„Papagalul mut” – Să pice perucile ca să se vadă umanul!

Un cineast inteligent, progresist, „infiltrat” în regatul Thaliei? Complicatul proces de edificare a artei fără muză a fost și este incontestabil legat de străvechea artă a Thaliei. Prin excelență arte vizuale, teatrul și filmul vor continua să profite una de experiențele celeilalte într-un benefic proces de influențare reciprocă. Nutrite de ficțiune, au o zonă de confluență: viziunea regizorală. Cineast de talent, Nae Caranfil (Filantropica, Asfalt Tango, Restul e tăcere etc.), revine după treizeci de ani în teatru.

Nae Caranfil figurează printre cineaștii de marcă ai vremurilor noastre, dar este la fel de ambițios și în noul demers teatral de la Naționalul bucureștean Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, o poveste aproape incredibilă, dar reală, având în centrul său una dintre cele mai enigmatice și fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea: spionul travestit Charles d’Eon/Lia de Beaumont. Montarea, construită după scenariul semnat tot de Nae Caranfil, este o tulburătoare poveste, drapată în dramă istorică, în fond, o fină dezbatere despre identitatea de gen. Ființă ambivalentă, atât timp cât a trăit, Charles d’Eon a întreținut, cu dibăcie, misterul asupra identității sale: era bărbat sau femeie? Deși uneori, trădător, alteori, sălbatic, acest cavaler i-a fost credincios regelui Ludovic al XV-lea și a intrat în legendă drept primul dintre agenţii secreţi din istoria Franţei. Propunerea versatilului realizator dospește idei magistrale, pe care le retopește și le servește publicului garnisite grație tehnicilor mixte de teatru și film (flashforward, slow-motion, secvențialitate). Virtuozitatea actorilor se inserează perfect în intriga scenariului, care aduce în prim-plan un episod din pasionanta viață a cavalerului d’Eon: misiunea sa la Curtea Țarinei Elisabeta I, unde a acționat ca agent de influenţă în favoarea Franţei.

De-a lungul a două acte, fluiditatea genurilor se confundă cu cea a Senei și-a Nevei. Conceput sub forma unui discurs scenic în tablouri, echipa coordonată de Nae Caranfil, secondat de Tamara Crețulescu și Andreea Nae, umple spațiul cu o energie debordantă, expunând metafore vivante organizate sub mulineta sa estetică, în care mixează clasicul și postmodernul într-un original mashup. Producția ce se constituie ca punct central (Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat) este o delicioasă „tartă” cu personaje care caută „să se țină” după adevărurile și realitățile istorice, în care figurația face corp comun cu personajele-cheie pline de toane și de vicii (excesele fiziologice și bahice sunt la ele acasă). Într-un cadru (Scenografia: Dragoş Buhagiar) à la Assassin’s Creed Unity, dar în care giganticele coloane, proiectate – parcă – de Carlo Bartolomeo Rastrelli, se transformă rapid într-o bijuterie a artei baroce rusești, cu multe camere/iatacuri de la Ermitaj, se profilează hâtrul actor Claudiu Bleonț.

Acesta exploatează valenţele expresive ale unui actor bine antrenat în partiturile de esență machiavelică, dar și cu tușe comice și se transpune în pielea auctorială a cavalerului Douglas, conducătorul delegației franceze, un rigid om de știință, panicat acum să nu fie deconspirat(i). Realizând că o femeie ar reuși să câștige mai ușor încrederea suspicioasei Țarine, partenerul său – Charles d’Eon – a ales să fie femeie. Astfel, luând identitatea nepoatei cavalerului Douglas, el/ea va reuși să își îndeplinească misiunea, dar tulburând, în același timp, minți și inimi. Un aliat de marcă al regizorului este scenograful deoarece severitatea ruginie a înălțimilor (giganticele coloane-capsulă) stau adesea sub incidența unor semne teatrale (conspiraționismul, conflictul dintre ordine și dizidenți, supunere și liberul arbitru, pace și violență), lăsând să se întrevadă (mereu) confuziile posibile. Actorii implicați în acest proiect ambițios urmăresc liniile scenariului și găsesc nuanțele potrivite în interpretare. Iscusitul regizor a mizat pe tonalitatea umoristică a abordării evenimentelor istorice, dar fără să rateze punctele-cheie: retorica dubitativă a cavalerului Douglas (Claudiu Bleonț), cavalerul Charles d’Eon (Vlad Logigan) și-a putut permite acrobații à la Matrix (Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu) în duelurile cu oamenii de la curtea Țarinei, într-o scenă desprinsă, parcă, din montările canadianului Robert Lepage, în care spațiul capătă valențe metafizice, inspecțiile nocturne ale Țarinei, dialogurile de alcov dintre severul om de știință și incitantul androgin și… permanentele tensiuni/pulsiuni erotice. Eclerajul aruncă bănuieli asupra unor gesturi și vorbe, ținând asistența la o prudentă distanță de molima păcatului, luminile (înseosebi Aurora Boreală) se revarsă mereu unele în altele, căutându-se pe traiectul viață-pasiune-pedeapsă. Ilustrația muzicală ține legătura directă cu cea de-a șaptea artă, fiindcă regizorul nu-și poate ascunde sensiblitatea pentru cinema-ul clasic, de aceea, desele citări, prin tablouri scenice, ilustrează reverența acestui artist pentru anii acelui „The Golden Age of Movie”. Nota de autentic, însă, se desprinde de la muzica live (Trio Mirea). Istoria, implicit montarea, capătă o nouă dimensiune, în care senzualitatea şi trădarea îşi oferă dansuri (Coregrafie: Florin Fieroiu) la „Versailles-ul rusesc”, sporindu-i originalitatea. La curtea Țarinei Elisabeta, balurile se țin lanț, costumațiile devin „ipoteze de lucru” pentru plăcerile carnale, iar „împărații de noapte” (sergent, vizitiu sau chelner) fac rondul prin luxoasele iatacuri. Tocmai de aceea, constant, Alioșa/Dragoș Dumitru traversează spațiul scenic și „punctează” preferințele extravagantei Țarine într-o rostire slavă.

