Franz Liebhard (din 1949 pseudonim literar al lui Robert Reiter) (n. 6 iunie 1899 – d. 18 decembrie 1989) a fost inițial un poet de limba maghiară și ulterior un scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat.
Inițial scrie poezie în limba maghiară sub numele Reiter Róbert, apoi își modifică semnătura în Robert Reiter, jurnalist german. După câțiva ani reîncepe să scrie poezie în limba germană, sub pseudonimul Franz Liebhard, nume sub care va deveni celebru și printre cititorii din România.
*****
„Cred cu tărie că muzica este o forță vindecătoare și poate aduce alinare în cele mai întunecate momente ale vieții.”
Ciprian Porumbescu (născut pe 14 octombrie 1853, în Şipotele Sucevei, Moldova, azi România – decedat pe 6 iunie 1883, în Stupca, Moldova) a fost un compozitor român remarcabil al secolului al XIX-lea. Este considerat una dintre figurile de vârf ale muzicii clasice românești.
Porumbescu a demonstrat un talent muzical încă din copilărie și a studiat muzica la Conservatorul din Viena, unde s-a remarcat ca violonist și compozitor. A compus numeroase lucrări, inclusiv poeme simfonice, muzică corală, muzică de cameră și compoziții inspirate de folclorul românesc. Una dintre cele mai faimoase și durabile lucrări ale sale este poema simfonică „Balada pentru vioară și orchestră”, cunoscută și sub numele de „Ciocârlia”. Această compoziție este considerată o capodoperă a muzicii clasice românești și este frecvent interpretată atât în România, cât și în străinătate.
pinterest.com
Muzica lui Porumbescu este caracterizată de lirismul său, de melodii expresive și de puternice elemente naționaliste. El a fost inspirat de folclorul românesc, incorporând teme și ritmuri populare în compozițiile sale, iar munca sa a jucat un rol important în promovarea și păstrarea tradițiilor muzicale românești.
„Folclorul este sursa noastră de inspirație, care dă naștere la o muzică autentică și adâncă.”
Tragic, viața lui Ciprian Porumbescu s-a încheiat prematur la vârsta de 29 de ani. A murit pe 6 iunie 1883, în Stupca, Moldova, după ce a contractat tuberculoză. În ciuda vieții sale scurte, contribuțiile lui Porumbescu la muzica românească continuă să fie celebrate, iar compozițiile sale rămân o parte importantă a patrimoniului cultural al României.
*****
„Dacă îți place un instrument, cântă la saxofon. Sunetul lui este cel mai apropiat de vocea umană.” (Stan Getz)
Saxofonistul american de jazz Stanley ‘Stan’ Getz (1927-1991) a murit de cancer la ficat la 6 iunie 1991. Cenușa lui a fost împrăștiată din carcasa saxofonului la șase mile de coasta Marina del Rey, California. Cântând în principal la saxofonul tenor, Getz a fost cunoscut sub numele de „The Sound” datorită tonului său cald, liric, influența sa principală fiind timbrul fin și moale al idolului său, Lester Young. Ajuns la proeminență la sfârșitul anilor ’40 cu trupa mare a lui Woody Herman, Getz este descris de criticul Scott Yanow drept „unul dintre marii saxofoniști tenori din toate timpurile”. Getz a cântat în grupuri de bebop și jazz cool. Influențat de João Gilberto și Antônio Carlos Jobim, a popularizat bossa nova în America cu single-ul de succes „The Girl from Ipanema” (1964).
*****
„Succesul nu este doar momentul ridicării steagului pe vârf. Este întregul proces de atingere a unui obiectiv și, uneori, începe cu eșecul.”
Erik Weihenmayer (n. 23 septembrie 1968) este un atlet, scriitor și activist american. Este cunoscut ca fiind singurul nevăzător care a cucerit Everestul (25 mai 2001). În 2008, a adăugat la palmares și Piramida Carstensz din Papua de Vest, Noua Guinee indoneziană, cel mai înalt vârf din Australasia. Printre alte performanțe se numără: escaladarea stâncii El Capitan din Yosemite, a cascadei de gheață Lhosar din Himalaya și a Muntelui Kenya.
A scris o serie de cărți în care își descrie viața și realizările și susține discursuri motivaționale prin care susține cauza nevăzătorilor.
Erik Weihenmayer este singurul alpinist orb care a finalizat ascensiunea celor Șapte Vârfuri (Seven Summits) – cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente.
*****
„Moartea este cea mai blândă formă de viaţă, partea dominantă a dragostei eterne; cel mai greu este să supravieţuieşti.”
Gerhart Hauptmann (n. 15 noiembrie 1862, Obersalzbrunn, Silezia – d. 6 iunie 1946) a fost un dramaturg german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1912.
