Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia — d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda), medic și pedagog italian, a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria recentă a pedagogiei, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa.

Confruntându-se cu rezistența spiritului conservator al tatălui său, dar înarmată cu sprijinul mamei sale, Montessori a absolvit cu mare onoruri  Universitatea din Roma, în 1896, în urma căreia a devenit prima femeie medic din Italia.

După o perioadă de lucru în spitale, Maria Montessori a organizat diverse activităţi în mediul copiilor, până când, pasionată de ei,  a ajuns să înţeleagă este că acei copii plasaţi într-un mediu în care activităţile sunt proiectate pentru a le susţine dezvoltarea naturală au puterea de a se educa singuri. Mai târziu s-a referit la acest fapt cu numele de autoeducaţie. În 1914 ea scria „Nu am inventat o metodă de educaţie, pur şi simplu le-am dat unor copii mici şansa de a trăi”.

După succesul pe care l-a avut instituind Școala Ortofrenică, începând din 1925, mai mult de 1000 de școli au fost deschise în America. Treptat, însă, școlile Montessori au căzut din favoare; până în 1940 mișcarea a dispărut și au rămas doar câteva școli. Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Montessori a fost nevoită să fugă în India, unde a elaborat un program intitulat „Educație pentru pace”. Munca sa în cadrul acestui program de conștientizare a necesității educației i-a adus două nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace.

Astăzi, metodele de predare Montessori continuă să fie cunoscute pe tot globul. Există 19 școli și grădinițe acreditate Montessori în România. Lista lor o puteți consulta pe site-ul Asociației pentru Dezvoltarea Educației Montessori în România.

Maria Montessori a murit la 6 mai 1952, în Noordwijk aan Zee, Olanda.

Iată câteva din cele mai importante idei ale pedagogiei montessoriene:

  • Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de ei, căci sunt zoriţi de lucru şi pleacă de acasă, şi tatăl şi mama. Când nu se găseşte lucru, mizeria îi târăşte şi pe ei, împreună cu adulţii. Dar şi în familiile de condiţiuni bune, copilul bogat este exilat în camera copiilor, lăsat în grija unei persoane străine, plătite şi nu îi este îngăduit să intre în camerele rezervate pentru cei care i-au dat viaţă. Nu există refugiu unde copilul să poată simţi că sufletul lui e înţeles, unde activitatea lui să nu fie stânjenită.
  • Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.
  • Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.

  • Dacă un copil trăieşte într-o atmosferă prietenoasă şi se simte important, învaţă să găsească dragostea în această lume.

  • Adultul şi-a atribuit o putere aproape dumnezeiască, a sfârşit prin a se socoti Dumnezeul copilului şi a gândit despre sine, cum scrie în Geneza: „Eu voi crea omul după chipul şi asemănarea Mea”.
  • Dacă un copil este încurajat, el învaţă să aibă încredere în propriile sale forţe.
  • Dacă un copil are în sine cheia propriei sale taine, dacă are un plan sufletesc şi directive de dezvoltare, acestea trebuie să fie în el potenţiale şi extrem de gingaşe în sforţările lor de împlinire. Intervenţia grosolană a individului adult, volitiv şi ameţit de puterea lui închipuită, poate nimici aceste planuri sau poate devia înfăptuirile ascunse; adultul poate şterge planul dumnezeiesc, încă de la început şi, în felul acesta, din generaţie în generaţie, omul se îndepărtează tot mai mult de ceea ce ar trebui să fie.
  • Dacă un copil trăieşte într-o atmosferă prietenoasă şi se simte important, învaţă să găsească dragostea în această lume.
  • Cel mai mare pericol zace în ignoranța noastră . Știm cum să găsim perle în cochiliile scoicilor, aur în munți și cărbune în măruntaie pământului, dar nu avem cunoștințe de germenii spiritului, de nebuloasa creatoare pe care copilul o ascunde în sine atunci când vine în lume pentru a reînnoi omenirea.
  • Când unui copil i se oferă puţină libertate de acţiune el va spune imediat, „Vreau eu să fac asta!”. Dar în şcolile noastre unde mediul este adaptat nevoilor copiilor, ei spun „Ajută-mă să fac asta singur”. Iar aceste cuvinte le dezvăluie nevoile interioare.

Există un film despre viața Mariei Montessori, urmăriți-l dacă aveți timp. Merită.