Gândul zilei: „Am învăţat că e important să te inconjori cu oameni care îţi pot oferi puţină fericire, pentru că nu poţi trece prin viaţa asta decât o dată – nu te mai întorci pentru bis.” (Elvis Presley)
„Să fii tânăr nu înseamnă să ai douăzeci de ani. Înseamnă să fii optimist, să te simti bine, să ai un ideal pentru care să lupți și pe care să-l obții!”
Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).
A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980.
A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980.
„Imaginaţia mea poate colora nu numai fericiri din vremuri apuse.”
Clara Josephine Schumann (născută Clara Josephine Wieck, n. 13 septembrie 1819, Leipzig, Regatul Saxoniei – d. 20 mai 1896,Frankfurt pe Main, Imperiul German a fost o pianistă, compozitoare
germană și, din anul 1840, soția compozitorului Robert Schumann.
Clara a cântat în fața lui Goethe și i-a cunoscut personal pe Niccolò Paganini și pe Franz Liszt. De la o vârstă fragedă a avut reprezentații în nenumărate orașe și chiar și țări vecine. La vârsta de 18 ani, la Viena, a fost onorată cu numirea ei drept Kammervirtuosin imperială. Și-a început cariera de compozitoare de asemenea de timpuriu. Quatre Polonaises op. 1 au fost publicate când Clara avea zece sau unseprezece ani. Au urmat Caprices en forme de Valse, Valses romantiques, Quatre Pièces Caractéristiques, Soirées Musicales, un concert de pian și multe altele.
„Iubirea este o ființă sălbatică. Când încercăm să o ținem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobește. Când încercăm să o înțelegem, ne tulbură.” (Paulo Coelho)
Imagine din „La dolce vita”, în regia lui Federico Fellini, filmat la Roma în 1950, în distribuțe Marcello Mastroianni, Anita Eckberg (în foto), Anouk Aimée.
„Din nenorocire, fericirea înseamnă în aparenţă ceva absolut şi tocmai de aceea se găsesc atâţia neghiobi care să se întrebe: „Ce e fericirea?”. ”
Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez, care a dus realismul francez pe cele mai înalte culmi ale succesului, printr-o operă de dimensiuni enorme.
El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic.
În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul „Enigma Otiliei”, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării.
„Povestea vieții mele este povestea muncii mele.”
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte.
El a creat un adevărat monument, „Comedia umană” (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.