”Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.”
Adrian Păunescu
Câtă inimă să ai, să încapă atâta frumusețe?! Și câte șnururi în cap, s-o împletești atât de măiastru?!
Pentru orice emoție, poetul are un glonț elixir. Ne-a împușcat cu poeziile lui și așa am rămas, înmuguriți.
Într-o dulce așteptare a Primăverii.
Mai frisonăm la câte-o adiere. De-a lui, de-a ei.
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
