„Frumuseţea este ajustarea tuturor părţilor proporţional astfel că nu poţi să adaugi, să scazi ceva fără să strici armonia întregului.”
Leon Battista Alberti (n. 18 februarie 1404 – d. 25 aprilie 1472) a fost scriitor, arhitect, pictor, sculptor, filozof italian și umanist al Renașterii. În cadrul preocupărilor sale multiple se pot adăuga și lingvistica, muzica, arheologia.
Împreună cu Brunelleschi, a fost un adevărat deschizător de drum în arhitectura Renașterii. A realizat Templul Malatestian (la Rimini) cu fațada ca un arc de triumf și, chemat la Roma pentru continuarea lucrărilor la Bazilica Sf. Petru, preconizează pentru încoronarea ei o mare cupolă pe care însă n o va realiza el. Îi mai aparține, ca autor, Palazzo Ruccellai din Florența. Aportul lui cel mai substanțial constă însă în tratatele despre arhitectură (De re aedificatoria) cuprinzând, după exemplul lui Vitruviu, 10 cărți; Despre statuă și Trei cărți despre pictură, în care elaborează în amănunt teoria asupra perspectivei, de care se vor folosi pictorii Renașterii.
Acordând culorii un rol secundar (ca mai toți florentinii, de altfel), va pune în scrierile sale accentul pe modelarea formelor cu ajutorul clarobscurului și va opta pentru raționalism și respect pentru natură în dauna imaginației, a fanteziei și a speculațiilor abstracte. A pus astfel bazele clasicismului, curent care i va datora toată evoluția sa ulterioară. Dintre operele arhitecturale mentionam: 1447 sau 1453: Tempio Malatestiano, din Rimini;1446 – 1451: Fațada lui Palazzo Rucellai, din Florența; 1448 – 1470: Fațada lui Santa Maria Novella, Florența; 1458 – bazilica San Sebastiano, Mantua; 1459 – 1462: reconstrucția orașului Pienza (împreună cu arhitectul Bernardo Rossellino); 1467: Sepolcro Rucellai, bazilica San Pancrazio, Florența; 1470 și apoi 1477: altarul bazilicii Santissima Annunziata, Florența.
*****
Poetul, prozatorul și eseistul francez André Breton (19 februarie 1896 – 28 septembrie 1966), este considerat fondatorul, liderul și teoreticianul suprarealismului.
Meritul său constă în redactarea manuscriselor literare care au dat acestui curent profilul uneia dintre cele mai importante mișcări literar-artistice ale Occidentului, marcând un salt enorm în evoluția conștiinței umanității.
„Suprarealismul este automatism psihic pur prin care se exprimă, fie verbal ori în scris, sau în altă modalitate, adevărata funcţie a gândului. Gând dictat în absenţa oricărui control dictat de raţiune şi în afara tuturor preocupărilor morale şi estetice.„
*****
YOKO ONO ÎMPLINEȘTE 90 DE ANI …
„Doar arta și muzica au puterea de a aduce pacea”. (Yoko Ono)
Yoko Ono (născută la 18 februarie 1933) este o artistă multimedia, cântăreață, compozitoare și activistă japoneză pentru pace. Munca ei include, pe lângă muzica, arta performanței și realizarea de filme.
Ono a crescut în Tokyo și s-a mutat la New York în 1952 pentru a se alătura familiei ei. S-a implicat în viața artistică din centrul orașului New York la începutul anilor 1960, care includea și grupul Fluxus. A devenit cunoscută în 1969, când s-a căsătorit cu muzicianul englez John Lennon. Cuplul și-a folosit luna de miere ca scenă pentru protestele publice împotriva războiului din Vietnam. Cei doi au rămas căsătoriți până când el a fost ucis în fața blocului de apartamente Dakota la 8 decembrie 1980. Împreună au avut un fiu, Sean, care mai târziu a devenit muzician.
Ono a început o carieră în muzică în 1969, formând Plastic Ono Band cu Lennon și producând o serie de albume de avangardă în anii 1970. A obținut succes comercial și de critică în 1980 cu albumul Double Fantasy, o colaborare cu Lennon, lansat cu trei săptămâni înainte de asasinarea, câștigând premiul Grammy pentru Albumul anului.
