Oare încă se poate discuta despre fundamentalism religios, în cazul atentatelor teroriste comise de musulmani? Întrebarea devine apăsătoare deoarece ne influenţează atât cotidianul, cât şi viziunea noastră asupra evenimentelor. Cotidianul este influenţat într-un mod direct resimţit, în timp ce viziunea noastră este aranjată într-un mod hermeneutic
prin lectura evenimentelor. Astfel, pentru a ieşi din lectura evenimentelor/pentru a depăşi barierele hermeneuticii aş dori să vin cu o lectura semiologică.
Să analizăm: dacă efectele imediate sunt resimţite de victime, de apropiaţii victimelor şi chiar de noi, viziunea noastră asupra evenimentelor au fost influenţate de discursurile rostite în jurul fundamentalismului religios, care bineînţeles se referea la cel islamic, îndreptat împotriva unui occident creştin. În acest context, se poate observa clar apelul şi ideea de recreare a cruciadelor. Însă: chiar poate fi regăsită/este o problematică religioasă în spatele acestor acţiuni?
Pentru o abordare cât mai perseverentă a subiectului, la început încerc definirea conceptului de fundamentalism şi al celui de fundamentalism religios. După care, se prezintă posibilitatea trecerii într-o realitate a postfundamentalismului, iar în final, valoarea întrebării va fi supravizată într-o realitate (post-)fundamentalistă.

 

Deşi în prezent se vehiculează tot mai mult ideile, ce asociază fundamentalismul religios, mai ales cu cel islamist şi prin urmare cu atacurilor teroriste, totuşi, consider că înainte de a face asemenea afirmaţii ar fi corect, să se clarifice ce este fundamentalismul religios. Pentru a clarifica acest concept, este nevoie de prezentarea şi delimitarea conceptului de fundamentalism. Fundamentalismul, ca atare, poate fi considerat „un curent radical fanatic, intolerant, această ideologie care nu acceptă compromisuri, având frecvent o origine de natură religioasă, este un atașament strict la o doctrină anume, fie ea religioasă sau nu în esența sa, termenul este sinonim cu integrism.” (1) (wikipedia)

Am apelat la această definiţie, de pe mult accesatul wikipedia, pentru că ea corespunde, în mare parte, imaginii formate despre fundamentalism, mai ales despre cel religios.

În acest timp, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, fundamentalismul este un curent ce apare în America de Nord, ca reacţie la liberalizare şi mai ales la tendinţele ce încercau adoptarea Bibliei la lumea modernă. Astfel, fundamentalismul poate fi considerat o mişcare ce doreşte renaşterea spirituală şi socială, venind ca o soluţie a modernizării modernizarea lumii. (2)
Interesant devine totuşi faptul că doar la punctul (3). sunt amintite în DEX 09` aspectele fundamentalismului islamic şi anume caracterul de mișcare religioasă și politică având „scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin întoarcerea la tradiția nealterată a islamului și neexcluzând nici războiul, nici atentatul criminal pentru atingerea
scopului.” (3)
Plecând de la ultimul citat, apar câteva întrebări legate de modul cum poate fi adusă în relaţie (re)întoarcerea la tradiţiile islamului cu acţiuni precum traficul de droguri, spargeri, crime, sinucideri, când acestea sunt în contradicţie cu religia islamului? Iar cea mai apăsătoare întrebare este dacă „nu se perverteşte, oare, însăşi esenţa religiei, prin astfel de acţiuni, care o neagă într-o asemenea măsură?” (4)

Astfel, în continuare, trebuie să cad de acord cu observaţia lui Karen Armstrong ce susţine posibilitatea că cei ce au comis atentatul din 11 septembrie (devenit un adevărat arhetip) au depăşit pragul unei forme al fundamentului musulman, trecând într-un postfundamentalism, unde nimic nu mai este sfânt. (5)
Prin această metamorfozare a fundamentalismului poate fi dedusă o trecere de la fundamentul religios la cel valoric. În acest context, nu apare o confruntare al islamului cu creştinismul, ci o confruntare unor triburi (6) – extremişti, ce se ascund în spatele credinţei. Astfel, teroriştii musulmani, vor apela la valorile islamului(!), considerând ca fiind singurele potrivite vieţii. Aşa cum şi în cazul occidentului, apare îmbrățişarea valorilor occidentale, ca singurele valabile și chiar reale, iar cele ce există în afara lor vor fi ori ignorate, ori privite cu superioritate.(2)

„1. Mișcare protestantă exclusivistă, fondată la începutul sec. XX în America, militând împotriva secularizării și
liberalismului în învățământul teologic. 2. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază a învățăturii
creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei.”

Prin urmare, apelând la metodologia semiotică, ne este permis să descoperim în terorismul contemporan (dar nu numai) confrunatrea valorilor, fie acestea reale, sau virtuale, în care indivizii sacrificaţi îşi pierd valorile lor umane, devenind instrumente.

Citiți și Ficțiunile vitale