Născută la Paris pe 22 octombrie 1943, Catherine Deneuve nu avea încă 18 ani când se îndrăgostește de regizorul Roger Vadim. Presa franceză a scris la momentul respectiv despre idila minorilor. «Ea a plecat de lângă părinți ca să trăiască cu Vadim, un seducător oribil pentru orice familie onorabilă. Se naște fiul lor, Christian. Vadim se va căsători cu Catherine? … Dar el o întâlnise deja pe Jane Fonda. Catherine constată că s-a schimbat și refuză o căsătorie de conveniență. În august 1965 s-a căsătorit cu David Bailey, steaua fotografilor britanici. Ea era îmbrăcată în rochie neagră, iar el în pulover albastru deschis … ».

«A început cu timiditate o carieră care nu prevestea nimic deosebit, alături de sora ei, Françoise Dorléac (dispărută într-un accident). A trecut prin școala lui Vadim. Și-a îndepărtat treptat rivalele și la sfârșitul anilor ’60 era singura vedetă a Franței care a reușit să obțină succes pe piața americană, adică acolo unde nu a reușit nici Brigitte Bardot (de o senzualitate prea specific continentală) și nici Jeanne Moreau (de o prea intensă coloratură intelectuală). E distribuită de cei mai mari regizori. E comparată cu Garbo. Frumusețea ei are o puritate malefică. Zâmbetul său îndepărtat sugerează prăbușiri dincolo de lumi.» (Ecaterina Oproiu – Un idol pentru fiecare)

tumblr.com

Este singura actriță franceză ridicată la rangul de star. Și-a câștigat celebritatea portretizând personaje de o frumusețe glacială și misterioasă sub bagheta unor regizori precum Luis Buñuel, François Truffaut și Roman Polanski.

Ca imagine a parfumului Chanel No. 5 la finele anilor ’70, a contribuit la creșterea spectaculoasă a vânzărilor parfumului în Statele Unite, încât presa americană, captivată de farmecul ei, a nominalizat-o drept cea mai elegantă femeie din lume. În 1983 compania American Home Products a ales-o să le reprezinte produsele cosmetice și l-a angajat pe renumitul fotograf Richard Avedon să promoveze linia de cosmetice Youth Garde, pentru care Deneuve a rostit celebra frază: «Priviți îndeaproape. Anul viitor voi împlini 40 de ani.»

Avea 22 de ani când l-a întâlnit pentru prima dată pe Yves Saint Laurent. Era căsătorită cu fotograful britanic David Bailey și urma să fie prezentată reginei Angliei când l-a ales pe Saint Laurent să-i creeze ținuta vestimentară. Ulterior l-a solicitat din nou pentru a-i crea o rochie pe care o va purta la evenimentul de promovare a filmului Domnișoarele din Rochefort (Les Demoiselles de Rochefort). Deneuve i-a sugerat lui Saint Laurent să-i creeze și costumele purtate în filmul Frumoasa zilei (Belle de jour) de Luis Buñuel. Va fi începutul unei prietenii de lungă durată.

În 1992 a devenit imaginea pentru produsele de îngrijire a pielii ale companiei  YSL. În 2001 a fost desemnată noua imagine pentru L’Oréal Paris. În 2007 a început campania publicitară pentru linia de bagaje de călătorie Louis Vuitton.

Pe parcursul întregii cariere, imaginea ei publică a oscilat între eleganță, distincție, rafinament, chic, vampă, ingenuă, a abordat cu aceeași naturalețe și stilul casual și sport sau eleganța masculină.

Oamenii care mă cunosc ştiu că sunt puternică, dar vulnerabilă.

În martie 2013 The Guardian a desemnat-o drept  una dintre cele mai bine îmbrăcate cincizeci persoane publice.

O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat.

Nonconformista Catherine, cea care fugea la 17 ani de acasă cu Roger Vadim, avea să întâlnească marea iubire a vieții sale în persoana lui Marcello Mastroianni în 1970. Au devenit cuplul de aur al Europei în ciuda opreliștilor: fiecare era căsătorit cu altcineva. Marcello avea 47 de ani, iar Catherine 28 … «Mi-a plăcut la Mastroianni că era un băiat din altă epocă. Unul care nu uitase de copilul din el. Și care mai ales nu-l ascundea. Oamenii îl iubeau inimaginabil de  mult. Chiar și cei care nu-l cunoșteau personal. Pur și simplu avea forța de-a declanșa tandrețea marelui public. Și degaja atâta bunătate, un alt lucru extrem de rar.» – spune nostalgică Deneuve.

O altă ipostază a lui Deneuve este cea de fumătoare învederată, lucru pe care nu se sfiește să-l afișeze public. Face parte din personalitatea ei complexă. De altfel, în Europa acest viciu nu este nici pe departe atât de ostracizat ca în Statele Unite unde din anii ’90 a devenit un soi de pată în biografia oricărei personalități.

Actorii trebuie să fie acolo unde le este locul şi să îşi facă treaba. Acest lucru le este îndeajuns.

«Este atât de frumoasă încât filmele în care joacă n-au nevoie de o poveste.» – François Truffaut

Citiți și The „Before Trilogy”