De fiecare dată, în prag de sărbători, ne întoarcem spre copilărie și spre magia ei inefabilă, cuprinsă în dulcea vâltoare a celor mai frumoși ani… Casa bunicilor, joaca nesfârșită și plăcerea libertății, gândurile mereu în preajma lui mâine, ce viață! Copilăria înseamnă poezie, Poezia existenței noastre:
„Copilăria durează toată viața. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit.”
Gaston Bachelard
Din copilărie
Să trosnească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte
În pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte
Şi să ningă, nins enorm
Pân’ la streaşină şi peste
Şi pe-un scaun să adorm
Ca de-un drog şi de-o poveste
Cu ziarul pe genunchi
Şi cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Şi pe ochi să mă sărute
Cei bătrâni să fie vii
Pacea lumii fie gata
Eu, copil între copii
Şi pe-afară tânăr tata
Şi bunica să mă ia
Să mă ducă-ncet spre pernă
Şi să simt venind din ea
Toată liniştea eternă
Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte
Să miroasă-a busuioc
Să miroasă-a mere coapte
Versuri: Adrian Păunescu
Citiți și Ce faci la ora când mi-e dor de tine