Până în prezent, ea are 12 single-uri # 1 în topurile US Dance, iar în 2016 a fost desemnată de revista Bilboard a unsprezecea cea mai de succes artistă de club de dans din toate timpurile. Mulți muzicieni i-au adus un omagiu în calitate de artistă, inclusiv Elvis Costello, B-52, Sonic Youth și Meredith Monk.
Ca văduva lui Lennon, Ono lucrează pentru a-i păstra moștenirea. A finanțat memorialul Strawberry Fields din Central Park din Manhattan, Imagine Peace Tower din Islanda și Muzeul John Lennon din Saitama, Japonia (care s-a închis în 2010). A adus contribuții filantropice semnificative artei, păcii, a ajutat în cazurile de dezastre naturale din Japonia și Filipine etc.
În 2012, a primit Premiul Dr. Rainer Hildebrandt pentru Drepturile Omului și a co-fondat grupul Artists Against Fracking.
*****
La 18 februarie 1879, sculptorului francez Frederic Bartholdi i-a fost acordat brevetul D11. 023, pentru Statuia Libertății.
Statuia Libertății din New York a fost plasată, în anul 1886, la intrarea portului de pe insula „Liberty Island” cu scopul de a adresa noilor sosiți salutul de bun venit pe pământ american.
Opera lui Bartoldi, intitulată „Statuia libertății care luminează lumea”, înfățișează o femeie care ține o torță în mâna dreaptă ridicată, iar în stânga o placă pe care este inscripționată ziua independenței Americii: 4 iulie 1776.
Este un cadou al Franței făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 110 de ani de la câștigarea independenței Statelor Unite și a fost inaugurată de președintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886.
Se spune că Bartholdi a modelat chipul femeii după imaginea mamei sale; pentru a crea „pielea” statuii a forjat foi de cupru mari (folosind o tehnică numită repousse), iar pentru scheletul pe care urma să fie aplicată ”pielea” el a apelat la Alexander-Gustave Eiffel, proiectantul Turnului Eiffel din Paris. Împreună cu Eugene-Emmanuel Viollet-le-Duc, Eiffel a construit un schelet care a permis ”pielii” de cupru să se miște liber, o condiție necesară pentru vânturile puternice în zona portului din New York.
*****
Recomandare de lectură: 
Tranșant, echilibrat, cu zâmbetul pe buze și iubirea în suflet, Papa Francisc ne sfătuiește cu prietenie:
”Ești încrezut? Ai osteoporoză la suflet. Asta e vanitatea: să trăiești ca să te prefaci, să trăiești ca să lași impresii, și să trăiești ca să hrănești aparențele. Iar asta frământă sufletul.”
*****
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 FEBRUARIE ⏳
„Spune totdeauna adevărul şi nu va mai trebui să ţii minte.” (Mark Twain)
Aventurile lui Huckleberry Finn, romanul lui Mark Twain, a fost publicat în Statele Unite în 18 februarie 1885. Lucrarea este printre primele din literatura americană care a fost scrisă în limba engleză vernaculară, caracterizată prin regionalismul culorilor locale. Este povestită la prima persoană de către prietenul lui Tom Sawyer, Huckleberry „Huck” Finn, naratorul altor două romane Twain (Tom Sawyer Abroad și Tom Sawyer, detectiv).
*****
18 februarie – Ziua Națională ”Bea vin” (National Drink Wine Day  – în engleză sună altfel, da). Așadar, dacă nu aveți pivnița ticsită, mai aveți timp să achiziționați (cel puțin) o sticlă de vin, pentru a sărbători așa cum se cuvine licoarea lui Bachus. Sau a lui Dyonisos, cel născut de două ori. Datorită vinului…? Cine mai știe?
*****
SĂRBĂTORITUL ZILEI …
„Dansul face parte din sufletul meu. Dansul îi face pe oameni fericiți și asta mă bucură.” (John Travolta)
Cel mai mic dintre cei șase copii ai lui Salvatore Travolta, un american sicilian de a doua generație și Helen Cecilia, o cântăreață și dansatoare irlandeză-americană, John Travolta s-a născut în New Jersey iîn 18 februarie 1954. Actor și cântăreț, Travolta a câștigat faima în anii ’70, apărând în serialul de televiziune Welcome Back, Kotter (1975–1979) și jucând în box office-urile de succes Carrie (1976), Saturday Night Fever (1977) și Grease (1978). Cariera sa actoricească a scăzut de-a lungul anilor ’80, dar s-a bucurat de o reapariție în anii ’90 în Pulp Fiction (1994), iar de atunci a jucat în filmele Get Shorty (1995), Broken Arrow (1996), Face / Off (1997), Swordfish (2001), The Punisher (2004), Hairspray (2007), Bolt (2008) și The Taking of Pelham 123 (2009).
