnalul unui geniu” (în spaniolă, „Diario de un genio”), cartea scrisă de Salvador Dalí în anii 1950, scriere care oferă o perspectivă asupra vieții și gândirii sale, ne poate da câteva indicii despre această relație, desigur, fără a pleca la drum cu o prejudecată sau vreo altă intenție în afară de cea legitimă, de a demonstra cum arta este influențată de trăiri profunde care o consacră în dimensiunea ei axiologică. Ei, da. Salvador Dalí îl menționează pe Federico García Lorca în câteva rânduri, așa cum o va face și în „La vie secrète de Salvador Dalí” (”Viața secretă a lui Salvador Dalí”):
„L-am cunoscut pe Federico García Lorca în 1922 la Madrid. Îl vedeam ca pe un diamant aurit de piatră, plin de o senzualitate radiantă și vitalitatea vegetală a unui căpșunar.”
„În felul lui tragic, Federico mi-a transmis ceva care, cel mai probabil, m-a influențat mai mult decât orice altceva.”
„În preajma lui Federico, mă simțeam ca un pui de vrăbiuță în gura unui șoim.”
Relația lor s-a intensificat în timp și a devenit subiectul dezbaterii și speculației. Există sugestii că ar fi existat o relație romantică între cei doi artiști, dar niciunul dintre ei nu a vorbit deschis despre acest aspect. Lorca a scris poezii pline de pasiune și dorință, în care a făcut referire la o iubire neîmplinită pentru un „Dalí” misterios.
Una dintre cele mai cunoscute poezii scrise de Federico Garcia Lorca despre Salvador Dalí se numește „Odă lui Salvador Dalí”. Această poezie a fost inclusă într-o colecție de poezii intitulată „Odă într-un ton solemn” și a fost publicată în anul 1933.
pinterest.com
Iată un fragment din această poezie:
Odă lui Salvador Dalí
Fierbinte-n inimi, sau fulgere strălucitoare,
Serpi înveninați sau fulgi de zăpadă,
Dalí, îți chem lumea deschisă
Cu miros de nou, cu surâsuri și ecouri.
*
În cerul tău, de înflorită carne,
Splendoare-n capriciu sau fulgi de apă,
Ce glasuri se aud din corăbiile
Când le ești alături, stâncă și cântec?
*
Ce flori de sticlă sau oglinzi întoarse
Le înflorești pe perne și perdele?
Când marea ta lopată se ridică,
Din ce rădăcini de gânduri se naște?
*
Dalí, Dalí, vedeta mării,
De ce în plămânii tăi s-au dus tristețile?
Și ce aduc oamenii înapoi de la valea
Tăcerii tale zgomotoase și albastre?
Pe de altă parte, Dalí a realizat mai multe lucrări de artă inspirate de prietenia și influența lui Lorca. Relația lor a avut un impact semnificativ asupra lucrărilor lui Dalí, mai ales în perioada sa de tinerețe.
Un exemplu notabil este tabloul intitulat „Om cu cap de trandafir” (1930), care este adesea interpretat ca o reprezentare simbolică a lui Lorca. Această pictură ilustrează un bărbat într-un costum, cu un trandafir în locul capului său. Există speculații că acesta ar putea fi un omagiu adus poetului Lorca, deoarece acesta din urmă era cunoscut pentru poezia sa înfloritoare și simbolismul floral.
Întrebarea firească este care a fost reacția Galei față de prietenia celor doi? După cum se știe, Gala și Dalí s-au căsătorit în anul 1934, iar Gala a fost însoțitoarea sa constantă și susținătoare în toată cariera sa artistică. Ea a devenit un personaj recurent în picturile lui Dalí, iar prezența ei în lucrările sale este emblematică pentru relația lor. Este important de menționat că, odată cu căsătoria lor, relația dintre Dalí și Lorca a avut de suferit. Lorca a simțit că Gala a devenit o prezență dominantă în viața lui Dalí și s-a distanțat de acesta.
Indiferent de natura relației lor, este cert că Dalí și Lorca au avut o influență semnificativă unul asupra celuilalt. Lorca a fost o sursă de inspirație pentru Dalí, iar acesta din urmă a exprimat admirația sa pentru talentul poetic și creativitatea lui Lorca.
pinterest.com
Garcia Lorca a sfârșit înfiorător, în timpul Războiului Civil Spaniol în 1936. El a fost arestat de către naționaliștii spanioli, în urma loviturii de stat conduse de generalul Francisco Franco. Lorca a fost acuzat de simpatii republicane și de a fi homose*ual, fapt care era considerat ilegal și tabu în acea perioadă. La data de 18 august 1936, Federico García Lorca a fost executat fără un proces legal în apropiere de localitatea Víznar, în provincia Granada, în regiunea Andaluzia din Spania. A fost împușcat și îngropat într-o groapă comună, alături de alte victime ale represiunii politice din acea perioadă.
După moartea tragică a lui Lorca, Dalí a fost profund afectat și s-a distanțat de imaginea publică a relației lor. Și-a imputat faptul că n-a reușit să-l convingă pe Garcia Lorca să-l urmeze în Italia… El a evitat în mod deliberat discuțiile despre Lorca și despre orice aspecte intime ale prieteniei lor, astfel încât evident rămâne doar faptul că Dalí a fost profund influențat de poezia lui Lorca și a văzut în acesta o sursă de inspirație pentru lucrările sale. Lorca, la rândul său, a apreciat arta și originalitatea lui Dalí și l-a susținut în cariera sa artistică. Dar, oricât de misterios ar fi fost, Dalí nu a lăsat nicio dovadă clară a unui alt gen de relație. Cu toate acestea, după moartea lui Gala (soția lui Dalí) în 1989, artistul tulburat a devenit foarte deprimat și a încetat să mai mănânce, iar aproape de sfârșit, în timp ce era tratat la spital din cauza unei insuficiențe cardiace, una dintre asistentele care îl îngrijea l-a auzit spunând: „Prietenul meu, Lorca.”
În loc de concluzie: Relația dintre Salvador Dalí și Federico Garcia Lorca rămâne un subiect de interes și speculații în lumea artei și a cercetării. Cu toate acestea, importanța lor ca doi dintre cei mai influenți artiști spanioli ai secolului al XX-lea și influența reciprocă pe care au avut-o asupra operei lor artistice rămân aspecte semnificative în istoria artei spaniole.
