Preocupat, ba de-a dreptul consumat de politică, Victor Hugo a scris, în 1832, o piesă numită Le Roi s’amuse. Se presupunea a fi despre regele Francisc al secolului al XVI-lea, însă a fost percepută ca o critică a regelui de atunci al Franței – Louis-Philippe – personaj nu tocmai la inima lui Hugo. Astfel că piesa a fost retrasă de cenzori după doar o singură reprezentație.

Cum nici Giuseppe Verdi nu era omul care să se ferească de un subiect controversat, el a vrut să transforme piesa într-o operă.

Le Roi s’amuse a devenit opera tragică Rigoletto

Drama bufonului Triboulet – care se petrecea pe fondul imoralității și desfrâului regelui François I – este transferată de Verdi, de la curtea franceză într-un mic ducat italian – Mantua, permutând totodată identitatea personajului negativ – seducătorul rege – , unui duce. Parcursul dramatic îl prezintă pe contele de Monterone, a cărui soție îl înșelase căzând pradă farmecelor ducelui de Mantua și devenind astfel subiect de mare amuzament la curte. Blestemul aruncat de conte asupra bufonului Rigoletto se finalizează tragic. Bufonul aflat în siguranță, la adăpostul bunăvoinței și sprijinului stăpânului său, își permisese o atitudine zeflemitoare față de cei înșelați. Ironia și roata vieții va face ca acesta să ajungă în curând să plănuiască uciderea ducelui, pentru a răzbuna necinstirea propriei fiice. Faptul că Gilda este conștientă de caracterul discutabil al celui pe care îl iubește, nu o împiedică să îi rămână devotată, sacrificându-se, în final, pentru a-i salva viața. Povestea se curmă în momentul în care Rigoletto descoperă, cutremurat de durere, că trupul inert, pentru care plătise asasinul, nu este al rivalului său, ci al preaiubitei sale Gilda.

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802, Besançon, Franța, d. 22 mai 1885 Paris)

Victor Hugo a călătorit destul de mult, intrând și ieșind din Franța, din motive politice, pentru cea mai mare parte a vieții sale. Când s-a întors, în cele din urmă, cu câțiva ani înainte de a muri, el a putut vedea nu doar o redeșteptare a piesei sale, dar a asistat la o adevărată performanță a lui Rigoletto, despre care a afirmat că este chiar mai bună decât propria piesă.

Se spune că partea preferată de către Hugo a fost cvartetul ‘Bella figlia dell’amore’ care nu are echivalent în materialul său original.

Aria Ducelui „La donna è mobile” a provocat senzație. Verdi a fost la început împotrivă să arate manuscrisului cuiva – inclusiv tenorului care trebuia să-l prezinte – pentru că era o melodie teribil de captivantă. Nu dorea să fie fluierată de toată lumea de pe stradă înainte ca spectacolul să se fi deschis.

Este, fără putință de îndoială, aria de succes a operei și cred că nimeni nu o cântă mai bine decât Luciano Pavarotti.

Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851 pe scena teatrului La Fenice din Veneția. De atunci, popularitatea operei Rigoletto a fost mereu crescândă, confirmându-i statutul de capodoperă verdiană, făcându-i loc pretutindeni în repertoriile marilor case de operă din lume și confirmând faptul că geniile nu doar se atrag, dar se și completează: Victor Hugo și Giuseppe Verdi.

 

foto pinterest.com