”Eu sunt femeia cu părul roșu care-l iubește cu patimă pe Carol.”

continuare de aici:

Un alt fragment din jurnalul Elenei Lupescu, în continuarea întrebării și a declarației pe care o face cu o cutezanță demnă de o femeie puternică, superior înzestrată și absolut stăpână pe voința proprie, dar și pe acea putere de a iubi dincolo de orice graniță:

„Privitor la mine? Eu sunt Elena Lupescu, femeia al cărui trecut în țara sa este deplin înmormântat. Prezentul? Este cu strășnicie legat de soarta Prințului exilat, de soarta nefericită a lui Carol. Viitorul? Vai! Nu pot pătrunde în el. 

Eu sunt femeia cu părul roșu care-l iubește cu patimă pe Carol.”

Despre bijuteriile reginei Maria

Regina Maria a României, una dintre cele mai carismatice figuri regale ale secolului XX, era cunoscută pentru colecția sa impresionantă și variată de bijuterii. Aceste bijuterii nu erau doar accesorii de lux, ci și simboluri ale statutului și puterii sale. Colecția ei includea piese cu valoare istorică, dar și bijuterii moderne, reflectând gusturile și personalitatea ei eclectică.

Unul dintre cele mai faimoase bijuterii ale sale a fost „Colierul de Perle”, un lanț superb de perle care a fost un cadou de la soțul ei, Regele Ferdinand. Regina Maria purta frecvent acest colier la evenimente importante, demonstrând nu doar eleganța sa, ci și legătura profundă cu soțul ei.

Regina Maria era, de asemenea, cunoscută pentru dragostea ei față de tiare. Avea o colecție impresionantă de astfel de coroane, fiecare cu designul său unic și cu pietre prețioase strălucitoare. Aceste tiare erau adesea folosite în portretele oficiale, contribuind la imaginea sa regală.

Printre alte piese notabile se numărau broșele cu diamante, cerceii elaborați și inelele cu pietre prețioase mari. Aceste bijuterii nu erau doar accesorii frumoase, ci și o reflectare a statutului său regal și a influenței în societatea românească și europeană.

Interesant este că Regina Maria a fost, de asemenea, implicată în designul unor bijuterii, colaborând cu bijutieri renumiți pentru a crea piese care să reflecte personalitatea și gusturile sale unice. Acest aspect demonstrează nu doar pasiunea ei pentru frumos, ci și dorința de a fi un simbol viu al regalității și eleganței.

Și câteva imagini cu Regina Maria, purtând cu o eleganță desăvârșită tiare, bijuterii unice prin lucrătura artizanală și inestimabile ca valoare istorică. Din nefericire, majoritatea se regăsesc în tezaurul de la Moscova.

Regina Maria cu un cocoșnic* cu diamante și safire care i-a aparținut Marii Ducese Vladimir

Capitolul VI

„… Supusă țării sale, cunoșteam toată copilăria lui, știam respectul ce-l purta părinților și bunicilor săi, cunoșteam pe Mândra Regină  Maria, mama sa.

Știu prea bine că dânsa sufere mai mult ca oricare, după urmarea acestei tragedii.

Regina Maria este o femeie plină de inimă, ca și fiul ei. Nici Regina Maria nu este înțeleasă, din cauza felului ei de a fi, vioaie și nerăbdătoare când caută să fie pusă sub control.

Regina Maria are un suflet plin de iubire și bunătate. Ea este complet lipsită de viclenie și nu cunoaște intriga. Îl iubește foarte mult pe Carol. Totuși, înainte de a fi mamă, este Regină.

Controlul educației copiilor săi nu a fost lăsat în întregime Reginei Maria, și tocmai asta i-a pricinuit multă durere.

Regina Maria la ceremonia încoronării, în 1922. Coroană în stil bizantin, realizată la Paris de către casa de bijuterii Falize. A fost livrată la 30 septembrie 1922, la preţul de 64.820 franci. O copie a coroanei se află expusă la Muzeul Maryhill din SUA. (Diana Mandache)

Doamne, tu îmi ești martor, știi bine câtă dorință aș avea să îngenunchez la picioarele mamei lui, la picioarele Reginei Maria, și să-i povestesc toate durerile lui Carol, toată grozava tragedie, tot haosul în care se zbate și din care nu se vede nicio scăpare.

Să nu uităm nicio clipă, iubiții mei cititori, că situațiile familiilor regale nu sunt așa de ușoare ca ale tuturor familiilor noastre. O veche tradiție impune familiilor regale ca ele să nu se apere în contra atacurilor publice.”

„Regina Maria este o femeie plină de inimă…”

Capitolul VII

Frumoasa Regină Maria este iubită până la idolatrie de către fiul ei, Carol.

Anturajul Reginei însă îi înveninează sufletul și mintea prin grozăviile ce i se povestesc despre fiul ei. Ea este atât de dreaptă și de cinstită, încât o clipă nu poate concepe că cele ce i se povestesc despre fiul  ei ar putea fi intrigi izvorâte din răutate sau din cine știe ce interese meschine, așa că ea le crede pe toate, le ia drept adevărate.

Regina Maria este împiedicată de a vedea adevărul, de a vedea ambele laturi ale situației, iată pentru ce cred că trebuie să fie furioasă contra mea. Pentru Regina Maria, probabil, că nu sunt decât o femeie pătimașă care i-am atras copilul în păcate.

Regina Maria (pinterest.com)

Pentru mama lui, ca și pentru tot anturajul Reginei, eu nu sunt decât femeia care a izbutit, grație farmecelor ei, a-l ispiti pe Carol mai presus de puterile sale de împotrivire, distrugându-i, prin tot felul de mijloace, caracterul.

O! De s-ar ști cât îmi este de scumpă fericirea lui Carol! De s-ar ști cu câtă dragoste sinceră îl înconjor și cât mă străduiesc să-l fac să uite mâhnirile sale!

Am însă toată credința că va veni ceva sfânt pentru Carol, și atunci când m-am hotârât să-l urmez la Milano, Dumnezeu îmi este martor, că nu am făcut-o decât cu curata intenție de a-l îngriji, de a nu-l lăsa în astfel de momente fără sprijinul meu, fără dragostea mea.”

Urmăriți și Memoriile Elenei Lupescu în presă

*Cocoșnicul este un acoperământ de cap tradițional rusesc purtat de femei și fete, alături de sarafan, în principal în regiunile nordice ale Rusiei, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea.

Cocoșnicul este, din punct de vedere istoric, un acoperământ de cap purtat de femeile căsătorite, deși fecioarele purtau un articol vestimentar foarte asemănător cu cocoșnicul, dar deschis în partea din spate, numit povyazka.

În timp ce stilurile cocoșnicurilor au variat foarte mult în trecut, cocoșnicul este asociat în prezent cu o diademă în formă de nimb sau creastă care este prinsă la partea din spate a capului cu panglici lungi și groase într-un arc mare. Creasta poate fi brodată cu perle și fir de aur sau este mai simplă, folosind de obicei motive florale. Partea din față este frecvent decorată cu o plasă de perle. În timp ce poartă un cocoșnic femeile au de obicei părul strâns la spate. Cocoșnicul seamănă cu arcelet-ul francez purtat în Anglia dinastiei Tudorilor, dar fără voal negru. (wikipedia)

Citiți și „Cum se vor sfârși toate acestea?”

Mai multe informații despre coroana Reginei Maria găsiți aici.