să-nsemnăm vinerea sărbătoare cu verde
liniștea asta-i dată prea tare
îmi țiuie inima
și vinul stă prea înclinat
pe masa joasă cu trei
picioare
intră, te-așază în gol
zâmbește-mi nepăsător
ca un șiret înnodat, ca sunetul
gâdilat de fanfare
și spune-mi, n-ai vrea
să-nsemnăm vinerea sărbătoare
cu verde
în căutătura ta
ce mă pierde ?!
foto „Almond Branch in bloom, 1890” Van Gogh sursa
Citește și s-a mai dezacordat un ”la”
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
