Rudyard Kipling: Curajul nu este absenţa fricii

    Este primul englez care se bucură de această distincție și, fiind considerat cel mai tânăr laureat ce deține acest titlu, bate un record păstrat până astăzi, trecând pragul mileniului III. Iată și motivația impresionantă a Juriului care i-a decernat titlul: „Pentru puterea de observație, virilitatea ideilor și remarcabilul talent narativ care caracterizează creația acestui autor de reputație mondială”.

Nu cred ca vreun copil din Europa sau din oricare alt spațiu civilizat să fi ratat aventurile lui Mowgli din „Cartea junglei”, după 1894-95, anii apariției celor două volume fascinante ale scriitorului britanic Rudyard Kipling(30 decembrie 1855-18 ianuarie 1936), care transpune în pagini magice întâmplări pe care le imaginează în India copilăriei sale, acolo unde s-a și născut, în 30 decembrie 1865, într-o familie metodistă venită din Anglia. Ne amintim, desigur, cartea, dar și ecranizarea întâmplărilor cu Bagheera, pantera neagră, și Baloo, ursul cafeniu, ce l-au învățat pe Mowgli „Legea junglei”, pregătindu-l pentru viață, implicit pentru alegerile de mai târziu, când hotărăște să se îndrepte spre oameni, înțelegând că doar acolo își va afla și el împlinirea ca ființă umană.

Scriitorul se stabilește în 1889 la Londra, devine corespondent special al unei gazete în Singapore, Hong Kong, Japonia, Malaya, Statele Unite. Călătorește în Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă și, pentru o ultimă dată, în India. Experiențele trăite sunt puncte de pornire în scrierile sale, în care realul și imaginarul construiesc o lume cu idealuri general-umane, dincolo de suprafața picturală a lucrurilor, ce au deschis orizonturi de reflecție pentru multe generații de cititori.  Publică proză și poezie, cu trăsături ale idealismului, adunate în cele treizeci și cinci de volume, ediție integrală a operei lui Kipling, o incontestabilă moștenire spirituală ce se înscrie în universalitate, prin aplecarea asupra lumii înconjurătoare, a realităților imediate, cu vivacitatea diverselor aspecte ale vieții, plină de îngrijorări sau nelinști, tumultuoasă și de multe ori tulburată de conflicte dureroase.

       Kipling a obținut succesul și faima încă de foarte tânăr și a căutat perfecțiunea neîncetat . Biografii săi vorbesc despre trei direcții ale scrisului acestuia: nota satirică, în povestirile de început și în primul său roman, „Se lasă noaptea” (The Light that failed), apoi direcția compasiunii umane și, cea de-a treia, direcția morală, de reținut însă faptul că scriitorul a redat cu încredere și simțul datoriei propriul ideal care era și al țării sale: libertatea și adevărul.

Ne oprim asupra primului său roman scris la 25 de ani, în 1890, „Se lasă noaptea”, a cărui construcție a fost inspirată de întâmplări reale, autobiografice, roman reeditat și în repetate rânduri, ecranizat .

Paralelisme cu realitatea

Începutul este inspirat din copilăria traumatizantă a micuțului Rudyard, trimis în Anglia pentru a fi educat de niște rude ce foloseau Biblia ca instrument de tortură. Suferința  îl marchează și îl sensibilizează pentru tot restul vieții, aceeași experiență fiind redată și în roman, prin personajul Dick Heldar.

Orbirea este un ecou al spaimei autorului că va orbi, chinuit de o miopie accentuată.Personajul său,  Dick Heldar, ajunge in calitate de corespondent de presă în campania din Sudan, alături de  prietenul său, Torpenhow. O lovitură la cap cu sabia îi determină, cu timpul, pierderea luminii ochilor și imposibilitatea de a mai picta.
„- Torp! Torp! Unde esti? Îndură-te, vino la mine!
  – Ce s-a întîmplat?
  Dick se agăță cu unghiile de umărul său.
  – Ce să fie? Iată! au trecut ceasuri întregi de când sunt în tenebre! Mă auzi? În tenebre! Se lasă noaptea, îți spun! Se lasă noaptea! (…) Îmi pare rău că mă cufund în întuneric!”

Prietena sa din copilărie, Maisie, pictoriță și ea, pe care o reîntâlnește peste ani în ceața londoneză, amintește de un personaj real, pictorița Flo Garrard, pe care Kipling o curtează, dar se izbește de indiferența ei.
  

  Biografii lui Kipling, datorită codului moral victorian, nu lămuresc dacă Flo i-ar fi mărturisit lui Rudyard orientatea lesbiană, cert este că scriitorul cade în depresie și începe să scrie „Se lasă noaptea”. În roman, acest lucru ar fi reflectat chiar în natura relației lui Maisie cu pictorița impresionistă, roșcată, dar rămâne enigmatică, fiind mai degrabă sugerată decât explicită.
    

Dick jurase că o va iubi toată viața pe frumoasa pictoriță Maisie, care însă își dorește o carieră personală, individuală, în pictură. De aceea, o anume indiferență a acesteia îl demoralizează. Melodramă? Poate, dar povestea este adevărată așa cum ar promova-o Hollywoodul, dacă ar refilma-o.„Kipling împletește printre firele acestui roman o istorie personală, secretă”, notează Mihai Iovănel.

    Personajul, complet prăbușit, depresiv, își află sfârșitul în Port Said, căzând fulgerat de gloanțe în
brațele prietenului său.
   

  Viața lui Dick și fatala sa călătorie finală sunt o metaforă, notează THE GUARDIAN, pentru dispariția curtoaziei  bărbatului secolului al XIX-lea, în fața femeii noi, ceea ce face ca povestea să fie mai bogată și mai interesantă decât au văzut-o mulți dintre contemporani.    

Dintre poemele sale, îl reproducem aici pe cel mai cunoscut: „IF”, un admirabil evantai simbolic al condiționalităților condiției umane.

DACĂ
       Rudyard Kipling

Dacă-ți rămâne mintea când cei din jur și-o pierd
Și fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alții nu mai cred
Și-i ierți și nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de așteptare nu ostenești nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ți clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Și totuși nu-ți pui mască de sfânt sau înțelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ți-l faci,
Sau gândul, deși judeci, de nu ți-e un țel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbușirea taci
Și poți, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieții tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalțe unealta-ți prea tocită,

Dacă poți strânge toate câștigurile tale
Ca să le joci pe-o carte și să le pierzi așa,
Și iarăși de la capăt să-ncepi aceeași cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poți gândul, nervii și inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deși în trupul firav o altă forță nu-i 
Afară de voința ce le impune spor,

Dacă te vrea mulțimea, deși n-ai lingușit,
Și lângă șef tu umbli ca lângă-un oarecare, 
Dacă de răi sau prieteni nu poți să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toți îți dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător 
Cu șasezeci de clipe de veșnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Și, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

Un articol de Florica Patan.

Citiți și Romain Rolland – A crea înseamnă a trăi…