Premiera din 6 martie 1853, în splendidul teatru veneţian La Fenice, a fost un eşec total. A doua zi, Verdi a scris cea mai faimoasă – de data asta – scrisoare a sa, prietenului Muzio: ”Azi-noapte, La Traviata a fost un eşec. Este vina mea sau a soliştilor? Timpul va hotărî.”
Și a hotărât. Capodopera muzicală a emoționat generații de public, în întreaga lume, timp de aproape 170 de ani. Continuă să o facă și astăzi (încă) vorbim despre ea cu admirație și încântare.
Povestea de dragoste, trădare, sex și ipocrizie este atât de actuală, clasică și modernă, încât te înclini încă o dată în fața lui Verdi care, pe lângă geniul muzical, a avut un fler excepțional în alegerea poveștilor aduse pe scenă. Iar aceasta, devenită celebră, este ceaa unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX, sub numele de Marie Duplessis, și care a marcat existența unor artiști precum compozitorulFranz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul.
În semn de omagiu postum, Alexandre Dumas-fiul a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”.
Rose Alphonsine Plessis
Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824-1846), născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux din Franța, o copilă care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. La Paris a început să practice prostituția și, la 18 ani devenise, deja, una din cele mai scumpe curtezane. Și-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis pentru a-și pierde urmele în ochii familei.
Într-o lume atinsă iscusit de artiști l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824-1895) care s-a îndrăgostit nebunește de ea, antrenându-se într-o legătură amoroasă pasională. Iubirea lor a continuat chiar și după căsătoria curtezanei, până la moartea ei prematură, la vârsta de numai 22 ani, în urma unei tuberculoze.
Sicriul, acoperit cu camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre, iar în anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic.
Violetta
Bazată pe libretul italian scris de Francesco Maria Piave, iniţial, opera La Traviata a fost denumită Violetta, după personajul principal.
Marguerite, eroina lui Alexandre Dumas-fiul, devenită apoi Violetta Valéry din Traviata lui Verdi, se înconjoară de camelii, flori simbol al spiritului independent și al feminității. Chiar dacă e o demimondenă ce-și negociază farmecele, Violetta aspiră la o dragoste adevărată, simplă, poate mai mult la o atingere a sufletului decât la una a trupului.
Cineva spunea, foarte frumos, că ”o floare se poate deschide fără parfum, dar o femeie nu trăiește fără iubire”. Într-adevăr, Violetta, ființa aplecată la început spre plăceri, dovedește apoi nobleţea sentimentelor sale şi, mai ales, capacitatea de sacrificiu, jertfind tocmai ceea ce ar fi putut să o salveze – iubirea.
Prima reprezentație a operei la București a a avut loc în anul 1856, la doar câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.
Verdi nu a lăsat indicii asupra motivului pentru care a schimbat numele Marguerite, din roman, în Violetta. Poate că a preferat Violetta față de Margherita, deoarece margaretele sunt albe, în timp ce violetul e mult mai sugestiv pentru mediul erotic și decorurile pariziene asociate. Sau poate că, în cele din urmă, Verdi nu a putut suporta să audă numele soției sale cântat în contextul unei opere despre curtezane… Cine știe?!
foto tumblr.com
Citește și Regele petrece
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.