Privirea directorului de scenă asupra Istoriei este – cu certitudine – satirică, dar binevoitoare. Se simte că realizatorii (întreaga echipă) și invitații lor sunt mai degrabă amuzați să redescopere o epocă revolută, de aceea au umplut întreaga producție cu mult farmec și eleganță, multiplicând jocul printre motivele desprinse din sfere precum diplomaţia, politica, spionajul şi viața din alcov, într-un surprinzător amestec. Întreaga echipă contribuie la realizarea unui spectacol rotund, coerent, capabil să incite și în planul eticului, să deplaseze accentele în zonele mai adânci. Tușele umoristice sunt făcute cu minuțiozitate, iar Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Mihai Munteniţă, Daniel Badale se-ntrec în lămurirea sensurilor prin evoluții actoricești bine șlefuite pe canavaua comicului. Grație acestor bravi „curteni”, fragmentele se înlănțuiesc și rămân fluide, decupajul și montajul sunt realizate cu măiestrie, oferind detalii și coerență unei montări bogate în idei. Nae Caranfil se joacă, în toate situațiile, presărând ambiguitate în microuniversul din Peterhof și Țarskoe Selo, dar ironizează fin și viața modernă. Lentila fină a directorului de scenă a filtrat o altfel de lumină din culisele unui palat în care intriga și omagiile fac schimb de costume, într-un decor teatral observat de după frânghii şi mucava.

Stelele acestei montari sunt tânărul Vlad Logigan și uimitoarea Raluca Petra. Plecând de la un model din viața reală, Vlad Logigan transfigurează – cu succes – modificările eroului din Istorie. Presiunile din exterior și din interior, schimbările fizice sunt redate cu profunzime de talentatul actor. Ajutat de directorul de scenă (Asistent regie: Tamara Creţulescu, Andreea Nae) și de costume (Asistent costume: Iulia Gherghescu ), androginul Logigan suportă o metamorfoză. Admirăm cu uimire acest „martiriu”, parcurgând traseul bărbatului – spionul (travestit) Charles d’Eon – către „fragila Lia de Beaumont”. Asistăm la reacțiile pe care Charles/Lia le stârnește în rândul societății și regăsim actualitatea tulbure a secolului al XXI-lea, când rolurile sunt total încurcate între sexe; deși vechi de scole, pățaniile narate pe scenă au, în conținut, numeroase elemente de modernitate. Figura aristocratică a tinerei Miruna Biléi va mai îndulci gustul dulce-acrișor al acestor povești, fiind liantul perfect pentru intrigile amoroase menite să scuture perucile pudrate. Gracila actriță aduce aerul prusac al aristocratei, în contrast cu labilul Volodea (carismaticul Cosmin Dominte în rolul bufonului tragic de la curtea Țarinei, debilul Petru al III-lea). Cu siguranță, chestiunea care-l preocupă pe cineastul-poposit-pe-scenă nu este relația bărbat-femeie, ci privirea pe care societatea o aruncă asupra lui/ei. Ca întotdeauna, realizatorului îi place să amestece și să încurce frontierele: identitățile sunt neclare, iar confuzia domnește.

Totuși, adevărata povară o poartă Raluca Petra, o veritabilă „Melisa Mc Carthy a scenei bucureștene” întrupează o dezinhibată Țarină, o adevărată „împărăteasă veselă”. Având în vedere faptul că satira este cuvântul de ordine, regizorul a mizat pe talentul artistei de la Naționalul bucureștean. Raluca Petra stăpânește dozajul, îi conferă eroinei sale chiar și-un soi de candoare (în preferințele safice) și-o ține departe de grotesc. În interpretarea plină de expresivitate și forță a șarmantei Raluca Petra, viziunea anti-conservatoare a direcției de scenă ajută personajele să nu ne fie livrate la viteză maximă pe autostrada Istoriei, ci în pași de operetă. Dincolo de codificarea alegorică, Farinelli, papagalul din colivia – mereu prezentă – în iatacul Țarinei poartă o semnificație aparte pentru că reflectă dozajul dintre realitatea recognoscibilă și fidelitatea imitării.

Deși incorigibilul Nae Caranfil deschide ușița de la colivia aurită, fără să recurgă la emoții facile, se amuză pe seama normelor și a convențiilor și provoacă neliniște în sufletul și mintea privitorului. Cineastul/director de scenă manipulează personajele ca pe niște marionete, bulversând deopotrivă și spectatorii. Ca și în cazul producțiilor cinematografice, Nae Caranfil este prudent  și nu transformă spectacolul într-un discurs istorico-moralizator, ci lasă libertatea spectatorului pentru propria sa interpretare asupra faptelor narate pe scenă într-o satiră ca o dojană.

Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat

Piesă în două acte de Nae Caranfil

Regie: Nae Caranfil

Ilustrație muzicală: Nae Caranfil

Asistent regie: Tamara Creţulescu, Andreea Nae

Scenografie: Dragoş Buhagiar

Asistent costume: Iulia Gherghescu

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Coregrafie: Florin Fieroiu

Mișcare scenică: Florin Fieroiu

Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu

Pauză: Da

Distribuția :

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.