Lecții importante în psihologie: Rolul emoțiilor

Emoțiile – acestea sunt o parte fundamentală a vieții noastre. Ele ne ajută să ne conectăm cu noi înșine și cu ceilalți, ne oferă indicii prețioase despre nevoile noastre și ne oferă o experiență profundă și bogată a lumii din jurul nostru.
Cu toate acestea, în unele cazuri, emoțiile pot deveni copleșitoare sau pot duce la stres, anxietate sau alte probleme de sănătate.
Este important de menționat că nu există „emoții bune” sau „emoții rele”. Toate emoțiile au un scop și o funcție, chiar dacă unele pot fi considerate neplăcute.
Toți oamenii se confruntă cu emoții intense într-un moment sau altul al vieții lor. Din păcate, nu există un manual simplu care să ne învețe ce e de făcut când ies la suprafață aceste senzații inconfortabile.
Ce se întâmplă când avem de procesat emoții puternice? Mai întâi identificăm emoția, apoi facem o pauză și decidem cum să o gestionăm, în funcție de tipul ei. E posibil să fie nevoie să descompunem emoțiile în porțiuni mai mici, pe care să le analizăm. În loc să le dăm deoparte, le acceptăm ca pe un aspect al vieții noastre de care trebuie să ne ocupăm.
Uneori, emoțiile sunt pur și simplu prea puternice. Suntem copleșiți de intensitatea și de complexitatea lor și vrem să fugim de ele. Dacă ți se întâmplă așa ceva, să știi că nu ești singurul. Multe persoane se confruntă cu emoții nerezolvate, ce s-au acumulat pe parcursul multor ani în care au fugit de ele. În unele cazuri, nici măcar nu-și mai amintesc de acele emoții.
Din păcate pentru noi, emoțiile nu trec de la sine.
Acum știm ce înseamnă procesarea emoțiilor, de ce este importantă și care sunt primele două aptitudini de care avem nevoie pentru a porni la drum. În continuare, vom discuta despre un al treilea aspect: înțelegerea rolului emoțiilor.
Dacă știm că emoțiile nu sunt nici bune, nici rele, de ce avem emoții? Fiecare emoție joacă un rol în viața noastră. Pentru a înțelege de ce simțim o anumită emoție, trebuie să știm care este rolul ei, în general. De exemplu, există persoane care s-au născut fără receptori ai durerii. La prima vedere e minunat, dar, dacă ne gândim puțin, înțelegem că durerea are rolul de a ne proteja. Știm că nu trebuie să punem mâna în apă clocotită sau să alergăm pe cioburi de sticlă ca să nu ne rănim, însă primul semnal de alarmă este durerea. În același fel, fericirea, tristețea, iubirea și vinovăția joacă roluri importante în viața noastră.
Ai capacitatea înnăscută de a face față emoțiilor pe care le trăiești. Înțelepciunea din interiorul tău te îndrumă și te ajută să-ți gestionezi gândurile și emoțiile cu tărie și integritate. Dar convingerea că există emoții bune și emoții rele ne împiedică să ascultăm ce au de spus emoțiile noastre. Când alegem să vedem emoțiile ca pe ceva util, și nu ca pe niște neplăceri, putem începe să le folosim ca pe o resursă.

Un exemplu foarte bun este sentimentul de vinovăție.

Să presupunem că m-a supărat cineva și l-am lovit. Imediat după aceea, simt regret în loc de ușurare. În mod instinctiv, vom eticheta vinovăția ca fiind rea, dar, după cum se observă în acest exemplu, ea are un scop. Am făcut ceva care contravine valorilor mele, iar vinovăția îmi spune că am greșit. Dacă vinovăția n-ar exista, am trăi într-o societate în care oamenii ar face tot ce vor, fără să aibă niciun fel de remușcări. O emoție pură are un anumit rol. Clarificarea emoțiilor ne ajută să trăim în integritate și cu satisfacție. În exemplul de mai sus, vinovăția e un fel de a ne întreba:„Am făcut ceva greșit? Cum să-mi corectez greșeala?”. Neliniștea te face să te întrebi: „Sunt în pericol? În caz că da, ce să fac ca să mă pun la adăpost?”.

pinterest.com

Entuziasmul sau stresul ne ajută să obținem rezultate. Iubirea ne motivează să ne sacrificăm pentru ceva care e important pentru noi. Chiar și neputința are un rol. Ne face să ne întrebăm: „Are rost să mai încerc?”. Ne motivează să nu ne mai irosim eforturile și să încercăm altceva.
Uneori avem emoții nepotrivite. Simțim anxietate sau vinovăție, deși nu suntem în pericol sau n-am făcut nimic greșit. Alteori ne simțim neputincioși în mod nejustificat și ne dăm bătuți fără ca măcar să fi încercat. Asta este însăși sursa depresiei. De aceea este atât de important să stăm cu noi înșine și să ne dăm seama de ce ne simțim așa cum ne simțim.
Este o ocazie de a ne înțelege mai bine peisajul emoțional și de a observa eventualele noi rateuri emoționale. Toate emoțiile au cel puțin trei funcții importante.

În primul rând, emoțiile reprezintă un semnal de avertizare care ne permite să observăm anumite probleme.

În al doilea rând, ele ne motivează să ne schimbăm.

Iar al treilea rol este să ne conecteze cu ceilalți.

De aceea nu funcționează pe termen lung reprimarea emoțiilor. Înăbușim niște emoții care au un rol și mai târziu oricum vor ieși la suprafață. Dar ce e de făcut, dacă nu poți acționa? Știi care este rolul emoției și de ce a apărut, dar nu există o cale de rezolvare.
Uneori avem emoții cărora ne e greu să le facem față, cum ar fi cele cauzate de pierderea cuiva drag sau când suntem nevoiți să suportăm consecințele faptelor altcuiva.
Evitarea nu este o soluție nici în acest caz. Mă refer la situația în care suferi, dar încerci să nu te gândești la asta. Știm deja că de obicei reprimarea emoțiilor le face să iasă la suprafață mai târziu într-un mod exploziv.
În acest caz, ceea ce te poate ajuta este să accepți emoția. Găsește-ți pacea interioară și trăiește viața pe care o dorești făcând loc suferinței. În esență, ideea este să te împrietenești cu suferința ca să nu te mai identifici cu ea. Astfel ea se va disipa în mod natural.
! Reține că emoțiile nu vor să-ți facă rău. Cel mai probabil, nu ai o minte defectă. Emoțiile sunt un aspect natural și necesar al naturii umane. Faptul că îți creezi o relație strânsă cu emoțiile tale te ajută să trăiești mai eficient. În plus, când înțelegi rolul emoțiilor te poți schimba la un nivel mai profund și mai durabil. Pentru a ne gestiona emoțiile trebuie să recunoaștem problemele pe care le avem, ceea ce reprezintă primul pas către soluționarea lor. În situații de criză putem face lucruri care au efect pe termen scurt, dar adevărata rezolvare conduce la schimbări durabile, care ne permit să ne simțim mai împliniți.

Citiți și alte articole semnate de ADA

Cine ne-a îngenunchiat?

#Reflect2Evolve

Aici puteți găsi mai multe informații importante