*****
Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, titanul Renașterii, copleșitoare personalitate care întruchipează idealul de ”uomo universale”, s-a născut la 6 martie 1475, la Caprese, în regiunea italiană Toscana, într-o familie de aristocrați cu preocupări intelectuale, fiind al doilea  din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera.
„Încă de la vârsta de 16 ani, mintea mea era un câmp de luptă: dragostea pentru frumuseţea păgână, nuditatea masculină, în contradicţie cu credinţa mea. O polaritate de teme şi de forme… o latură spirituală, cealaltă pământească.”
La 18 februarie 1564, în locuinţa sa din Roma, la aproape 89 de ani, Michelangelo se despărțea de lumea aceasta și intra în nemurire…
*****
În urmă cu 2 zile (n.n 16 februarie 2024), a murit în închisoare ultima redută a democrației ruse: Aleksei Navalnîi.
“În septembrie 2020, când Navalnîi și-a revenit din comă după ce a fost otrăvit cu Noviciok, pe contul oficial de Instagram a apărut această fotografie, însoțită de textul lui (pe care îl traduc mai jos).
„O postare despre dragoste 
Pe 26 august, Iulia și cu mine aveam o aniversare – 20 de ani de căsătorie, dar mai bine că am ratat-o și că pot scrie acum, când știu ceva mai multe despre dragoste decât știam în urmă cu o lună.
Ați văzut, cu siguranță, de sute de ori în filme și ați citit în cărți: o ființă iubită zace în comă, iar cealaltă, cu dragostea ei, cu grija neîncetată, o readuce la viață. Este exact ce ni s-a întâmplat nouă. Întocmai ca în clasicul canon al filmelor despre dragoste și comă. Dormeam, dormeam, dormeam… Iulia venea, îmi vorbea, îmi cânta la ureche, îmi punea muzică. N-o să vă mint: nu-mi amintesc nimic.
Dar pot să vă spun ce îmi amintesc eu însumi. De fapt, nu cred că poate fi numită ’amintire’, ci mai curând un conglomerat de senzații și emoții, printre cele dintâi, însă care au fost atât de importante pentru mine, încât mi-au rămas întipărite în memorie.
Sunt culcat. Am ieșit din comă, dar nu recunosc pe nimeni, nu știu ce se întâmplă în jur. Nu vorbesc și nu știu ce înseamnă să vorbești. Și tot timpul se scurge așteptând momentul în care vine Ea. Cine este Ea – nu știu, nu-mi e limpede. Nu știu nici cum arată. Chiar dacă reușesc să disting ceva cu ochii care nu pot încă focaliza, nu-mi amintesc, pur și simplu, acea imagine. Dar există cineva, Ea, și înțeleg acest lucru, așa că, întins cum sunt, o aștept tot timpul. Iar Ea vine și, în încăperea aceea, devine esențialul. Îmi aranjează mai bine perna, îmi povestește ceva. E veselă și râde. Când se află lângă mine, halucinațiile bezmetice dispar. Mă simt foarte bine cu ea alături. Apoi pleacă și iarăși sunt trist. Și iarăși încep s-o aștept.
Nu am nicio îndoială că există o explicație științifică pentru asta. De pildă: percepeam timbrul vocii soției mele, creierul elibera dopamină, mă simțeam mai bine. Fiecare venire a ei devenea terapeutică, iar efectul de anticipare făcea să crească dopamina. Însă oricare ar fi explicația științifică și medicală, un lucru este sigur – și îl știu pentru că l-am trăit: dragostea vindecă și te readuce la viață.
Iulia, m-ai salvat, – și las aici mărturia mea pentru ca ea să fie înscrisă în manualele de neurobiologie.
Alexei Navalnîi (Foto Instagram)
@Luiza Șora
Imaginile au rol pur ilustrativ!