Motivația Juriului Nobel: „mai cu seamă pentru activitatea sa bogată, multilaterală, excelentă în domeniul creației dramatice” .
Format la școala lui Zola, Ibsen și Tolstoi, Hauptmann realizase, datorită intuiției sale excepționale, dezideratele fraților Iulius și Heinrich Hart, M. G. Conrad și Arno Holz : naturalețea creației artistice. Un punct culminant al primei sale epoci de creație este atins în tragedia Die Weber („Țesători”, 1892), impresionantă ilustrare a conflictului de clasă dintre țesătorii silezieni și fabricanții exploatatori. În locul personajului central individual masa înfometată devine ea însăși protagonist, înfruntându-și deschis adversarul. Hauptmann creeaza astfel cea mai valoroasă operă a curentului naturalist. El prefigurează totodată începuturile teatrului epic și-și fundamentează renumele pe plan internațional.
De la acestă dramă, deci din 1892 până la Atriden-Tetralogie („Tetralogia Atrizilor”) (1940-1945) Haupmann valorifică timp de șase decenii experiența unei vieți desfășurate în vremuri de hotărâtoare transformări sociale, aunei existențe bogate în evenimente, prietenii, pasiuni și călătorii (Italia, Grecia, Anglia, Franța, SUA. Abordează toate formele poetice de la comedie (Der Biberpelz(Blana de biber), 1893) și feerie (Und Pippa tanzt(Și Pippa dansează), 1906), până la tragedie (Rose Bernd,1903 sau Fuhrmann Henschel (Cărăușul Henschel)), de la nuvelă (Bahnwarter Thiel (Cantonierul Thiel), 1892), la roman (Der Narr in Christo Emanuel Quint(Smintitul întru Christos Emanuel Quint), 1910), de la eseu (Russland und die Welt(Rusia și universul), 1922) la autobiografie (Das Buch der Leidenschaft(Cartea pasiunii), 1930). Ilustrează toate curentele, de la naturalism și neoclasicism, tratează teme sociale (Die Ratten(Șobolanii), 1911), istorice (Florian Gegyer, 1896) mitice (Die versunkene Glocke (Clopotul scufundat), 1897), legendare (Der arme Heinrich(Bietul Heinrich), 1902, antice (Iphigenie in Delphi (Ifigenia la Delfi), 1941), în măsura în care ele corespondeau impulsului său creator, naturii sale interioare.
*****
IN MEMORIAM … 
„Viața este aici doar pentru a fi trăită astfel încât să putem să câștigăm dreptul la moarte, ceea ce pentru mine reprezintă paradisul.”
Actrița de film americană, câștigătoarea Premiului Oscar din 1963 pentru cea mai bună actriță în filmul The Miracle Worker, Anne Bancroft a murit de cancer uterin la vârsta de 73 de ani, la 6 iunie 2005, la Spitalul Mount Sinai din Manhattan. Moartea ei i-a surprins pe mulți, inclusiv pe unii dintre prietenii ei, întrucât actrița nu dăduse publicității detalii despre boala ei. A fost înmormântată în cimitirul Kensico din Valhalla, New York, lângă părinții ei, Mildred (care a murit în aprilie 2010, la cinci ani după Anne) și Michael Italiano. Un monument din marmură albă cu un înger plâns împodobește mormântul. Ultimul ei film, Delgo, a fost dedicat memoriei sale.
*****
„Învaţă să te cunoşti şi coboară în tine însuţi.”
Pierre Corneille (n. 6 iunie 1606, Rouen, Franța – d. 2 octombrie 2019,Paris, Franța) a fost un scriitor francez, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani.
*****
6 IUNIE 1944 – D-Day INVASION ANNIVERSARY
„Ei nu luptă pentru pofta cuceririi. Ei luptă pentru a pune capăt cuceririi. Ei luptă pentru a elibera”. (Franklin D. Roosevelt)
Debarcarea din Normandia a reprezentat operațiunile de debarcare și operațiunile aeriene asociate ale trupelor aliate în Normandia în timpul celui de-al doilea război mondial. Codificată „Operațiunea Neptun” și adesea denumită Ziua Z, a fost cea mai mare invazie pe mare din istorie. În operațiune au fost implicați peste un milion de oameni, dintre care peste 195.000 de civili din marina comercială. Operațiunea Neptun a fost declanșată în largul coastelor Normandiei și în peninsula Cotentin, pe cinci plaje – Gold, Juno, Omaha, Sword și Utah.
Operațiunea a început eliberarea Franței (și mai târziu a Europei occidentale) și a pus bazele victoriei aliate pe frontul de vest.
*****
„Răul există în lume din cauză că oamenii nu ştiu să-şi spună poveştile.”
Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras in special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.
