Din primăveri avide
Prin primăvara asta despuiată
Sub norii care trec tot mai bătrâni
Deși împreunat-am două mâini
Avidă, despletită… și turbată…
Aş vrea să-i cânt dar pare că mă-nec
De când aștept rămas-am fără glas
Și vremea mi-a alunecat sub pas
Iar anotimpurile peste mine trec.
Se duc din iar se pierd prin traiectorii
Zile se pierd demult necalculate
Dar știe timpul ce le vrea pe toate
Să ni le scoată de printre victorii.
Îmbătrânesc și uit să-mi fie drag
Cu talpa încă pipăi stropi de ploaie
Dar bate timpul care mă îndoaie
Și-o să mă poarte de pe-un prag, pe-un Prag…
Chipul gării
Prin gara ce-mi dormea-n indiferent
Trecea un tren din timpurile sparte
Și trece parcă-n fugă, vântu-n carte
Peronul gării-mi devenea absent.
Scotea pe nări un fum către lumină
În gară călători nu-mi invadează
Și trece trenul, trece prin amiază
Și nimeni nu-şi găsește nicio vină.
Iar fumul gros acoperă toți zorii
O șină cântă-n ropot de fanfare
Iar cealaltă frântă de prinsoare
Au înlemnit de spaimă călătorii.
Prin mine trenul mușcă înc-o rană
De nu mai știu unde mi-am pus nici duhul
Rămâne gara sprijinind vazduhul
Iar eu cu chipul gării pe icoană…
Citiți și M-am săturat prea rău de libertate, de Daniel Dumitru.
